Page 12 - 1925-05

Pag. 68 C O S I N Z E A . N A - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 15-111. 1925

De data aceasta, invitaţii refuzară. B O I E R O A I A
— Totuş, relevă Arcadius, pentru
satisfacţia mea personală, vă rog, de PETREA DASCĂLUL
domnilor, să trecem în salonul de
fumat, pentru a mă putea justifica. Aşa-i ziceau oamenii din sat. nată între săracii satului nostru. Şi
Tânărul spiritist cerea acest lucru Adevâratu-i nume, nu-1 cunoşteau mulţi copii ar fi vrut, ca în acea
cu atâta stăruinţă, încât toţi s'mţeau decât unii dintre membrii primăriei zi, părinţii să le fie săraci, pentruca
că era în joc însuşi onoarea lui. şi fruntaşii, cari se mai opriau când se capete şi ei daruri de Crăciun
Zece minute mai târz'u, invitaţii şi când la vorbă cu ea. Dar şi ace­ dela boieroaia, cum căpătau copiii
ieşeau din salonul de fumat. Arca­ ştia nu prea lungiau vorba cu fe­ oamenilor nevoiaşi.
dius, cel dintâi, cu fruntea &us, meia asta uscată ca o doagă şi în- De când s’a aşezat la noi în sat,
ceilalţi, în jurul său, căutând să 1 naltă, cât o plută, scurtă însă la tai­ n’a trecut ajun de Crăciun, ca bo­
facă să uite ceeace se petrecuse. fas, ca un om bolnav. ieroaia să nu împartă daruri în
Chemară, bineînţeles şi poliţia. Dar Cum se purta totdeauna în haine dreapta şi stânga, cu amândouă
iată ce se întâmplă. Când sosi lungi şi negre, cu un obrăzar şi mâinile.
poliţia, Arcadius dispăruse. mai negru peste ochi, credeai că-i Pieca dimineaţa dimpreună cu
moartea, umb ând după sufletele slujnica, ba de multe ori mai lua
*
* * oamenilor. şi câte-un cărăuş cu spatele, în­
Moş Marafe*, ciobotarul satului, cărcaţi cu hăinuţe vechi şi mai
Peste câteva luni, pe terasa unei care a umblat multe ţări în tinere- noui, cu de-ale gurii: zaharicale,
cafenele din Los Angelos, tânărul ţele lui, spunea, că trebuie să fie covrigi, colăcei, nuci, mere, pâini-
Arcadius, care-şi lăsase barbă şi se de neam turcesc, că aşa-s învălite şoare, colindau tot satul, descărcând
făcuse actor de cinematograf, ex­ şi turcoaicele. Dar baba Sâia se în căscioarele scunde câte ceva din
plica încântătoarei sale amante, Lia jur& pe toţi mucenicii din călindar, povara lor. Toţi ochii din sat o ur­
de Cavailiero, secretul şedinţei de că-i română, ca şi noi, c’a auzit-o măreau, să vadă la cine întră şi la
spiritism : descântând de bubă rea slujiicii, — cine nu. Şi ’n urma ei se ţesea po­
— lată cum s’au petrecut lucru­ o hoarcă bătrână şi cât o bute de vestea cui şi ce i*a împărţit, ce-a
rile. Înainte de a începe mica mea grasă, pe care a adus-o, de-acolo, vorbit, cum a lăudat pe mame şi
şedinţă de spir.tism, după rugămin­ de unde-o fi venit şi dumneaei. iar cum a înfruntat pe cele cu co­
tea doamnelor care erau de faţă, Dar nime nu ştia spune apriat, pii murdari, sdrenţoşi şi necuviin-
am ieşit puţin pe terasă. Am aprins din cotro au răsărit femeile acestea cic şi.
