Page 12 - 1925-07
P. 12

Pag. 100                                C  O  S  I N  Z  E  A  N  A                          15—IV. 1925

              LĂUDAŢI PE DOMNUL
              de AURELIA POP
              Când clopotele sună de 'nviere
              Şi candele s aprind în cimitire,
              Plecafi-vă genunchii la altare
              Şi lăudaţi pe Domnul în cântare!
              Lăudaţi-1 lăudaţi-l, că e mare!
              El este dătătorul de lumină.
              Lui—toate neamurile I-senchină,
              La sufletul Său preasfânt învie firea   C  U  L  T  U  R  A  L  E       în  frunte  cu  d.  profesor  N.  Bogdan,
              Şi palpită în suflete iubirea.                                          directorul despărţământului „Astrei“,
              A lui este izbânda şi mărirea!        Liceul  din  Braşov.  —  Către    proiectează  un  festival  în  cinstea
                                                  sfârşitul  acestui  an  şcolar  liceul   dlui Zaharia Bârsan, care împlineşte
              Slăvit va fi de-apururi al său nume   „Andrei  Şaguna“  din  Braşov  plă-   un  sfert  de  veac  de  carieră  drama­
              Din margine în margine de lume.     nueşte  să-şi  sărbătorească  75  de  ani   tică.  Sunt,  într’adevăr,  douăzeci  şi
              Şi  cât  pe  cer  va  dăinui  un  soare   de  existenţă.  La  prăznuirea  celor  cinci  de  ani,  decând  directorul  de
              Şi  spuza  de  lumini  strălucitoare,   trei  pătrare  de  veac,  decând  se  în­  azi  al  Teatrului  Naţional  a  jucat
              l-l vor slăvi pământuri şi popoare.  vaţă  carte  românească  în  vechiul   pentru  prima  oară  teatru  românesc
                                                  g  mnaziu  de  la  poalele  Tâmpei,  au  în  Ardeal,  sub  auspiciile  „Asocia­
              Când clopotele sună de 'nviere                                          ţiei“ din Sibiu.
              In svon de rugă, fum de tămâere,    fost chemaţi toţi foştii lui elevi, pen­  Pe  aceia,  cari  cunosc  de  aproape
                                                  tru  a  se  da  într’adevăr  acestei  ani­
              lu — neamul meu român — smerit                                          pe  autorul  „Trandafirilor  roşii“,  şi-i
                                      [te-nchină  versări  un  caracter  de  mare  festivi­
                                                  tate  naţională.  Conducerea  actuală  preţuiesc  tinereasea  sa  ardoare  ar­
              Spre Domnul sfânt — ce'n dragostea-i  a liceului „Andrei Şaguna“ a anunţat  tistică,  vestea  aceasta  îi  va  întrista
                                       Idivină —
                  le-a scos din întuneric la lumină!  tot  cu  acest  prilej,  tipărirea  unui   puţin.  Sunt  unii  oameni  fericiţi,  pe
                                                  frumcs  Anuar  comemorativ,  strân­  ale  căror  tâmple  iarna  nu  se  îndură
                         °8§<§g>§8°               gând  colaborarea  unui  însemnat   să-şi  ningă  fulgii  ei  decât  târziu,
                                                  număr  de  bărbaţi  de  seamă  de-ai   târziu  de  tot.  Ei  sunt  făcuţi  par’că
              MĂRUNTE...                          noştri,  cari  şi-au  sfârşit  studiile  se­  anume, ca se înşele vremea. D. Za­
              de TEOFIL BUGNARIU                  cundare  în  vestita  şcoală  româ­  haria  Bârsan  e  dintre  aceşti  rari
                                                  nească a Braşovului.                privilegiaţi  ai  soartei,  pentrucă,  mai
                    DOR                             Liceul  din  Braşov  îşi  merită  cu  ’nainte  de  a  fi  actor,  director  de
               Când cucu' bate 'n sufletul pădurii   prisosinţă  sărbătoarea  care  i  se   teatru  şi  autor  dramatic,  e  poet.  Şi
                                                  pregăteşte.  Alături  de  şcoalele  din   poeţii nu îmbătrânesc niciodată...
