Page 8 - 1925-02
P. 8

Pag. 24                                  C  O  S  I  N  Z  E  A  N  A                          30-1. 1925


                 liţă  a  mai  stat,  cât  a  mai  stat,  a         GHEONOAIA
                 dat  un  ocol  împrejurul  stânii,  pe             TEODOR MURĂŞANU
                 urmă s’a dus să se culce, fără să-i
                 zică o vorbă Iui Burcuşel, — fără
                 să-i mulţămească, — fără să-l în­                  Modest, sărac şi primitiv sătuc,
                 trebe dacă îl dor ranele ce le pri­                Când mi-am legat eu suUetul de tine,
                 mise?                                              încât acum, pe veci, de-aici nu-mi vine
                   Iar  Burcuşel  s’a  culcat  supărat              In lume nicăiri să mă mai duc?
                 şi  gemând  de  durere.  Simţea,  că
                 din ranele lui nu se va mai întrema.               îmi razim fruntea şi mă uit năuc:
                 A  dormit  rău  pe  culcuşul  lui  de              Aceleaşi case albe şi senine,
                 paie murdare, — în balta de sânge,                 Pe lunci acelaş zumzet de albine,
                 sângele lui.                                       Pe deal aceleaşi chiote de cuc!
                   Încă dimineaţa s’a dus vesel în
                 calea  stăpânului  său,  dar  când                 Şi-mi zic: sunt toate cum au fost i ..dar iată,
                 voia  să-i  lingă  mâna,  —  cuprins               S’a pus o gheunoae să ‘mă'ngâne,
                 de  un  simţământ  de  bucurie  şi                 Lovind un trunchiu cu rost şi fără rost:
                 iubire, — Niculiţă l-a lovit cu pi­
                 ciorul în coaste.
                   Tiba câne! Feri încolo!                          loc,  toc...  sunt  toate  cum  ’au  fost  odată
                                                                    Şi totuş nu-i nimic în ce rămâne,
                                 IV.                                Nimic, nimic în toate câte-au fost!