o ţigare, dar numai după ce am şi ce-au căutat ele chiar în satul Să-ţi fi văzut bucurie pe copiii,
încercat trei chibrituri. A:esta era nostru, unde nime nu-şi dă oul cari aveau norocul să le între bo­
semnalul. Douâsprezce umbre, cu pentru bani, ci mai b ne ’1 mănâncă ieroaia în casă ! Săreau într’un pi­
:
carne ş cu oase, se strecurarâ el. Oamenii îşi aduc aminte, că abia cior de voie bună şi ieşeau îndată
după aceea, şi în vreme e invitaţ i au putut încărca calabalâcul lor pe după dânsa, în. stradă cu turtuliţe
urmăreau, cu atenţia încordată, f a n ­ cinci care. Dar şi aşa numai legate atârnate de urechi, cu fluerici de
toma albă care apăruse în mijlocul cu huzduraele au încăput toate ho- zahăr în gură, cu căciuliţe sau
salonului, douăsprezece coliere de doroagele pe cele cin^i care. Şi mai pieptăruţ? noui, făcând ciudă celor,
perle dispăreau ca prin farmec, ştiu, că au închiriat intâi casele, cari nu căpătau nimica.
desprinse cu îndemânare de o sută lui Preangu, cele mari, din uliţa In seara Crăciunului, când oamenii
douăzeci de degete dibace... Când Trocarului, dar n’au încăput pe uşi se strângeau la priveghere, în căs­
se făcu lumină, operaţia era termi­ dulapurile acelea mari, făcute din cioara cutărui vecin, totdeauna ve­
nată, şi prietenii mei dispăruseră... stejîr şi cu capete de leu la cor- nea vorba despre doamna asta, la
ca orice duhuri necurate. Am cerut nuri. Aşa s’au mutat la Roşu, cu­ care satul îi zicea boieroaia. Şi
să mă caute, ca să nu fiu bănuit, prinzând toate patru odăile. Iar ştiau se spună atâtea din viaţa ei !
a venit şi poliţia, dar am avut grije Roşu, lacom cum e după bani, stă Iar dânsa deodată cu umbrele în­
să dispar la vreme. Colierele mi-au îmbulzit cu căţel şi purcel în co­ serării se reîntoarcea din sat, uşu­
adus trei milioane. Aceasta mi-a per­ liba de pe Guiu, care şi acum e, rată de povara ce-o avea pe braţe
mis să-mi schimb meseria şi să cum i-a lăsat-o socru-so. în dimineaţa acelei zile. Piătia omu­
devin un om de treabă, ceeace Până şedea Roşu aci în uliţa Tro­ lui, care i-a ajutat şi întrând pe
lumea o crezut că sunt totdeauna. carului, îţi era teamă să treci, după poarta casei, trăgea zăvorul, care
— Ei bine, dar fantoma albă a ce insera pe la poarta Iui, căci, cât nu avea să se mai deschidă pentru
existat într’ adevăr, sau a fost o era lumea ţinea câinii deslegaţi şi amândouă deodată, decât la anul,
nălucire? întrebă frumoasa artistă. portiţa lui era ziua, noaptea, ca o în ajunul Crăciunului.
— Nălucire? Nici decum. Puţin gură căscată. De cum s’a mutat Când au început a se înteţi ve­
sulf frecat între degete, căruia îi boieroaia, încuietoarea de pe por­ ştile de răsboiu, boieroaia s’a mu­
dădui foc, şi care cu f u m u l său tiţă nu se lua, numai când ieşea tat cu slujnică cu tot Ia oraş. De
alb, apăru câteva clipe ca o umbră sau întră dânsa ori slujnica. Când atunci nime n’a mai văzut-o, nici
de pe altă lume. era rândul doamnei se meargă la nu i-a mai auzit de veste. Par’
— Interesantă şedinţă de spiri­ treburi încuia şi descuia servitoarea, c’ar fi îngh ţit-o pământul.
tism ! murmură Lia de Cavailiero. iar când avea de târguit servitoarea, Dar povestea ei trăieşte la noi.în
— Altă dată, îţi voi povesti şi slujba de portar o făcea doamna. sat şi va trăi multă vreme. Mai cu
altele, încheiă Arcadius, sorbind din Pe amândouă de-odată în sat seamă, în seara de ajun, nu e casă
paiul de orez, aruncat în păharul cu nu le-a văzut nime, decât într’o zi unde să nu se repete povestea:
limonadă. Şi zâmbi cu subînţeles. anumită din an şi anume în aju­ ,Când era boieroaia la noi în
Prelucrare de A. S. nul Crăciunului. Atunci era zi însem­sat“ ...