Page 10 - 1925-08
P. 10

Pag. 114                                C  O  S  I  N  Z  E  A  N  A                        30-IV. 1925



               DE VORBĂ CU DL ZAHARIE BÂRSAN


                    URCÂND PE SCĂRI 1NTORTOCHIATE. — IN CABINETUL DIRECTORIAL. — AMINTIRI DIN
                   TRECUT. — PRIMELE ÎNCEPUTURI ALE TEATRULUI ROMÂNESC IN ARDEAL. — CUM SE
                    ORGANIZAU TURNEELE — NECAZIRI ÎNGROPATE SUBT CENUŞE. — „S’A POTOLIT FURTUNA*                            4


                 Intr’o dimineaţă limpede de Apri­ a’j'i, cari, în cursuÎ anilor aii des­  între  ceace  a  fost  ieri  şi ceeace
               lie, urc încet, cu griji stângace a   călecat peste Carpaţi, ducând pre­  este, însfârşit, astăzi.
               Unui neofit, seările destul de com­ tutindeni darurile talentului lor. Am   Turneele noastre nu se bucurau
              plicate, care duc spre cabinetul di­ găsit eu însumi urme despre trupele  de o organizaţie prea complicata.
               rectorului  Teatrului  Naţional  din   din 70 şi 71. La Deva am dat peste  Câteodată, singura precauţiune pe
               C'uj. Spectatorul liniştit, bine in­  două  scrisori  de-ale  lui  Grigore  care  o  luam,  pentru  buna  reuş  tă
               stalat în fotoliul său comod, căruia  Manolescu. La O avi ţa am văzut  a  unei  reprezentaţii  era...  o  carte
               iiu-i apare în lumina rampei decât  afişe delà 77, când juca trupa ac­  poştală  de  doi  creţari.  Nici  afişe,
              meşteşugită potrivire de lumină şi  torilor  asociaţi  delà  Craiova,  în   nici impresari, nici reclamă. Toată
               decor, n'are de tilde să bănuiască  frunte  cu  s  ţi  Fărcăşanu.  Cel  din   treaba mergea prieteneşte. Stăteam
              in  ce  labirint  de  uşi  şi  de  cori­  urmă actor ae mesefie, care a co­  câte două trei zile într’un loc, într’o
                                                                                                                  :
               doare se plămădeşte iluzia scenică.  lindat prin Banat şi Ardeal a fast  atmosferă caldă familiară, ş  apoi
              Norocul  meu,  că  înfăţişarea  mea   lugojanul Petculescu, în trupa căruia  porneam mai departe. In drum ne
               încurcată a trezit generozitatea unui se găsea frumoasa halmăjincă, pe  întâlneam cu  alţi prietini. Ne în­
              simpatic cicerone din partea locu­  care valurile vremei au dus-o mai   demnau să ne abatem din cale: —
              lui, care m’a aşezat pe drumul cel  târi’u până pe scena Teatrului naţio­ „Hai şi la noi“! Şi mergeam...
              bun, Călâu£'ndu\mă prin infernul    nal din laşi. Dna Verona Cuzinski     Sălile de spectacol nu erau tot­
              culiselor, — aşa le zicea însoţ torul  trăieşte şi astăzi, în capitala Moldovei,
                                                                                      deauna la înălţime. Îmi aduc aminte
              meu,  —  ca  altădată  Virgiliu  pe  şi ar putea să spună multe lucrufi   de  o  reprezentaţie  Ia  Deva.  Era
               Dante Alligh cri.                  uitate despre pribegia 'sa atunci.  într’o Sâmbătă seara, şi nicio pre­
                 In odaia sa de lucru, dl Zaharia   După Petculescu, teatrul din Ardeal  gătire.  Duminecă  dimineaţa  s’au
               Bârsan  mă  aştepta.  Smulsese  de  a câzrt pe mâinile diletanţilor, iar  pornit câţiva oameni de inimă, au
              dragul Cosinzenei o oră din m jlocul  legătura cu România s’a întrerupt  luat permisiunea, au angajat sala,
              preocupărilor sale multiple la sfâr­ pentru o foarte lungă perioadă. Cum au  adus  scaune,  în  timp  ce  ae  a-
              şitul  unei  laborioase  stagiuni,  şi   era şi firesc, arta dramatică a în­  ranja şi scena. Ne da fiecare ceva,
              mi-o dăruise întreagă, cu o tine­   ceput  să  decadă  în  acest  colţ  de   un fotoliu, o masă, o canapea, un
              rească  voioşie,  care  n’avea  în  ea  ţară. Dascăli şi preoţi, reîntorşi delà covor...  Scena, ce să  spui? Cât o
