Page 15 - 1925-3-4
P. 15
i 5/28—ÎI. 192§ —— C O S l t o Z E A f o  «— ---------------------------- --— — Pag. 47
s T R Ă I N U L
DE TEODOR MURĂŞANU
O ploaie măruntă şi stăruitoare, cioarele în nişte opinci monstruoase. deodată iară. Uruitul maiestos al
cu năravuri de toamnă înaintată, Scuipa scârbos din când în când maşinilor de manevrare pe liniile
înghesu se toată lumea în sala de printre dinţi o zeamă neagră de goale, se sfârşiau ritmic în prăbuşiri
:
aşteptare. Efectul acestei schimbări tutun. Sta cu coatele pe genunchi, de lungi cling-clanguri de vagoane.
l-am resimţit în curând în forma cu aere de înţelept. întreagă faţa Ploaia încetase şi mulţimea a în
unei violente dureri de cap. Nici avea o expresie, care se spune că ceput să se clatine, valuri-valuri,
nu se putea altfel.. Câteva zeci de nu dă nimic pe-această lume pes spre aerul de-afară îmbibat cu ne
călători din toate păturile într’o triţă, în mijlocul căreia se găseşte. înţelese şi tulburătoare tristeţi de
singură sală mică, cu grinzile afu M’am apropiat de el. M’am făcut toamnă...
mate şi ameţitoare, o gălăgie de că mă uit pe fereastra de alături, ...Cu och'ipe frumoasele tablouri
bâlciu, miros de lână umezită, gaze examinându-1 şi urmârindu-1, în a- ale pădurii revărsate, ca o umbră
şi duhori de toate categoriile, la ceeaş vreme, mai de-aproape cu de noapte, pe dealurile din apro
olaltă într’un cazan..! Dar ceeace coada ochiului. piere, şi cu sufletul plutind pe tai
mă indispunea în adevăr, erau mai — De unde eşti? — îl întreb nele surâzătoare ale arcuitelor culori
mult norii groşi din fumul de tutun deodată, nu ştiu din ce curiozitate. astrale aruncate dumnezeeşte îndă
prost... rătul norilor, peste vii, — numai
El rămase nemişcat, nepăsător, cu
Am ridicat capul şi m’am uitat acelaş aer în înfăţişare. în deslănţuirile-i din urmă', am
împrejur: 0 lume de lulele, spirale Nu aude bine, mă încredinţez observat agitaţia şi înghesuiala ne
de fum înnecăcios, nenumărate pe singur. Să-i spun înc’odată mai tare: bună a mulţimii năpustite spre
rechi de desagi de munte, plini cu — De unde eşti dumneata? magazia gării, în urma unei locomo
unelte şi merinde. In momentul acesta ochii straniei tive.
,Toţi oameni dela munte* — mă fiinţe se aprind. Faţa uscată îi tre O spaimă sguduitoare se reoglin-
gândesc. Atâţia mvoiaşi împinşi de sare ca o clătinare de ape stătute. dia de pe faţă pe faţă, din om în
foame spre alte părţi ale ţării, spre Îşi despătură o gură încreţită şi om. O femee se văeta cu mânile
ţinuturi cu stabilimente industriale, zemoasă: duse la cap:
spre oraşele cu căpătare..! Unii — Ce-ai zis? — îi gemu glasul — Oio, maică, ce mi-a fost dat
stau râzimaţi de băncile tari şi scârţiitor, pe nas, ca un mecanism să văd! Mulţ'mea se înghesuia pros
scrijelite, părând a dormita şi căs- de ceasornic stricat. teşte, sălbatec, cuvioasă, înspăimân
când îngrozitor în răstimpuri, alţii — De unde eşti? tată, sguduită de privelişte.
leagă crâmpee de v.rbă între ei, — De peste deal — răspunse Era el! El, străinul, strania fiinţă!
se înfruptă din bruma lor de me scurt cu acelaş glas de' armonică Ciudatul meu străin zăcea strivit:
rinde, clătinându-şi leneş fălcile, de dazacordată. o grămadă în formă de came şi
vremece a’ţ i se târăsc a silă din- sdrenţe într’o pată uriaşe de sânge...
tr’un Ioc în altul cu mâinile înfun „Să nu-1 mai incomodez pe acest A fost observat abea după fatala
date în buzunarele dela cioareci. f.losof“ — mă gândesc în mine nenorocire. Locomotiva sbura încă,
iarâş. Şi m’am retras. El rămase pufăind greu, spre acul de schimb,
Mă nelinişteam tulburător. Trenul tăcut, morocănos, privind aiurea,
avea întârziere. Aerul înfundat mă cu gura împăturată. ca şi când nu s’ar fi întâmplat
durea în moalele capului. Dar n’a- nimic.
veam încotro... Afară răsbufniau din Era o figură extraordinar de in — Ce s’a întâmplat? Cum a fost?
când în când locomotivele masive, teresantă. Ori poate numai mie mi — Nu-şi poate da seama nimeni!
cumplite, manevrând în faţa gării. se părea aşa !? Nu ştiu 1 Preocupat — A fost surd, observă cineva!
Kloaia se prăbuşia cu gesturi însă de nostima-i mutră şi de cele — Cine i nenorocitul străin? De
des’ănţuitoare de furtună. Vuia, ca câteva ciudate semne ce le dăduse unde-i? — Nu ştia nimenea nimic.
primăvara pe acoperiş, despicându-se despre sine, îmi uitasem, aproape Lumina îndrăsneaţă şi moale,
în milioane de beşicuţe spumoase. cu totul, violenta indispoziţie prici rămasă în urma norilor fugari, râde
Am încercat să citesc ceva. Dar nu nuită de aerul stricat şi de fumul şi se joacă nepăsătoare pe grămada
am putut urmări, decât un singur înnecăcios de tutun. de carne şi zdrenţe încrememte, pe
alineat. Mai târziu l-am zărit, dintr’un alt linia de lângă magazie...
Mă usturau ochii. Câteva af.şe colţ al sălii de aşteptare. Era în
spânzurate de păreţi mă ind'gnară. mij'ocul unui grup de ţărani. Ciu
In starea, în care mă fierbeam «şa, datul străin plesnia din degete, cânta
o întâmplare făcu să-mi cadă ocnii pe nas o melodie cu tact, îşi lo/ia
pe-o mutră nostimă, pe-o fiinţă palmele şi genunchii isbucnind des
stranie, îndosită în vecinătatea uşii. într’un râs stupid şi sgomotos, dar
O arătare caraghioasă cum sunt nesimţit. Mulţimea adunată împre-
acele fiinţe nenorocite, cari se schi jurui hohatia şi-şi petrecea de mi
monosesc şi se strâmbă în fel şi nune...
formă, în faţa trecătorilor pentr’un *
ban... Murdar, sdrenţos şi cu pi Dar afară orizontul s’a luminat
