Page 8 - 1925-3-4
P. 8

Pag. 40                 1                C  O  S  I  N  Z  E  A  N  A                       15/28-11. 1925

                ginea  dreaptă  a  drumului,  şi  râul
                curge  cu  mult  spre  stânga,  pê  unde
                şi-a  făcut  el  cale,  rozând  din  malul
                dinspre  răsărit  Biserica  e  şi  az  în      C  R   O   N  I  C  A  R   U  L
                partea  stângă  a  râului  tot  aci  între     GH. V. BUTNARIU
                 Corbşori  şi  Corbi.  Se  vede  o  tăe-
                 tură  mai  nouă  şi  lungă  ’n  peatră,       In scunda-i chilie şi ’n noapte adâncă
                 subt  care  era  ’ntinsă  masa  călugă­
                 rilor,  cari  au  stat  multă  vreme  în      Bătrânul vechiază pe galbene foi,
                 acest  loc  !...  Aşa  povestesc  sătenii     Lumina din sfeşnic mai pâlpăe încă
                 din  Corbi,  din  Corbşori  şi  cei  din      Şi pana aleargă cu şopot vioiu,
                 Stăneşti şi Poenărei.
                   Dar  părintele  Voicu,  din  Dom­           Hrisoave, bucoavne cu picuri de ceară
                 neştii,  —  mândri  de  ei,  de  numele       Cu graiu melancolic povestea şi-o spun
                 şi  de  trecutul  lor,  —  trecând  căla­     Porunci de ispravnici şi clinchet de fiară
                 re  peste  pod  într’o  seară,  —  pe         Şi vaer de oameni porniţi in surghiun.
                 când  razele  soarelui  clipociau  în
                 apă,  şi  pe  luncă  şi  prin  livezi  era    Domniţe ’n castele cântându-şi iubirea
                 mândreţe  de  flori  şi  nebunie  de
                 cântece,  —  se  lăsă  ’ntr’o  parte  şi      Şi altele ’n schituri durerea şi-o plâng
                 'ncepu să-mi spue :                           Domneşti buzdugane şi-adună oştirea
                   —  Hei.  tată,  uite  care  e  povestea     Când horde streine la pradă se strâng.
                 apei  ăştia.  Pe  când  Negru  Vodă  se
                 lupta  cu  tătarii,  Domniţa  Ana,  mi­       Atâtea icoane prin vrafuri de file
                 lostiva  şi  pravoslanica-isoţie,  urân-      Răsar vorbăreţe din vremi de demult,
                 du-i-se  cu  statul  în  palat  şi  cu  lin­   Cerând să recheme perdutele zile
                 guşirile  curtenilor,  a  fugit’de  ochii
                 lor  şi  s’a  aşezat  în  Poiana  Doam­        Dar care trăiră cu mare tumult.
                 nei, colo ’ntre Argeş şi satu’ nostru,
                 unde-şi  avea  o  căsuţă  şi  petrecea         Ci toţi şi cu toate curmatu-şi-au anii
                 adesea p’aci pe malu’ râului.                  Sub lespezi de piatră. Călugării doar
                   Acu’n  timpu’  astă  doamna  a  du­          Mai fac pomenire în triste litanii
                 rat  o  bisericuţă,  ale  cărei  clopote       De-atâtea speranţe trăite 'nzadar.
                 întreceau  în  sunete  pe  cele  din  bi­
                 serică.                                        Se stânge lumina şi biet cronicarul
                    Din  pricina  asta  şi  a  uneltirilor      Se scoală din jilţu-i sleit de puteri.
