Page 3 - 1925-3-4
P. 3

15/28—II. 1 $25-                  -------------  C  O  S  Î N  2  E  A  N  A    - - - - - -  - - - - - - - - - - - - - - -  Pag. 35



                       MAI TARE CRUCEA...


                                             DE ION GORUN
    Unchiul Axinte ştie să povestească   privegheze  nu  cumva  pun  ceva  la   „I-au  tras  la  spate  pană  ce-au
  multe.  El  a  apucat  acolo,  în  colţul   cale,  ca  pe  vremîle  lui  Horia  şi  ale   obosit  amândoi.  Iar  solgâbirăul  nu
  de  ţară  năpădit  şi  strâmtorat  de  în­  lui  Iancu.  Pe  câmp  se  potrivi  toc­  ştia  ce  e  cu  omul  ăsta.  A  încre­
  verşunarea  străină,  vremurile  rele,   mai  bietul  Adămuţ,  omul  cel  mai   menit,  a  leşinat,  a  murit?  —  Un
  a  căror  prelungire  astăzi  abia  da-  paşnic,  fără  nici  un  gând  rău  asu­  gemet  n’a  scos,  —  abia  dacă  s‘a
  că-şi  mai  schimbă  forma,  dar  îşi   pra  nimănui,  văzându-şi  de  biata  auzit  o  scrâşnice  din  dinţi,  —
  păstrează  temeiul.  In  orăşelul  izo­  holdă şi de mai multa sărăcie.  poate  şi  asta  numai  o  părere.  Dar
  lat,  este  şi  acuma  o  „casină“  ro­  „O  fi  fost  căldura  soarelui,  ori  o   cămaşa’ omului se vâpsise de sânge.
  mânească’  unde  se  adună  »inteli­  fi  avut  omul  vr’un  gând,  —  şi-a   —  Lăsaţi-1  acum,  —  zise  solgă-
  genţa“,  ca  să  citească  gazetele  şi   scos  pălăria,  şi-a  şters  năduşala,  şi   birăul,  —  şi  omul  se  ridică,  încet
  să  mai  stea  de  vorbă  despre  ne­  a  stat  o  vreme  aşa.  Apoi  s’a  aco­  cu greu.
  cazurile grămădite şi nesfârşite.   perit  iar,  s’a  dat  să  se  aştearnă  pe   „Se  îndreaptă,  stătu  o  clipă  în
    Şi  astfel,  răsfoind  acuma  „nove­  lucru  înainte.  Tocmai  atunci  trecea   picioare,  fără  să  se  clatine,  —  apoi
  lele“  deia  Budapesta,  bătrânul  dă­  şi solgăbirâul.                 aduse mâna şi,îşi făcu. o cruce.
  dea  din  cap  şi  zâmbia  cu  amără­  „Ce i s’o fi !mpărut, că omul şi-a   „Solgâbirăul sări ca înţepat.
  ciune.  Nu  era  una,  în  care  să  nu   pus  pălăria  tocmai  atunci  şi  s’a   —  No, asta e ceva ne mai au­
  se  facă  parte  şi  scârşnirii  împotri­  întors  cu  spatele  spre  dânsul.  Nu­  zit!  —  strigă  pe  limba  lui.  —  Să-l
  va  „valahului“,  al  cărui  singur  nu­  mai ce răcneşte : — „Moi, ala pros­  legaţi  numai  decât!  Să-l  legaţi  cot
  me  părea  a  răscoli  o  otravă  de  ură   tule“— Şi-i face semn cu pipa. -  la cot!   "    ‘   - •<>
  nestinsă,  pururea  hrănită  şi  isbuc-   „Adămuţ  pune  sapa  în  cucuruz   „Un  haiduc  eşi  fuga  să  aducă  o
  nind în spumegâri de turbare.       şi  vine  la  marginea  drumului.  Alţi   frânghie.  Celalt  strânse  ca  în  cleşte
    Puse  gazetele  la  o  parte  unchiul   oameni  de  mai  departe  se  opresc   mâna  stângă  a  omului;  —  dar  cu
  Axinte,  şi  se  uită  împrejur.  Erau   din lucru, la răcnetul solgăbirăului,  dreapta,  încet,  liniştit,  Adămuţ  îşi
  toţi mai tineri acolo.              —  unii  stau  locului,  alţii  se  mai   făcu iar o cruce.
    —  Măi  copii,  zise,  —  aţi  citit  şi   apropie, cu sfială. Şi stau martori.  „li  eşeau  solgăbirăului  ochii  ca
  voi  toate  astea,  şi  Ie  citiţi  pe  toată                           nişte  ochi  de  rac  fiert  şi  îi  erau
  ziua  Ascultaţi  să  vă  spun  eu  ce-mi   —  Moi,  tu  de  ce  pus  clopu  şi   roşii  de,  —  spunea  Adămuţ  mai
  deşteaptă  mie  în  minte^turfaăciunea   tors spate la mine ?           târziu,  —  ori-care  altul  ar  fi  în­
  aceasta,  —  o  întâmplare  de  demult,   —  Măria ta, nu te-am văzut.  lemnit  de  groază;  —  dar  el  nu  mai