              Piroane lungi de glas întinerit,    Blaj  şi  de  liceul  grăniţâresc  din   Cu  toate  acestea,  iată,  poetul
               Şi inima în foc nepotolit          Năsăud,  a  dat  Ardealului  pe  unii   nostru  împlineşte  douăzeci  şi  cinci
               îmi arde ca jăraticul răsurii, —   din  cei  mai  străluciţi  intelectuali  ai   de  ani  de  activitate  teatrală.  Înce­
               Când înspumată undă de părău       săi,  crescându-i  ÎDtr’o  impecabilă   puturile acestui fermecător apostolat,
               Aleargă printre stânci primăvăratic   tradiţie  pedagogică  şi  într’o  admi­  cu  toate  mizeriile  şi  satisfacţiile  lui,
                                                  rabilă  conştiinţă  naţională.  Astăzi,  d.  Zaharia  Bârsan  le-a  descris  în
               De ce mă 'ncinge aprig şi sălbatic
                                                  când  şcoala  românească  a  încetat   „Impresiile“  lui  de  teatru,  cari,  fără
               Ca'ntr'un vârtej de ape dorul tău?..  de  a  mai  fi  în  Ardeal  o  cetăţuie  îrdoială  s’ar  cădea  să  fie  retipărite
                                                   de  luptă  şi  când  vremurile  răsbu-  cu  acest  prilej  (Sugerăm  ideia  co­
                    CHEMARE
                                                   nătoare  ne-au  redat  stăpânire  de­  mitetului  de  iniţiativă)  Sfârşitul,  a-
               In după-amiaza asta te aştept       plină  peste  propriile  noastre  suflete,  poteoza,  o  vedem  subt  ochii  noştri.
               Pe coasta înflorită dinspre gară,   nici  liceul  „Andrei  Şaguna“  nu  mai  Rătăcitoarea  artă  dramatică  româ­
                                                   poate  fi  ceeace  a  fost  în  trecut.   nească îşi are astăzi în Ardeal tem­
               Ca sufletu mi cuprins de primăvară
                                                   Astăzi,  nu  mai  suntem  eroi;  am   plul  ei  statornic.  Pribeagul  misionar
               Să ţi-l anin c'o floare albă 'n piept.  ajuns, însfârşit, cetăţeni...   de  altădată  e  astăzi,  pe  drept  cu­
               Şi când s’or stinge-a soarelui lumini   Cu  atât  mai  mult  însă,  se  cade   vânt,  cel  dintâi  slujitor  al  acestui
               Vom asculta cum plânge ’n vale cucu  să  cinstim  umbreie  trecutului,  închi-   amăgitor altar.
               Şi-om coborî alături, înfloriţi cu   nându-ne  înaintea  modestelor  ziduri,   Niciodată  judecata  timpului  n’a
               Ciorchini primăvăratici de mălini...  care  au  adăpostit  patima  pentru   dat  cuiva  o  mai  îndreptăţ  iă  sa­
                                                   slova  românească  a  părinţilor  noştri,  tisfacţie.
                    GLAS                           şi  chiar  a  unora  dintre  noi.  Din              *
                                                   Clujul  reînvierii  noastre  culturale,   Reviste noui. De-odată cu izbuc­
               Invăpăind o dungă de lumină
                                                   împodobit  cu  mândre  palate  uni­  nirea războiului mondial, pe plaiurile
               Când zorile ţi-or rumeni la geamuri   vers.tare,  trimitem,  prin  urmare,  în­  ardeleneşti  s’a  oprit  brusc  aproape
               Şi vrăbiile gureşe în ramuri        chinarea  noastră  liceului  din  Bra­  orice manifestare culturală a elemen­
               Vor pirui o rugă cristalină,        şov,  ca  unui  g'orios  şi  mereu  tânăr  tului  românesc.  Luminiţele  pâlpâi­
               Inmlădiindu ţi frageda făptură      veteran.        *                   toare  cari  îşi  tremurau  flacăra  în
                                                                                       încăperea  unor  bisericuţe  modeste
               Iu să deschizi fereasta cu muşcate    Acum  douzeci  şi  cinci  de  ani...  s’au  stins  dintr’odată  şi  Ardealul  a
               Cam să-ţi aduc din lunci îndepărtate   Luna  viitoare  pare  să  fie  luna  ani­  rămas atunci fără slovă românească.
               O creangă înflorită de răsură...    versărilor.  Aci  în  Cluj,  un  comitet  Dupăce pacea şi-a coborît iarăşi ha­
   7   8   9   10   11   12   13   14   15   16