Page 7 - 1925-3-4
P. 7

15/28-11. 1925                    - - - - - - - - - - - - - C  O  S  I  N  Z  E  A  N    A    —   Pag 39

   cesta  punea  mereu  înnainte  boeria   El  a  văzut,  zic  gurile  rel<\  nu-i   un  scâncet  de  copil,  şi,  dând  fuga
   cunoscută  până  departe  a  tatălui   mult  d’atunci,  o  domniţă  frumoasă,   la  locul,  unde  lăsase  odorul,  a  gă­
   său.  Primarul  îi  sfedelia  din  ochi;  plângând  pe  malurile  lui,  de  cea  sit  numai  pernuţa  de  mătase,  pe
   îi mustra strâmbându-se la ei:      d’întâi  înşelăciune  a  soţului,  du  o  care-1  aşezase.  Săgetată  de  durere
     —  Sunteţi  nişte  bagabonzi!  Am   nevastă,  frumoasă  de  pica,  soţia  năpraznică, a ’nceput să fugă Doam­
   înţeles.                            unui  bogătaş  din  preajmă  şi  lacri­  na  pe  ţărmul  râului  în  jos,  rupân-
     Deodată  ţâşneşte  dela  spate,  un­  mile  ei,  căzând  în  undele  limpezi,   du-şi  hainele  şi  părul,  şi-a  alergat,
   de  sta  smerit,  băeţandrul  strein  de   le-a  turbat  şi  Ie-a  făcut  să  crească   luându-se  la  'ntrecere  cu  mersul
   loc.  Avea  chipul  bălai,  părul  mare,   şi  s’alerge  hohotind,  ca  un  balaur  grăbit  al  gârlei,  până  ce  ’ntr’un  loc,
   gălbeor, cu cârlionţi pe la tâmple:  înfuriat, în jos spre şes.         zârindu-şi  odorul,  a  sărit  după  el.
     —  Da’ cum îndrăzneşti să stai cu   După  asta,  mai  încoace,  durerea  Valurile au dat-o jos însă, au rosto­
   căciula  ’n  cap,  în  faţa  Domnului  şi   s’a  repetat  c’o  altă  domniţă,  pentru  golit-o  şi  au  dus-o  Ia  vale,  una  cu
   a  Doamnei ţării noastre?... Ha?... şi  o  ţărancă  simplă,  dar  plină  de   pruncul în braţe.
   se’nalţă  spre  el  în  călcâe,  parc’ar  ispite  şi,  bag  seamă,  au  dreptate   Când  a  venit  domnul  din  bătălie,
   fi vrut să-l întreacă măcar cu’n cap,   bătrânii,  când  povestesc,  că  şi  ’n   a  aflat  întâmplarea  şi  s’a  tânguit
   să-l ia de sus, „Înseamnă Golescule,  vremuri  de  demult  el  a  fost  măr­  mult.  Se  zice  c’a  mers  ceva  mai  la
   să  spui  lui  Brătianu!“  Cât  era  el   turie  la  sfâşieri  grozave  ale  altor   deal  şi  a  pornit  un  lăcaş  dumne­
   de  grozav primarul  s’a  făcut cât  un   suflete  de  Doamne  mari  şi  simţit-a,  zeesc,  făcându-se  călugăr.  A  purtat
   puricei  şi  a  petrecut  pe  tineri  cu  învolburându-i  apele,  multe  picături   toată  viaţa  la  piept  un  buchet  de
                                             1
   capul gol şi cu „sâru’ mâna“ la că­  Eerbinţ ,  ce,  strânse  cu  sgârcenie  ’n  flori,  din  cele  culese  de  Domriţa
    ruţă pân’au ieşit din sat.         râu,  le-a  tot  dus  din  val  în  val  şi   de  dorul  lui  şi  pe  cari  le  aruncă
     Au  trecut  apoi  la  Dcmneşti.  Por­  le-a  legănat  d  n  mal  în  mal  spre  ’ntr’una  ’n  valuri  cu  vorbele:  „Mi-e
    tul  locuitorilor  ăstora,  deosebit  d’al  Argeş  în  jos  şi  cu  el  laolaltă,  spre  dor  de  tine"  iar  apei,  în  care  s’a
    celor  văzuţi  din  drum,  obiceiurile   Dunărea  bătrână  şi  potolită,  să  le  ’nnecat,  i-a  dat  numele  de  „Râul
   lor,  întreaga  frământare  a  vieţii  de  aline  durerea  şi  să  le  culce  apoi   Doamnei“.