              nimic oficial. Fără invitări şi ex­  şcoalele din oraşe, şi alţi intelectuali  coaje  de  ou.  Ca  să  fii  şi  în  fund
              plicaţii protocolare, ne-am aşezat  cu tot atât de bune intenţii, condu­  şi  în  faţă  n’aveai  decât  să  stai  la
              să răscolim puţin trecutul teatrului  ceau diferite reprezentaţii de teatru,  mijloc. Culisele erau luminate de
              românesc din Ârdeal. Dintr’un colţ  hrănind publicul românesc cu lite-  două lămpi ameţ'te şi apoi cortina
              cuprins între două ferestre lumi­   rutura dramatică la modă, cu câteva  nu  se  lăsa  nici  moartă;  păcat  de
              noase, ne privea tristul zâmbet în­  piese originale şi localizări din alte  sforile ei noduroase ! De la scenă
              florit în marmură, al nemuritorului  limbi. Cum vor fi fost interpretate  până  la  pereţi  erau  nişte  draperii
              Mol ere. Un bust admirabil, trimis  rolurile, cine ştie ! Am văzut şi eu  mari, roase pe dedesubt, roase bine
              în dar de Comedia franceză. Con­    o comedie d’astea. Se juca „Hoţii"  de  tot,  că  ni  se  vedeau  picioa­
              vorbirea noastră despre necazurile  de Schiller. Râdeai cât râdeai, dar  rele  până  dinsus  de  genunchi.  Pe
              actoriceşti începea subt bune aus­  la urmă îţi făceau rău, ţi-era milă.  aceste  draperii  erau  nişte  picturi
              picii. Mai bune  chiar  decât acele   Interpreţii erau aşa de departe de  şterse  de  vremuri  şi  de  praf.  Era
              ale „Asociaţiei“ dda Sibiu.         adevăr... Lumea petrecea, şi apoi,  pe  o  parte  un  fel  de  castel,  care
                 D. Zaharia Bârsan e un povesti­  obosită  de  râs,  cete,  cete  porniau   dacă  n‘ar  fi  fost...  aşa  cum  era,
              tor  minunat  Istoriseşte  amănunte   din s-lă. La sfârşit mai rămăsesem  m‘aş  fi  dus  cu  gândul  tocmai  la
              evocatoare,  în fraze pline  de cu­  vreo doi-trei...                   evul* mediu. Sunăm clopoţelul, şi
              loare,  cu  o  uşoară  cochetărie  de   A  urmat  apoi  o  lungă  pauză,   sus cortina ! Trac! se rupe sfoara.
              meşter al dicţiunei, sgârcit în g s-  turneele s’au întrerupt, şi până în   Facem pauză. Publicul râde. Râdem
                          :
              turi  şi  darn c  în  nuanţări  vocale.   1899, când am dat prima reprezen­ şi noi. Mai facem un nod, răsuflăm
              O  luăm  de  demult,  de  prin  anul  taţie  cu  trupa  de  diletanţi  delà  şi începem. La sfârşit, cortina ne-a
              1870 Directorul Teatrului naţional  Braşov, în m'jlocul cărora se găsea  persecutat din nou. Nu voia să se
              din Cluj vorbeşte despre înaintaş’ isăi: distinsa doamnă Elena Murăşanu,   lase  odată  cu  capul.  Nici  în  sus,
                — In turneele pe care le-am fă­   nu s’a mai întreprins nimic pe acest  nici în jos nu voia. Îmi venia să-l
              cut.  pe  vremuri,  prin  Ardeal,  am  tărâm  înţelenit.  Am  jucat  atunci   im  t  pe  un  confrate  de-al  meu,
              întâlnit demulteori bătrâni, cari îmi  Jean-Marie  şi  „Greva  Fierarilor“.   care într'o situaţiune similară, s‘a
              povesteau despre trupele de actori  Cele  douăsprezece  turnee  pe care  încheiat frumos ia haine şi a zis:
              din Regat, pornite să colinde prin   le-am  făcut  apoi,  în  cursul  anilor  — „Onorat public, să-mi daţi voie
              orăşelele noastre. Coborându-se în  următori, prin cele mai multe din   s‘o bat, o ţâr „cu ciocanul!“
              adâncul  anilor,  mulţi  îşi  aduceau   orăşelele ardelene, până spre Şimleu   Dar întâmplările noastre nu erau
              aminte  de  Pascaly,  de  Millo,  de  şi spre Dej, au reluat legătura între­ totdeauna vesele. îmi aduc aminte,
              Manolescu,  de  Ionescu,  şi  de  atâţia  ruptă, aruncând o  punte  preţioasă  între altele, mai ales de o întâm­
   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15