                   Tiba câne! Feri încolo!
                    Vorbele acestea le auzia tot mai
                 adese Ia stână. Cu atât mai adese,    In  stână  dormeau,  tuna  scădea    Odată, când Burcuşel era foarte
                 cu cât îmbătrânea sermanul Bur­     spre  apus  şi  Burcuşel  nu-şi  mai   trist şi flămând, a venit soţul, că­
                 cuşel.                              pleca  ochii  dela  ea.  A  pornit  în­  ţelul  şi  a  început  să  se  joace  cu
                   Trecuse tinereţea lui, — mulco-    cet spre codru, cu ochii pironiţi de  el, să-l năcăjească.’ A răbdat Bur-
                 mirea bătrâneţelor îl făcuse aşezat   strălucirea  lunii  şi  cum  mergea  cuzel cât a răbdat, — i-a spus în
                 şi  posac.  Dar’nu-şi  uita  de  dato-   aiurând,  lătra  dureros,  —  urla  cu  graiul  lui,  să-i  dea  pace,  —  pe
                  rinţe.                              jale, pare că ar chema-o, ar ruga-o  urmă şi-a perdut şi el răbdarea şi
                    Cu  toate  acestea  i-a  fost  scris,   să  nu  apună,  ea,  —  prietena  lui,   i-a tras o bătaie bună.
                  ca într’o seară, când Niculiţă mâna   — tovarăşa Iui de veghe, din nop­   Iar Niculiţă i-a prins parte căţe­
                  turma la ocoale, să-şi audă osânda.  ţile lungi ....                    lului şi l a bătut pe Burcuşel. Trist
                    —  Să-ţi  vezi  de  alt  câne  !  —   Când târziu după miezul nopţii,   s’a tupilat sermanul atunci la um­
                  zicea mama lui Niculiţă !           a scăzut luna după muchea mun­      bra tufelor de măcieşi şi de atunci
                    —  Mă gândeam şi’ eu, — răs­      telui,  —  s’a  întors  şi  Burcuşel  la  înainte a răbdat toate câte îi făcea
                  punse acesta, — dar n’am de unde.   stână şi s’a ghemuit pe vechiul lui   lacomul său soţ.
                    —  Baciul din Dumbravă are doi    culcuş.                               A dat iarna când a căzut omă­
                  căţei şi vrea să-i prăpădească !      In zori, s’a dus apoi la uşa stânii  tul,  au  închis  turma  în  ocol.  Iar
                    —  Mă duc mâne Ia dânsul.        să-l  întâmpine  pe  Niculiţă,  când   Burcuşel şi-a luat locul lui de pază.
                    Burcuşel s’a cutremurat. De acum  va ieşi.                            Soţul lui o lua atunci razna, pe la
                  simţea că e la începutul sfârşitului   Niculiţă i-a aruncat un bulgăr de  cânii de Ia celelalte stâne, în po­
                 său.  Niculiţă  va  aduce  alt  câne,   mămăligă rece, dar Burcuşel nu s’a  veşti. Venea numai spre dimineaţă.
                  mai  tiner,  mai  sprinten,  iar  el  va   atins de ea. A sărit în ocolul oilor,  Burcuşel purta toată grija, şi totuşi
                 fi silit să flămânzească, suferit fiind  ca să scoată oile, când va deschide  el  simţea  că  e  numai  „suferit“  la
                 numai, pe* lângă stână. Ori îl vor   stăpânul uşa. Pe urmă, când aplecat,  stână...,.
                 huidui  chiar  şi  dânsul  va  pribegi   mergea îngândurat pe lângă turmă,   Au urmat apoi zile grele pentru
                 prin  păduri,"—  venind  abia  din   ca mai de mult...                   dânsul.
                 când  în'când  pe  la  stână,  ca  să                                      Voia,  să  se  scape  de  el,  să-l
                 vadă locul tinereţelor sale şi pe iu­               V.                  pustiască.
                 bitul lui ortac la jocuri, — pe stă­  Spre toamnă, când a mai crescut      — Vezi de te scapă de el! zicea
                 pânul lui Niculiţă....              căţelul pe care-1 adusese Niculiţă   mama lui Niculiţă.
                   Burcuşel  stetea  trist  la  poarta   dela baciu din Dumbrăvele, Burcu­  Intr’o zi apoi, Niculiţă l’a strigat
                 ocolului, — debălăzat cu capul în   şel era tot mai trist şi noaptea tot   la el şi netezindu-1 i-a pus un lanţ
                 pământ.                             mai dureros lătra la lună.          de lână în grumazi.
                   Ochii lui se umeziră, — plângea,    Cu noul soţ n’o ducea bine. Fiind    Burcuşel s’a cutremurat. I-a ve­
                 plângea bătrânul câne, dar nimeni   mai sprinten decât Burcuşel, acela- i nit în minte vremea când Niculiţă
                 nul-1 lua în seamă.                 mânca mâncarea lui dela gură, încât  era copil neastâmpărat şi îi punea
                   A răsărit luna. Atunci şi-a ridi­  sărmanul Burcuşel rămânea tot flă­ ham  de  lână,  —  când  îl  prindea
                 cat  privirea  spre  răsărit  şi  multă   mând. Slăbise bietul şi se urâţâse de  la cărucean. Ce va fi voind acum?
                 vreme nu-şi mai coborî ochii. Aiura, jale şi de foame.                    Niculiţă  a  pornit  pe  coastă  la
                 privind luna, cum luneca pe luciul    Iar  Niculiţă  dacă  avea  o  vorbă   vale, ducând după el pe Burcuşel.
                 albastru, presărat cu stele, şi gân­  bună, o avea pentru celălalt, — pe   Presimţea, că se plănueşte ceva
                 durile  lui  se  perdeau  departe,   celălalt  îl  netezea,  pe  celălalt  îl  împotriva lui. Poate vrea să-l ducă
                 departe, în trecut.                 ninera.                             ţindeva departe şi să-l laşe pusţiu,
   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13