    aci,  cu  bucurii  cu  patimi,  cu  ere­  cu  duioşie,  ca  ’ntr’o  groapă  fără   Povestea  se  schimbă  însă  dela
    suri  şi  cu  păca,te,  —  ca  ’utr’un  sat  fund,  în  largul  neţărmurit  al  mării   sat  la  sat.  Dacă  Nucşorenii  spun
    mare  şi  bogat  de  munte,  —  l-au   celei  negre  de  durerile  fără  număr,   aşa, cei de mai la vale zic altfel:
    vrăjit,  i-au  turnat  har  dumnezeesc   ce  necurmat  şi  fără  ostoi  i-au  tot   „Odată,  de  mult,  Doamna,  lăsân-
    in  sângele,  răscolit  de  plăceri  ne­  venit să’nghită veacuri peste veacuri.  du-şi  pu  in  pruncul  pe  acea  peatră,
    spuse  şi  l-au  dat  meşter  mare,  în   Şi’n  serile  f  umoase,  pe  lună,   până  s’o  scălda  ‘n  valurile  albăstrii
    scrisul  curat  românesc.  De  aci  dela  printre ’ndrugări domoale, pela porţi   ale  râului,  a  văzut,  venind  dinspre
    marginea  podului  de  peste  „Râul   ori  în  areapa  oilor  Ja  stan»,  bătrânii   Miază  Noapte,  un  vultur,  care  s‘a
    Doamnei“ a prins el pe „Sultănica“   şi  ciobanii  dondonesc  domol,  aşa   lăsat  ţ'ntâ  din  sbor  şi  i-a  răpit  co­
    mărgăritarul  ales  al  literaturii  noa­  cum  dondonesc  valurile  liniştite,   pilul.  Despletită,  în  cămaşe  numai
    stre.  Deaceea,  când  a  cilit  paginile  povestea numelui apei acestea :  şi  desculţă,  a  alergat  de-alungul  a-
    mele  în  cari,  ca  ’ncepător  descriam   „Odată,  mult  tare  nu-i  d’atunci,   pei  în  sus,  spre  locul  unde  s‘a
    colţuri  de  cer,  clinuri  de  pământ  şi  era’n  Domneşti,  în scaunul domniei,   ‘ndreptat  pasărea,  ţipând  şi  rugân-
    deprinderi  din  satul  acesta  şi  de  pe   ce  se  ’ntindea  dela  Olt  până  din­  du-se  de  oameni  şi  de  Dumnezeu,
    ’ntreg malul „Râului Doamnei“, s’a  colo  de  Valea  Prahovei,  un  tânăr   să  se  ‘ndure  de  ea  şi  să-i  dea  aju­
    înflăcărat şi-a zis:               viteaz,  care  avea  o  domniţă  mândră   tor.  A  găsit  vlăstarul  domnesc  nu­
      „Uite  un  scris  firesc şi  frumos“  !   şi  plăpândă,  cum  îi  floarea  crinu­  mai  bucăţi  şi  oscioare  şi  peste  ele
    Era  f  resc,  că  cunoştea  cele  ce  zu-   lui.  Intr'o  pimăvară  se  iscase  răz-   stol  de  corbi  şi  de  corbişori,  cari,
    grăviam; era frumos şi- i plăcea, că   boiu  şi  plecase  domnul  să  ’nfrângă   sburând,  le-a  purtat  în  toate  vântu­
    descriam  colţuri  de  pământ,  dragi   vijelia,  ce  se  stârnia  ’n  zare  şi  a-   rile.  Vulturul  sfâşiase  cât  i-a  plăcut
    inimii  lui  şi  deşteptam  simţiri,  ce   men'nţa  cu  foc  şi  pustiire  pământul   din  carnea  fragedă  şi  l-a  lăsat,  or
    de  bună  seamă,  îl  robiseră.  Mă  ’n-   strămoşesc.  Şi  domniţa  rămăsese   căi-a  scăpat  din  ghiare  mai  ‘nain-
    ţelegea  cu  o  inimă  caldă  de  artist,   singură,  mângăindu-se’  ’n  amarul   te  d‘a-1 duce la  cuibul lui, în codrii
    nu  cu  creerul  rece  al  unui  critic,   urâtului  ei  cu’n  prunculeţ,  dăruit  de   ‘ntunecaţi.