  care  poate  să  se  mai  potrivească.   —  Da  de  ce  scos  clopu  şi  stat  simţea  nimic  din  ale  spaimei,  ci  îi
  Fiindcă  şi  lucrurile  mici  se  asea­  aşa nainte?                    venea oarecum ceva cald dela inimă,
  mănă  cu  cele  mari,  când  merg  pe   —  Măria  ta,  am  scos  pălăria  că   cev  liniştitor  de  ori  ce  înfricoşare,
  aceeaşi  dâră,  şi  apoi  cine  ştie  dacă  m’am rugat lui Dumnezeu.    sigur  de  sine,  tare  de  credinţă  şi
  uneori câteo pildă din viaţa măruntă   —   Rugat  la  Dumnezeu?  Moi,   de  împăcare,  hotărât  la  orice  şi
  nu-ţi  deschide  ochii  asupra  celor   nu  la  Dumnezeu  se  rugat  tu,  —  la  toate,  —  şi  până  să  vină  hai­
  ce  în  tainele  lui  viitorul  ne  ascunde  se  rugat  la  mine  !  Scoate  clop  şi   ducul celalt, iar îşi mai făcu o cruce.
  tuturora.                           se rugat la mine, auzi tu !           „Acum  î!  apucă  de  mână  solgă­
    „Aveam noi mai de mult aicea un     „Scoate  omul  pălăria  şi  uimit  birâul.  11  apucă  şi  îl  ţinu  până  ce-1
  solgăbirău  tare  rău,  de  parcă-i  aud   d’o  vorbă  ca  as*a,  aduse  dreapta   văzu  legat  cot  la  cot,  şi  apoi  el
  vorba  şi  glasul,  când  citesc  spur­  şi-şi făcu cruce.              însuşi,  cu  mâinile,  cu  pumnii,  cu
  căciunile  acestea  din  novelele  de   —  Moi,  de  ce  tu  făcut  cruce?   tot  ce  putu  apuca  împrejur,  îl  lovi,
  astăzi.  Tot  aşa  era  de  îndârjit  şi-i   Vrei ridem la mine?        îl  stâlci,  peste  cap,  peste  faţă,  peste
  ieşeau  ochii  din  cap  numai  cât  ce   „Solgăbirâul  întoarse  pipa  şi   umeri...
  era  vorba  de  „valah“.  Par-că  era   plesni pe om .-peste cap.         „Dn  cot  mişcând  cu  greu  mâna,
  trimis  înadins  să  ne  mânce  şi  să   Adămuţ  se  uită  uluit,  şi  cum   Adămuţ  făcu  în  aer,  cât  putu,  sem­
  ne  prăpădească  de  pe  faţa  pămân­  i-o  fi  venit,  aduse  mâna  iar,  şi-şi   nul crucii.
  tului.                              mai făcu o cruce.
     „Era  mic,  gros,  cu  un  foaie  cât   —  No, văţat eu pe tine, aşteptat   • — Legaţi-1 de mâni, proştilor, le­
                                                                                                 1
  toate  zilele  şi  cu  slănina  dela  ceafă  numa!  —  turbă  burduful,  şi  Cu   gaţi* 1 bine, de pumni, d*  degete! —
  de trei degete. Strâns aşa în hainele   paşi îndesaţi se depărtă.       urlă  solgâbirăul.  Şi  haiducii  legară
  lui  şnuruite,  parcă  sta  în  toată clipa   „Nu trecu mult şi doi haiduci  pe Adămuţ fedeleş.
  să  le  spargă,  mai  ales  cân  pâfăia  —  aşa  le  zicea  pe  atunci  la  jan­  „11  plesni  acuma  furiosul  peste
  năcăjit  din  pipa  lungă,  cum  sbuc-  darmi — veniră să ridice pe om.  faţă şi se rânji la dânsul.
  nea  răstit  şi  furios,  —  că  altfel  nu   „In  faţa  puternicului  stătu  acum   —  No,  mai  facem  şi  aşa  cruce
  l-am  apucat  niciodată.  Era  groaza  Adămuţ,  între  cele  dou^  cătane,  în   dacă putem !
  norodulu, şi mă tem că poate nici în   cancelarie.                        „Adămuţ  ridică  ochii  la  cer,  apoi
  vis  nu  făcea  altceva,  de  cât  să  se   —  No,  acuma  vedem  io  ce-i  cu   aduse capul şi făcu*cu el — semnul
  frământe şi să suduie.              tine.                               crucii.
    „Apoi aşa a trecut odată pe drum,   „La  o  poruncă  a  solgăbirăul-ui,   „Tot  sângele  era  acuma  în  faţa
  că  era  straşnic  şi  cu  ochii  mereu   unul  din  haiduci  aduse  o  laviţă  solgâbirăuloi. Pipa îi căzu la pământ
  după  blestemaţii  de  valahi,  să-i  şi-l culcară cu sila pe om.       şi se sparse. Semn rău.
                                                i
   1   2   3   4   5   6   7   8