Page 5 - 1925-3-4
P. 5

15/28-11 1925----------------------------  - - - - - C  O  S  I    N    1  £  A  N  A  - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -   P  a  g    3  7

     — N'o d’apoi?                         DIN P  R  A  G                                   M A M E
                                                                                                - -'
    —  Şi  m’am  gândit  că  n’ar  fi
  rău — ce zici Ană?                       AUREL POP
    —  Da  ce-am  eu  cu  casa  ta,  o-
  mule?                                    Şi dacă-oi fi răpus de suferinţă,
                                           Să las această lume trecătoare
    —  M'am  gândit că n’ar fi rău să      Să nu plângi mult, nici mâinile nu-ţi frânge,
  mutăm  casa  mea  de  bârne  în  gră­    Căci lacrima-ţi sub glie chiar, mă doare.
  dina  ta  de  peste  drum,  c’aşa  s’ar
  potrivi de bine.
    —  Ce zici Ană?                        Tăcută tu să vii din vreme n vreme,
    —  Dj te în lupare omul, da ce-ţi      La crucea mea s'apari ca o minune.
  trece prin cap,.                         Să-mi schimbi şiragul negrelor blesteme
    —  Că  zău  Ană:  tu  ştii  că  pă­    In imn pios şi sfânt de rugăciune...
   mântul tău de după garduri e breazdă
  cu  al  meu.  Eu  zic  că  n’ar  fi  rău  să   Iar dacă ea mă va nţelege-odată
   le  întoinocăm,  că  amândouă  ar  fi   Şi m'a căta pe la amurgul sării,
   de  5  mierţe  de  sămănăţură  —  n’ar   Să n’o alungi; uşor s’o iai de rnână,
   fi râu; ce zici Ană?                    Şi s o opreşti la marginea cărării.
     —  Mă Petre fii cu mint?, nu mai
   vorbi  oarzene,  că  numa  ne  aude     Să-i spui c'am plâns în fiecare noapte,
   cineva şi mi-e mai mare ruşinea.        Că  am  dorit-o  viaţa  mea  întreagă
     —  Ba  zău  Ană,.  că  noi  ne  cu­   Şi  c’am  murit  încătuşat  în  gândul
   noaştem de mult şi m’am gândit că       Ne'nţeles. că mi este atât de dragă I
   n’ar  fi  râu  că  amândoi  suntem  oa­
   meni mai sărăcuţi şi apoi doar n’om     Şi de-i vedea că'n ochii ei albaştri
   sta noi toată viaţa în uşile streinilor.  Furtuni de lacrimi vot cerca scăpare,
     —  Că tu ai şi vre-o doi bani, eu     Tu n’o opri, ci lasă-o să plângă
   am  carul  desfăcut  şi  aşezat  frumos   Căci lacrima aduce uşurare.
   în  podul  casei.  Şi  ne-am  înciocăla
   şi noi două văcuţe, că de arat, mul­    Din stropii calzi, cu-atâta prisosinţă
   ţam Doamne, am avea unde ara.            Vărsaţi pe ţărna arsă-a gropii mele,
     —  Că  zău  Ană  m’am  gândit  că      Vor răsări şi-or adumbri mormântu-mi
   n’ar fi rău..
                                           Plăpânne lăcrămiori şi viorele.
     —  Du-te  în  helea  pustii  nu  mai
   vorovi, ce nu se cade.                  Şi-apoi de-abia târziu când istovită
     — Noapte bună Pttre!                   O vei vedea că fruntea şi-o ridică,
     Şi  cu  asta  Ana  să  întoarce  ca  o   S’o mângâi blând, să-i spui să uite totul,
   sfârlează şi tunde-o într’o fugă până   E fără rost să-şi plângă viaţa toată...
   în casă.
