Page 6 - 1925-05

Pag. 62 - C O S I N Z E A N A 15-111. 1925

Dictatura’spaniolă : Primo de Rivera, dictatorul spa­
nia!, luând parte la înhumarea festivă a soldatului Dictatura spaniolă: Celebrul scriitor spaniol Blasco
spaniol necunoscut din Maroc. Guvernarea lui Primo Ibanez, care ne mai vrând să sufere dictatura din ţara
de Rivera a înteţit la paroxism nemulţumirile din sa. s’a refugiat în Franţa si a ’nceput o vie agitaţie Ce
Spania şi revolta poate izbucni dintr’o zi într’alta.Cel răsturnare a dictatorului Primo de Rivera. într'o carte
ce va plăti această dictatură va fi probabil regele pe care a scos’o de curând asupra stărilor din Spania,
Alfons al XlII-lea. el a făcut senzaţionale destăinuiri despre regele Alfons
al XlII-lea.
tată ai mai avut'. Zic, că zimbii Zgomotul lor îmi părea o provocare, să râzi oricât de trist ai fi fost.
superior, deoarece eram şi eu meşter care curând, curând îmi va atrage Şi-i torăia guriţa asta verzi şi uscate
să croiesc nemţi. Ba mai târziu,’tot mânia pravoslavnicilor. (aşa gândesc numai, fiindcă nu în-
în Rusia, darul acesta dela Dum­ Deodată se ridicară toţi în picioare ţălegeatn nici un cuvânt) de părea
nezeu mi-a adus şi oarecari venituri. şi îşi aţintiră privirile spre uşă. Mă că-i o morişcă de vânt. Ruşii moi
Şi anume, de câteori era în vreun sculai şi ’ eu şi privii într’acolo. şi limfatici o ascultau lâncezi, de o
loc lume adunată, prieteni, vreunul Fusei mirat să văd întrănd în sala compătimeam pe biata fată, că e si­
mă îndemna încurajator „Nicule, fă de mese a ofiţerilor, o fetişcană lită să-şi strice zilele în mijlocul
un neamţ“ şi eu mă executam ime­ zglobie, sprintenă şi veselă. Înapoia acestor crastaveţi muraţi.
diat. Cu un beţişor ascuţit, croiam ei venea tremurând din genunchi
în nisip atâţia’ nemţi, câţi mi-se un bătrân cu barbă, comandantul Cineva observă caricatura făcută
cereau. Mai făceam şi portretele lagărului de priscnieri, după cum de mine pe tablă. Scoase un strigăt
regilor şi împăraţilor şi strângeam am aflat mai târziu. Câţiva ofiţeri de mirare şi toate privirile se aţin­
câteodată chiar şi zece copeici, mai tineri, praporcici, se repeziră tiră acolo. Niura, căci aşa o chema
drept plată pentru arta mea. (Era să ajute pe cei intraţi să se desco- pe fată, se apropie de tablă, stătu
o mare fericire să am zece copeici toşmănească de blănuri şi deodată câteva clipe în admirare, apoi se
pe vremea aceea, de doui copeici cu polcovnicul (colonel) şi fată-sa, întoarse spre ofiţerii ruşi şi-i privi
cumpărăm pâine, de trei smântână îşi reocupară toţi locurile. pe rând întrebătoare. Dar se vede,
şi restul papiroase-ţigări, apoi boierie Urmă apoi felul întâi de mâncare. că nu se aştepta să deslege problema,
de asta nu păpau alţi prisonieri). Flămând ca un lup, mă uitam cu cercetând ’ feţele cu cari era prea
Aşa, că atunci când văzui neamţul jind în blidele celorlalţi aşteptând obişnuită şi despre cari nu presu­
acela prost desemnat pe tablă, simţii să-mi vie rândul. Iar când fusei punea cine ştie ce talente. (Un
instinctiv revolta contra mâzgăli- servit, dispărură toate mutrele şi mi scriitor are totdeauna norocul, că
litorului care insultase arta cari- concentrai toate facultăţile sufleteşti lâudându-se singur, nu-i expus la
caturistică, ştersei tabla şi făcui eu şi trupeşti spre farfuria cu ciorbă indiscreţiile prietenilor, cari în ca­
un neamţ. Ba încă desemnând, a- din faţa mea. Înjurai în gândul meu zul de faţă l’ar trage de mânecă şi
vusei şi o inspiraţie de spirit şi aşa pe fabricantul care croise aşa de i-ar spune: „mai las’o fârtate).
făcui pe neamţ într’o atitudine cu­ mici farfuriile. Aşi fi vrut să le fi Niura îşi opri privirea la mine.
cernică, stând deasupra unei grope făcut cel puţin aşa de mari ca un mă ridicai brusc şi isbii cu putere
improvizată într’un anumit scop şi blid din acelea în’cari se dă la noi călcâiele (să-mi sune pintenii, aţi
rugându-se cu privirea înholbată vara mâncare la cosaşi. ghâcit). De sigur eram foarte emo­
spre ceruri, iar în jos împrejur bombe Abia când mă săturai, începui ţionat. Niura veni lângă mine, mă
şi ghiulele explodând. să-mi observ şi eu mai bine come­ măsură serioasă de sus până jos
Dupăce terminai, mă retrăsei în- senii. Aşa putui să constat, că fetiţa şi mă întrebă ceva pe ruseşţe. Ii
tr'un colţ şi îmi admirai satisfăcut polcovnicului era un drăcuşor de răspunsei pe nemţeşte, apoi pe fran­
opera. In timpul acesta începură să fată, să- i tot cauţi păreche. Blondină ţuzeşte (cât ştiam şi eu) şi dupăce
sosească şi ofiţerii ruşi. Veneau rând şi totuşi nu avea faţa rusească. Cel mai încercai câteva limbi, chiar şi
pe rând, gălăgioşi, veseli, flămânzi. puţin ochii verzi, adânci şi vicleni latineasca (abia atunci pricepusem
Mă fixau cu o privire dispreţuitoare nu prea sămănau cu ochii spălăciţi ce rost avea să mi înfunde în cap
şi se aşezau fiecare la locul lor. ai celorlalte rusoaice pe cari le opt ani de latinească), mă oprii la
Mă aşezai şi eu umilit la un colţ văzusem în trecere prin sate şi oraşe. gestul specific surdo-muţilor, de a
de masă. De a’stădată aşi fi fost mai Apoi avea o guriţă roşie ce râdea da din umeri, în semn, că nu pri­
fericit §ă n’am pintenii la cisme. mereu, râdea cu hohote, de te făcea cep întrebarea,