Page 2 - 1925-07
P. 2

Pag. 90                             —    C  O  S  I N  Z  E  â  N  Â    —  - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 15—IV. 1925



               B I S E R I C I   Ş                               l   C         A     T     E     D     R     A      L    E


                                                    de ALEXANDRU HODOŞ



                 Aparenţele  sunt  adesea  în­    aerul  câmpului  în  acest  pă­      grăvească  pereţii;  odoarele  le
               şelătoare.  Aceasta  rămâne  sin­  mânt  al  muncei  noastre,  biseri­  erau  modeste;  sfinţii,  stângaci
               gura  noastră  mângâiere.  Almin-   cuţele  româneşti,  pitulate  într’u  şi  uscăţivi;  şi,  în  locul  solemne­
               teri  ar  trebui  să  credem,  că  o  cută  de  vale,  sau  ridicate  lor  organe,  un  biet  dascăl  în
               n‘am  ajuns  încă  să  trăim  sufle­  la  adăpost  pe  o  muche  de  deal,  haine  albe,  cântăreţ  în  strana
               teşte  subt  adevărată  stăpânire  eiau    singurele   cetăţui   unde  din  stânga.  Ca  în  cele  dintâi
               românească.                        cuvântul  strămoşesc  se  bucura  zile  ale  creştinismului,  religio­
                 Am  trecut  acum  o  săptă­       de  ocrotirea  Cerului,  şi  unde  zitatea  noastră  se  învălea  în
               mână,  în  cea  dintâi  zi  a  Paş­  nu  mai  îndrâsnea  să-şi  facă  loc  sfiiciunea  prevăzătoare  a  sără­
               tilor  catolice,  prin  vasta  piaţă  milostivenia  jandarilor  cu  pană  ciei,  trezind  în  jurul  ei  cât  mai
               din  mijlocul  Clujului;  —  prin  de  cocoş.  Acolo,  între  paginile  puţin zgomot...
               piaţa  care  a  fost  botezată  de  îngălbenite  şi  picurate  cu  lacrimi   Templele cele mari, cu minuni
               noi  a  „Unirei“,  dar  din  cu­    de  ceară,  subt  aripa  de  lemn  de  artă  şi  cu  prisos  de  podoabe
               prinsul  căreia  nici  vechia  Ca­  a  clopotniţei,  în  faţa  altarului  scumpe, erau ale stăpânilor.
               tedrală  maghiară  nu  se  poate  ridicat  din  creştineasca  trudă  a    Stăpânitori  suntem  acum  noi
               să  fie  smulsă,  nici  statuia  tru­  satului,  din  graiul  domol  al  înşi-ne.  Dar  ne  închinăm  tot  în
               faşului  Matei  Corvinul  nu  se  unui  preot  bătrân,  a  veghiat  chiliile  de-odinioară.  Şi  ele  sunt
               cade  să  fie  dărâmată.  O  lungă  neadormită  scânteia  conştiinţei  mult  prea  strâmte  pentru  bucuria
               procesiune  de  credincioşi  se  naţionale,  ca  o  candelă  aprinsă  noastră,  căci  în  imnul  de  slavă,
               revărsase  în  dimineaţa  limpede  la  icoana  Mântuitorului.  !n  tâl-   pe  care  îl  ridicăm  astăzi  spre
               de  Aprilie,  şi  clopotele  sunau  cuitoarele slove ale sfintei Scrip­  ceruri,  ar  trebui  să  răsune  bi­
               a  sărbătoare,  împrăştiind  svonul  turi  ne  vedeam  pe  noi  înşine.  ruinţa  întreagă  a  lu  minei  şi  a
               lor  sonor  de-alungul  străzilor  Scuipaţi  şi  batjocoriţi  de  farisei,  adevărului.  Bisericuţele  de  ieri,
               încăpătoare.  întreaga  cetate  a  însângeraţi  de  cununa  spinilor,  scumpe  relicve  ale  unei  istovii
               învierii  noastre  naţionale  era,  răstigniţi  pe  crucea  suferinţelor,  de  veacuri,  vor  rămânea  pentru
               par‘că a acestor clopote triumfă­   în  vreme  ce  departe,  într'un  toată  obştea  mărturii  sacre  ale
               toare, cari nu sunau pentru noi...  castel  cu  fântâni  frumoase,  un  credinţei.  care  ne-a  mântuit.
                 Ne-am  înşiruit  şi  noi,  câteva  împărat  bătrân  îşi  spăla  mâinile,  Pentru  sărbătoarea  cea  mare
               zile'"după  aceea,  pe  modesta  ca Filat din Pont.                     a  Invierei,  avem  nevoie  însă
               stradă  a  Bisericei  ortodoxe,  ca   In  trecutul  încărcat  de  umbre  de  ziduri  mai  largi  şi  de  cupole
               să  ascultăm  sfânta  slujbă  a  grele  al  neamului  românesc  din  mai  înalte.  De  clopote  mai
               Vinerei  celei mari, într‘un strâmt  Ardeal,  credinţa  în  dreptatea  puternice,  de  glasuri  mai  răsu­
               locaş  de  rugăciune,  în  care  a-  lui  Dumnezeu  şi  nădejdea  în  nătoare.  De  clădiri,  da,  monu­
               bia  a  putut  să  încapă  o  fărâmă  mult  aşteptata  înviere  naţională  mentale,  din  ale  căror  piepturi
               de  oameni  din  cucernica  mul­    nu   se   despărţeau    niciodată.  late  de  piatră  să  isbucnească,
               ţime  românească:  câţiva  ge­      Creşteau  împreună,  din  adâncul  în  auzul  tuturor,  mulţumirea  cu
               nerali,  primarul,  prefectul,  ma­  inimii  noastre,  întocmai  ca  doi  care  lăudăm  pe  Domnul  pentru
               gistratura.  Restul,  am  rămas  a-  copaci  ai  veşniciei,  legaţi  de  nepătrunsa Lui bunătate.
               fară  să  ne  rugăm  cu  gândul,  soartă  în  aceeaş  tulpină.  Bise­      Să  vie,  deci,  meşterii  noştri
               ascultând  din  când  în  când  ricile  noastre  nu-şi  înălţau  tur­   zidari,  şi  binecuvântaţii  zugravi
               ecoul  cântărilor  dinăntru.  Am  nurile  lor  ascuţite  spre  albastrul  de  chipuri  dumnezeieşti,  şi  fău­
               simţit  atunci,  încăodată,  cât  de  văzduhului;  ochiurile  lor  de  rarii  de  alese  podoabe  sfinte,
               neîncăpâtoare  au  rămas  zidurile  fereastră,   prin   care   clipea  ca  să  ridice,  din  bogăţia  care
               evlavioase,  la  adăpostul  cărora  ca  o  geană  de  lumină  taina  s’a  întors  acum  în  mâna  noastră,
               ne  închinam  altădată  Dumne­      gândului  nostru,  nu  se  împo­    Catedralele  zilelor  de  azi.  Aşa
               zeului părinţilor noştri.           dobeau  cu  arcade  gotice  şi  cu  făceau  strămoşii  noştri,  după
                  Vremurile  s‘au  schimbat.  0-  scumpe  vitraliuri;  artişti  vestiţi,  fiecare  biruinţă;  ei  nu  uitau,  în
               dinioară,  când  nouă  abia  dacă  plătiţi  cu  pungi  de  aur,  nu  ceasurile  de  belşug,  pe  Dumne­
               ni  se  îngăduia  să  respirăm      veniseră  din  alte  ţări  să-le  zu­  zeul ceasurilor de primejdie.
   1   2   3   4   5   6   7