Page 11 - 1925-05
P. 11
15-111. 1925 C O S I N Z E A N A ■■■■.->.......................-..... Pag 67
i
— Dorinţele dvoastră sunt pentru F U M I N V Â N T . . .
mine ordine, doamnă.
U.i domn, care se încli na acum A. SOCUSTEAMU
în fata contesei, ridică fruntea cu Orchideiele-adormite visau palide în glastră,
mândrie. Era un bărbat înalt, bine i.una- şi ddpăna beteala printre teii grei de floare.
legat, îmbrăcat foarte simplu dar Gânguria sglobiu pârâul cântecu i p$ sub fereastră,
foarte corect. Faţa sa era sinceră, Amiţia încit oraşul... — ui titan rănit ce moare.
privirea îndrăsneaţă. 0;hii săi cău
tau drept în faţă. Fruntea o avea Tremurau pe geana nopţii lacrimi calde de vioară,
înaltă şi largă. Părul, negru. Mâinile Era „Moartea Cleopatrci", valsul care te ’nfioară
sale, albe şi subţiri, păreau de o
forţă neobişnuită. Un surâs sarcastic, Iivitaţi danţau rimic sub potopul de lumină,
puţin cam ostenit, îi împodobea Unii şi sorbau melancolic cupa de rub'ne plină.
colţul gurei. Printre aţâţi tineri ele Biruită de tristeţe, pe balcon, plângând in umbră,
ganţi şi plini de vioiciune, figura Evantaliul de mătasă l adiai spre faţa-ţi sumbră...
sa rece şi gravă atrăgea cele mai Sau mişcat îngrijorate orchideiele în glastră...
multe priviri. Cântecu-mi, pe mandolină, suspina trist sub fereastră!
Drăguţa . doamnă Dernol se în
roşi de plăcere, ridicând spre con
tesa de Canzel ochii săi rug’.tori şi du-se, Arcadius băgă de seamă că citoare, orbitoare, ţâşni din întuneric.
întrebători. era aşteptat, şi, apucând ţgara între Apoi nimic. Dar, câteva secunde
— Primim cu plăcere, domnule, degete o aruncă peste terasă, toc mai târziu, o umbră albă, imprecisă,
zise contesa, oricând vei binevoi să mai în grădină. se ridică dela pământ, se legănă
începi. Doamnele îl priviră cu strigăte deasupra, se aplecă într’o parte şi
— Şi cât vor dura pregătirile? şi cu murmure de gâşte curioase, în alta, se răsuci, în mijlocul cer
— O, doamnă, cred că în două enervate. cului de oameni uimiţi! Ptţin câte
zeci de minute ;otul va fi gata... — Domnule Arcadius, când vom puţin, încetul cu încetul, fantoma
Foarte interesant, ziceau unii. striga: „ajunge!“ vei face lumină, se risipi şi Arcadius zise :
O ocazie cu care nu te ’ntâlneşti nu-i aşa? — Să se facă lumină !
des, răspundeau alţii. Arcadius răspunse cu un zâmbet
După cum prevăzuse, fiecare era
Iar câţiva şopteau : rece şi cu aceste cuvinte: la locul său, stând drept şi înţepe
— Prostii femeieşti. — Voi face aşa cum veţi dori, nit, cu gâtul întins înainte. Ochii
— Când doriţi să începem, dom doamnele mele. tuturor, înmărmuriţi, se închiseră o
!
nule Arcadius, să ne vestiţi. Toţi se u tară unul la altul, iar clipă. Apoi, în clipa următoare, toţi
Un ceas bătu miezul nopţei. Arcadoamnele gândeau; se priviră. Dar abia atunci surprin
dius se sculă, se îmbină încă o- — Ce fiinţă ciudată! Răspân derea ii.cuprinse cu adevărat, amu-
datâ înaintea contesei şi zise: deşte în jurul lui o simpatie stranie, ţindu-i cu desăvârşire. Nici dacă
— Iată, doamnă, mi se pare, ora o curioz tate puternică, ceva care fantoma ar fi reapărut în plină lumină
;
cea mai potrivită pentru spirite. te ţine pe loc... şi în văzul tuturor n’ar fi produs
— Şi noi ce trebuie să facem, Deodată, Ia un semn discret al un efect mai extraordinar. Cu ochii
domnule Arcadius? contesei, se făcu întuneric. Un scurt: căscaţi, cu gura deschisă, femeile
— O! nimic mai simplu, doamnă. „Ah!“ de surpriză şi de emoţie, se priveau năucite, întrebătoare, cu
Fiţi atât de bună şi rugaţi pe invi apoi totul reintră în tăcere. Numai amândouă mânile întinse în jurul gâ
taţii dumeavoastră să se aşeze în atunci se auzi vocea tăioasă a lui tului. Bărbaţii, zăpăciţi, se uitau la
cerc, în mijlocul salonului. Vă atrag Arcadius: ele, fără să înţeleagă. Apoi, ca şi cum
atenţia însă şi v’aţi gândit proba — Mă simt dator să vă rog, să ar fi fost împinse de acelaş resort,
bil şi dumneavoastră la aceasta, că nu faceţi niciun gest, nicio mişcare. strigară toate deodată: — „Colierul
toate luminile trebuiesc stinse. Am Staţi nemişcaţi, cu ochii fixaţi spre meu !*
nevoie de întunericul cel mai de locul unde’m’aţi văzut. Nu vă temeţi
săvârşit. de nimic, totul va înceta în mo Contesa de Canzel făcu acelaş
— Se înţelege, răspunse contesa. mentul când veţi dori. N’am de gest, şi caşi celelalte, băgă de seamă
că si colierul său dispăruse.
* gând, dealtfel, să vă arăt nimic în
* * grozitor. Voiţi să vedeţi o fantomă, — Domnule, zise un domn,
Lacheii, grăbiţi, mişunau acum o umbră, o veţi vedea. Voi ruga-o oprindu-se brusc în faţa lui Arca
prin salon, împingând şi aşezând să vie astăseară aci, pentru dumnea dius. Fantoma dumitale n’a fost
de jur-împrejur scaune’ şi fotolii. voastră. O cunosc de multă vreme, decât un hoţ!
In pervazul unei ferestre, care lasă e blândă şi inofensivă. Va pleca — Afară numai dacă hoţul nu
să străbată în odaie aerul proas tot aşa de uşor cum va veni. Atunci sunt eu însu-mi, răspunse Arcadius,
păt al acelei nopţi de Iunie, se lumina se va aprinde iar, şi veţi fi păstrându-şi tot sângele rece.
zărea statura elegantă a lui Arca liniştiţi. Mi se pare, că pot să încep... Aceste câteva cuvinte, rostite cu
dius. Făcu doi paşi spre terasă, Nu se mai auzea decât răsuflarea o voce liniştită şi energică, potoliră
scoase tabacherea, încercă să aprindă grăbită a celor de faţă, şi Arcadius ca prin minune furia celorlalţi.
o ţigare, dar nu reuşi decât după îşi dădea seama, că ochii aceia, Arcadius continuă:
ce strică trei chibrituri. In fine, un cari nu mai vedeau nimic, decât — Sunt prizonerul dumneavoastră,
punct de foc se zări, roşu, în mij noaptea, erau îndreptaţi cu toţii vă rog să^chemaţi poliţia. Mă*pun
locul nopţii, şi fumul albastru se spre el. Deodată, se petrece un lucru cu totul la dispoziţia dumneavoastră,
pierdu în înţuneric, Apoi, întorcân- neaşteptat; o flacără scurţă, strălu şi găsesc şicest lucru ţoarte fireşc,