    ce  n’a  tresăltat  nici  când  în  faţa   Dumnezeu. II lua în braţe şi colinda   Doamna,  de  durere  nebună,  şi-a
    firii pline de taine şi de vrăji.  cu  el  pe  câmpuri,  smălţate  cu  flori   găsit  moartea  ‘n  valurile  apei,  ce-i
      Râul  Doamnei,  mare  şi  lat,  dela   şedea  la  umbra  aninilor,  pe  malul   poartă  numele;  satului  de  lângă  lo­
    Domneşti  în  jos,  ţâşneşte  din  Bân-   râului  acestuia  şi  trimetea  soţului   cul,  unde  s’a  găsit  trup’şorul  copi­
    dea  şi  din  Valea  Rea,  se  prelinge   ei  dragostea  inimii  şi  pe  apa  lui   lului,  i  s’a  zis  „Corbi“,  iar  locului
    'n  doiniri  de  vălurele  guralive  pe  şi pe vânt şi pe sborul păsărilor.  încotro  au  sburat  corbşorii  cu  os­
    lângă Nisipuri şi Furfuescu, ocoleşte   Intr’o  zi,  când  se  aşezase  ea  pe  cioarele, i-a rămas numele aşa. Dom­
    munţii ’mpăduriţi, Dâra, Spinarea şi   o  peatră  mare  din  marginea  râului,  nul,  în  aducerea  aminte  a  odraslei
    Muşetescu,  pluteşte  ’n  mirosul  de  îngândurată  de  zăbava  soţului,  a  şi  a  soţ  ei  pierdute,  a  pus  de  a  să­
                 !
    reşină  al  Plă şorului  şi  Păpăului,  cuprins-o  un  dor  mare,  nebun  de  pat  o  bisericuţă  ’n  stâncă  şi  a  adus
    sare  peste  stânci,  căzute  ’n  vale,  el,  şi  cum  în  juru-i  era  tot  una  de  aci  un  călugăr,  pe  care  l-a  făcut
    udă  poiana  largă,  ca  un  cerc,  din  gh’ocei,  a  lăsat  pruncul  pe  stâncă  stareţ  al  schitului  şi  apoi  arhiereu.
    „Bahna Rusului“, — de bunăseamă  şi  a  început  sa  strângă  din  florice­  Dela  Domneşti  ’n  sus,  dincolo  de
    zisă a Ursului odată, — unde dom­  le  acelea  albe,  rotunde  ca  nişte  po­  Corbşori,  aproape  de  satul  Corbi,
    nitorii  noştri  au  înnâlţat  o  casă  de   tire,  ca  să  facă  buchete  de  trimis  stă  neclintită  ’n  zilele  noastre  pea-
    vânătoare,  şi  curge  apoi  prin  sate  pe  valuri,  până  la  câmpul  de  luptă  tra,  pe  care  a  căzut  vlăstarul  de
    tainic, parc’ar duce cu el ceva drag,  ’n jos spre malurile „Argeşului“. Ş’a  viţă  domnească  şi  i  se  zice  „Peatra
    furat din locurile de unde vine.   strâns  ea,  ce  a  strâns,  pân’a  auzit  Doamnei“, numai că acu e ’n mar-
   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12