Page 7 - 1925-06

30-11!. 1925 ----------------------------- C O S I N Z E A N A Pag. 79.

suiişorul de hârtie, care ardea cu CH. B A U D E L A I R E
flacără, în hohotul întregei şezători.
Se începură apoi cimiliturile şi A L B A T R O Ş I I L
păcălelile cicălitoare, ţinându-se lanţ
Traducere de AL. T. STAMATIAD
şi înviorând din nou casa, peste
care, istoriile diacu'ui întinseră un Adeseaori, marinarii, ca să petreacă,
paiangeniş de oboseală şi somn. Prind albatroşi, uriaşe pasări de mare,
Târziu se perindară alte „mătă- Care ’nsoţesc, cc nişte nepăsători tovarăşi,
hale“, aducând cu ele în lăuntru tot Corabia ce alunecă pe prăpăstiile adânci.
sufletul virgin şi proaspăt al iernii
de-afară. Abia prinşi şi aduşi pe puntea corăbiei,
In geamuri sclipiau steluţe cu­ Aceşţi regi ai azurului, stângaci şi ruşinaţi,
rioase de fulgi. Viscolul îi îngrâ- îşi târăsc cu umilinţă aripele,
măd â pe cercevelele ferestrelor, îi Marile şi albele lor aripi ca nişte vâsle.
isbiâ în sticla rece şi nepăsătoare,
iar ei, unul lângă altul, cu feţele Cât e de stângaciu şi netrebnic acest căit tor aripat!
rotunde şi vesele, ascultau par’că Cât e de caragios şi de urât, el. odinioară atât de frumos!
clocotul senin şi nepăsător din lă- Unul îi sgăndăre ciocul cu o lulea, iar altul
untru. Ce le păsa lor de clocotul Ii maimuţăreşte, şchiopătând, mersul!
înfundat şi nemărginit al viforului
de pe-abră !? Poetul se aseamănă cu prinţul norilor
*
Care străbate furtuna şi şi râde de arcaş;
Un luptător sosit târziu, tocmai Exilat pe pământ în mijlocul ţipe te lor,
de pe frontul din Italia „pe zile“, Aripele lui de u iaş îl împedică să meargă.
r
aduse o nouă înviorare în lumea
din casa lelii Dană.
Semeţ, încrezut, mândru în cu­ delà ei: „Mă ăi delà „51“, mai Ţ.ţi ascultară cu plăcere. Diacul
noştinţele lui de locuri, oameni şi aveţi ce lua de rm najie, dacă nu, se simţi foarte satisfăcut că lectura
pâţănii, începu să înşire o seamă să veniţi să vă dăm noi, că aici lui e pe placul tuturora.
de minunăţii, pe care nevestele, este destul. Şi să ştiţi că „bătaia“ O fată se scânci cu drăgăleşenie :
bărbaţii şi tineretul le ascultară cu tot noi o câştigăm. Şi dacă se mai — Vai, bade Sărindar, citeşte
gurile întredeschise a plăcere şi lurgeşte, numai voi sunteţi de vină, numai mai departe, c’asta i tare'
mirare. că mai ţineţi focul !“ .. frumoasă.. !
Multe, din câte înşira voinicul, Ne ascupm roi urechile că „fain Intre timp Anica, tăcută toată
erau destul de deochiate. Dar cine predicăiu â“. Zău. Zice unu, Z mbru seara, se strecură mai uşor aproape
le-ar fi putuf controla? din Şelari : de soldat, ispitindu-1 şi ea dacă nu
Nevestele, ale căror bărbaţi erau „Mă, ăla gândeşti că-i dascălu’ care cumva s’a întâlnit cu Niculae
de ani întregi pe front, găsiră po­ delà noi !“ Atunci un „lainăt“ ne-a al ei. Soldatul nu o putu întări cu
trivit să întrebe şi ele la rândul lor: dat comanda să tragem şi glasul nici o ştire. Rămase deci locului,
— Cu Mitru nu v’aţi întâlnit, de dincolo s’a înnecat în bubuitul ascultând în linişte.
L'Că? armelor... Iar diacul îi da înainte cu aprin­
— Nu ştii ceva de Toader, Lică? — Ha, ha, ha,... ăla vă îndemna, dere : fjfcy
Flăcăul potrivi o vorbă de mân- măi Lică, pe drumul ăl bun !“ ob­
găere pentru fiecare. Pe urmă de­ servă Sandu Lungu cu toată con­ Când luna din nori ieşiâ
scrise locurile şi oamenii pe unde vingerea inimii sale. Pe-a for feţe se zăriâ
a umb'at. Istorisi lupte şi atacuri, — Cred şi eu, dar ce să poţi Strălucirea nopţilor
cu Tălienii. Făcu strategie, explică face? — răspunse soldatul cu cea Ca fundul căldărilor ;
tranşeele scobite în grozavii munţi mai adâncă şi sinceră convingere. Numai ochii se zăriau
ai Tîrolului — şi alte lucruri care Diacul Sărindar găsi că e potri­ Numai dinţii le sclipiau,
în urma urmelor se spuseseră din vit momentul să surorindă lumea Mulţi desculţi şi desmăţaţi
partea altora deja deatâteaori, încât cu o nouă cărticică. El începu deci, Şi cu anii nespălaţi...
£. aproape nimic nu se mai găsia nou cu vers ridicat, fără nici o intro­
în ele. ducere: Hai copii şi vă culcaţi! adoase
— Da’ de România, măi Lică, ce dela sine, închizând cărticica şi râ­
se mai aude? Strânsu-s’au Ţiganii-odată zând peste ochelari.
— Hei, România !? se umflă Lică. Toţi dir. lume la olaltă Timpul aevea se scursese înainte,
— România stă bine. Acum însă Câţi ciurari, câţi lingurari pe neobservate. Se făcuse târziu de
Câţi maeştri mici şi mari :
cică ar vrea să facă un pic de Drâmboeşi, cimpoitori, tot Lumea începu să se împrăştie
pace, da’ Neamţu n’are încredere. Fauri, ciurari, lipitori în tăcere. Afară viscolul se linişti
...Ba, zău, şi dela compania noa­ Măturări şi lingurari, mult. Pomii erau înveşmântaţi în
stră au trecut la 7ăfianu. Zic că Negustori de cai, strungari alb, arătându-se bine la vedere cu
se duc să se dea „voluntari“ la Şi altfel de meşteri mari : tot întunerecul cumplit. Undeva, în
La capătul satului
România. Hm ! Odată stăm noi în In marginea codrului înaltul cerului, îşi însemna cărarea
tranşeu, ca acuma. Da’ Tălienii din­ Pe ţărmurul apelor o dungă de lumină mai slabă de­
colo, de-o svârlită de noi. Tăcem (Cum e data cioarelor) cât o închipuire. In vecini cântau
noi, tac ei. Când odată, numai ce Şi făcut-au ciorobor cocoşii, suf ând cu multă patimă în
Ca biserică să-şi facă
auzim un glas pe limba noastră, Popă de ţigan s’aleagă.., trâmbiţele br îndrăsneţe...