                                            Căci ce-a ’ngropat în valul lui trecutul
     Petru,  după  ce  şi-a  mai  învârtit   Nu'nvie niciodată, niciodată!...
   pălăria în  mâni încă de vreo câteva
   ori,  cum  de  altfel  a  făcut  toată
   vremea  cât  a  povestit  cu  Ana  —  a                                                 :
   mai  aruncat  o  privire  cătră  casă,  a   —  C’apoi  slujnică  s’ar  găsi  ea   Eu  nu  Ie  stric  vo a,  pentru  tot  bu­
   tuşit  una  sdravână  şi-a  tras  pălăria   alta,  colea  în  toamnă,  că  pe  cum   nul  dela  Dumnezeu.  Că  eu  îmi  gă­
   afund  în  cap,  până  să-i  ajungă  gar-   spun,  copiii  din  ale  lor,  s’ar  cam  fi   sesc  fată  ori  când  ;  da  ea  bărbat
   dinele  peste  ochi,  a  luat’o  legănân-   înţeles.                    mai  greu.  Dacă  o  fi  până  acolo  a-
   du-se  pe  stradă  cu  un  molcom  flu-   Da  eu  de  colo,  sar  ca  un  pris-   poi  chiar  noi  i-om  cununa,  dacă
   erat de-o frânturăjde doină.        nel şi întru în vorbă:              bunul  Dumnezeu  ne-o  ajitaşinouă
                                                                           şi  lor  să  ajungem  în  pace  ziua  cu­
     A  dcua  zi,  aşa  pe  la  ojină,  iacă   —  Nu-i  drept  mamă  că  nu  s’or   nuniei.
   pe  lelea  Maria  de  lângă  fântână  că   înţeles.  Eu  i-am  ascultat  de  după   —  Chiar  bine  o  fi  şi  acum  nu­
   vine la Mama.                       uşa  porţii  şi  nu  s’or  înţeles.  Ana   mai  noroc  să  le  dea  Dumnezeu.
                                       l’a tot înjurat pe Petru.
        Din vorbă în vorbă,^numai ce-o                                     Sara  bună  vă  poftesc.  Şi  cu  asta
     :  aud pe lelea Maria că zice Mamei:  —  Tu  dragul  mamii  să  taci  că   lelea  Mărie  s’a  dus  veselă  şi  sprin­
                                       ;
     —  D’apoi  eu  am  venit-şi  cu  o   ţ e  nu  ţi-e  iertat  să  te  amesteci  în   tenă.
   treabă.                             vorbele  oamenilor  mari.  Ce  pricepi   Peste  trei  săptămâni,  când  or  ie­
                                       tu?  Şi  să  nu  te  mai  aflu  că  as­
     —Să auzim^Mărie.                                                      şit  strigările  în  biserică,  Ana  noa­
     —  Copiii  ăştia,  Ana  a  dumitale   culţi  pe  dună  uşi,  că  atunci  nuiaua   stră  s’a  măritat  cu  Petru.  Şi  m’am
   şi Petru al meu, s’ar cam fi înţeles.  îşi face slujba.                 dus  şi  eu  la  ospăţ  cu  mama  şi  cu
     —  Şi  cum  fata  n’are  pe  nime   lntorcându-se  apoi  către  lelea   tata.
    am venit să te’ntreb pe dumniata că   Mărie îi zice:                     De  atunci  a  trecut  vreme  multă.
    oare  n’ar  fi  bine  să-i  întoinocăm.   —  D’apoi  draga  mea  ce  rându­  Dar  şi  azi  decâte  ori  mă  abat  prin
    Căci, bruşijii, s’ar potrivi. Amândoi   ieşte  Dumnezeu  nu  trebuie  să  strice   satul  meu,  Ana  noastră  vine  să  mă
    îs  harnici  şi  de  omenie  şi  apoi  ce­  oamenii.  Dacă  aşa  i-o  fi  dat  ca  vadă  şi  să  mă  întrebe  cu  nespusă
    lelalte  se  fac  ele  cu  lucru  şi  cu  a-   Ana  să  fie  a  lui  Petru  —  să  le  fie   duioşie:  ,Ce  mai  faci  nănaşulmeu
    jutorul lui Dumnezeu.              pasul într'un ceas bun şi cu noroc.  cel tinăr?! . .
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10