                  delà  curte,  Domniţa,  urâtă  de  soţ  şi    „Cu aceeaş măsură vă ţine cântarul
                  tare  amărîtă  ’n  suflet,  a  luat  dru­     „Sărmane surâsuri, sărmane dureri/“
                  mul  munţilor,  spre  casa  părintească
                  din  Transilvania,  că  era  doar  fata
                  Iu’  Gelu.  Aci  la  râul  ăsta,  trecând
                  noaptea,  şi  cum  era  ’n  primăvară,   spre  Curtea  de  Argeş,  unde  se  mu­  —  înfrăţit  într’o  dragoste  sfântă  cu
                  când  se  topeşte  zăpada  ’n  munţi  şi   tase scaunu’ domnesc !       el,  tot  uitându  mă  cu  nesaţiu  la
                                                                                          mersu-i  săltăreţ  şi  scăldându-mă  ’n
                  se  umflă  apa,  si  neputând  nimeri   In  hrisoavele  prăfuite,  cu  cari  se
                  vadu’,  s’a  înecat  şi  i-a  dat  numele   fălesc Pietroşanii, stă însă aşa:  bolbocile  lui.  —  am  crezut  şi  crez
                  ei !                                  „Doamna Clara, soţia lui Alexan­  numai  cu  adevărat,  că  Râul  Doam­
                                                      dru  Basarab  şi  mama  vitregă  a  lui   nei  a fost,  e,  şi  va fi leagăn de bu­
                    Şi,  tare  fudul  de  tălmăcirea  asta                                curii  tihnite  şi  de  aduceri  aminte,
                  Părintele,  de  câte  ori  mă  ’ntâlneşte,   Vladislav,  catolică,  murind,  după  ce   că  a  văzut  si  o  să  mai  vază  faţa
                                                      şi-a  văzut  sdruncinată  încercarea,
                  strigă  de  cât  colo,  lăsând  să-i  flu­  ce  făcuse,  ca  să  ’ntinză  credinţa  multor  Domni  şi  Doamne  mari,  în-
                  ture  uşor  în  vânt  firele  de  păr  sur   papistaşă  şi-a  fost  dărâmată  bise­  setoşaţi  de  plăceri  ori  roşi  de  ne­
                  şi  ’ndreptându-şi  cu  mândrie  spi­  rica  sfântului  Nicoară,  e  dusă  'n   cazuri,  că  a  purtat  şi  o  să  mai
                  narea, adusă ’n chip de şa:         car  cu  patru  boi  de  călugării  mi-   poarte  ’n  şopotu-i  tainic  destule
                    —  Ei,  nu-i  aşa  cum  ţi-am  spus   noriţi spre Câmpulung, ca s’o ’înmor­  doiniri  de  jale,  ducând  în  valurile-i
                  eu?  Mai  cercetează  şi-i  vedea,  că   mânteze  la  Bârăţie,  biserică  zidtă   limpezi  şi  reci,  pe  lângă  mari  ho-
                  nu poate fi altcum !                de  Saşi.  La  poalele  Voineagului,  hotiri  de  amaruri,  multă  putere  de
                    Iar  dascălul,  bătrân  şi  el,  decând   puţin  mai  jos  d’aci,  lângă  satul  Bă-   viaţă,  smulsă  din  plaiurile  munţilor
                  lumea  par’că  pe  pământ,  îmboghinit  deşti,  le  iese  ’nnainte  un  iac  lit  mai  noştri,  plini  de  durere  ne  ’nţeleasă
                  în  cărţi,  când  mă  vede,  mă  opreşte  mare  de  călugări,  drept  credincioşi,  şi  de  nădejdi  mari,  mari  ca  cloco­
                  ’n  loc  şi-mi  spune:  —  Nu,  nu  e  şi  li  iau  sicriul.  Dar  nici  Iezuiţii  nu   tul  sufletului  românesc,  dornic  de
                  cum  ziçe  Popa.  De  adevărat,  e  a-   s’au  lăsat,  au  pus  umărul  şi  au  ră­  vremuri  mai  alese  şi  setos  de  zile
                  devărat,  că  Doamna  lui  Negru  Vo­  sturnat  moarta  ’n  apă,  căreia  d’a-  mai luminoase şi de hotare mai largi,
                  dă  s’a  ’nnecat  aci  în  apa  râului  tunci  i-a  rămas  numele  de  Râul   pentru umbletul şi gândul lui.
                  ăstuia,  în  timpul  nopţii  şi-al  primă­  Doamnei !*
                  verii,  când  veniau  valurile  mari  şi   Eu  am  ascultat  la  toţi  şi,  citind   P.  S.  Dăm  această  bucată  din  volumul
                  ’ntunerecu'  ascundea  vadu’,  da’  s’a  şi  cele  scrise  mi-am  dat  seama  de   „Însăilări“, despre care se vorbeşte la „dă­
                  ’necat în fuga ei delà Câmpulung    toate,  zicând  ca  fiecare,  din  ei,  dar,  rile de seamă“ din acest număr.
   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13