Page 4 - 1925-08
P. 4

Pag. 108                                 C  O  S  i N  Z  E  A  N  Â                          30—IV. 19^5


                    P R        I N         A      R     D     E    A      L      C      U       Z       A       H       A      R     I   A




                                                             de G  H  E O  R  G  H  E   S T O  I C  A
                      Or fi vreo douăzeci şi câţiva de   cea  mai  blăjină,  până  la  cea  mai   coleg. La ultima staţie de lângă Ora-"
                    ani  de  atunci.  Zaharia  făcea  pe   vânătă izbucnire de ură, până la cea  viţa, nemângăiata văduvă cu privirea
                    vremea aceea îti fiecare an câte un  nui întunecată fierbere de entusiasm.pierdută, s’a dat jos, unde o aştepta
                    ocol în lungul şi latul Ardealului,   Publicul ardelean îl adora. Dela  o elegantă trăsură cu patru cai, cari
                    oprindu-se  în  centrele  româneşti  ţăranul modest de pe sate până la   în două minute i-au furat lui Radu
                    mai  mari.  La  vreo  două  ocoluri   mica noastră burghezie orăşenească, idolul, sburându 1 pe încântătoarele
                    d’astea  l-am  întovărăşit  şi  eu  şi   ardelenii cu toţii îl aşteptau cu dor,  drumuri ale Aninei. — Radu, des­
                    n’aş  putea  spune,  că  fără  succes,  şi-i făceau invitaţii călduroase, în­  perat, o urmărea cu privirea.
                    pentru artă, bineînţeles. — Pentrucă dată ce începea, a se desprimăvâra.   Amorurile aer stea, cari se aprind
                    în definitiv orice român la naştere  — Şi era mare supărarea, dacă cumva  instantaneu — spun eu după ple­
                    e ursit din leagăn să fie pe lângă  s’ar fi întâmplat, să-i ocolească. —  carea  trenului,  tăind  o  adâncă
                    poet şi artist. Căci cine oare dintre  O vremuri de opresiune! Cât belşug  tăcere — sunt cele mai periculoase.
                    bravii strănepoţi ai divului Iraian   de atmosferă morală plutea în jurul  Radule, să ştii, că asta nu te iartă.
                    n’a scris în tinereţea lui versuri, fie  vostru!                           A doua zi soseşte pe adresa lui
                    şi nepublicate, ci’numai. simple in­  Reprezentaţiile acestea art stice   Radu o scrisorică parfumată, în care
                    spiraţii  rimate, copiate direct  din   erau totdeauna un prilej de serbă-   troul  aventurei  de  ieri era învitat
                    inimă’ pe hârtie roz şi trimise prin  toare. — Mesele comune înainte şi  la  o  întâlnire  discretă  la  „Podul
                    poştă sau strecurate printre zăbrelele  după  spectacol  atrăgeau  întreagă   dela ... Izenban.“
                    tereştri  „Ei“?  Sau  cine  n’a  jucat,   societatea selectă a oraşelor de popa­ Podul  acesta  era  cam  la  vreo
                    sau n’a voit să joace teatru?       suri. Distracţiile cu acest prilej erau  patru chilometri de oraş, distanţă,
                       Or, subsemnatul, f.ind deasemenea  variate şi interminabile. — S’a în­  care pentru înfierbântatul amore2
                     unul dintre nepoţii divului, am su­  tâmplat odată la Oraviţa a dananaie  nu fusese decât o sâr tură La două
                    ferit şi eu de aceleaşi metehne. De  de a rămas de pomină.               ceasuri fix ora întâlnirii, Radu, stetea
                     acea,  când  Zaharia  şi-a  deschis   Victima, — căci toată gluma are  planton  sub  pod  de  multă  vreme
                    gura şi-a zis: h i, am trântit condeiul o  victima  —  a  fost  fratele  Radu   şi  începuse  a-şi  plimba  nelinişti
                     pe  masă  în  hohotul  de  râs  al  ră­  Popea, ilustrul societar al Teatrului  privirile în largul orizontului, pen­
                     posatului  meu  director  de  gizetă,   Naţional din Bucureşti Radu avea,  tru  a  descoperi  undeva  călească
                     bunul  şi  veselul  Rusu  Ş.reanu  —  pe lângă ochii lui văpăioşi şi o afu­ cu  cei  patru  telegari,  aducându-
                     scriam pe atunci la „Ttnouna“ din   risită de frizură încreţită dela natură,  pe aleasa inimii. Călească însă ni
                     Ardeal,  —  şi-am  zis  şi  eu:  „hai   fără intervenţ a papillotelor, care ab­ mai «osia. In schimb dintr’o pădu
                     băiete“ ! Colegul Schiopu — român  sorbea admiraţia sexului slab. Cel   rice vecină se desprindea nemilo
                     şi el — s’a angajat sufler. Deose­  puţin aşa credea dânsul. — Odată    şi  pătrunzător  hohotul  de  râs  a
                     birea între noi doi era, că el pentru  în drum spre Oraviţa s’a întâmplat  actorilor  acestei  comedii  bufe  î
                     slujba lui avea talent, pe când eu   să intre în compartimentul nostru o  aer liber.
                     pentru a mea nu prea. Pentrucă eu   doamnă elegantă, îmbrăcată în doliu   Şi simpaticul nostru tovarăş n
                     jucam pe scenă şi făceam pe amo­    cam uitat, după felul cum îşi juca   credea, că-i păcăleală, nici după c
                     rezul din „Năpasta“, cu atâta stân­  ochii pe figura încântatului nostru  l‘am pus în faţa probelor doved 1
                     găcie şi jenă, încât demulteori inspi­
                     ram n ila unora şi hazul celor mai
                     mulţi.
                      .  Pecând  domnul  suf  er  stătea
                     ascuns  între  culise,  sau  în  cuşca
                     lui, —unde se putea aşeza o astfel
                     de cuşcă — şi potrivindu-şi nervos
                     Oi helarii, căuta cu insistenţă, să mă
                     scoată din încurcătură.
                       Îmi  plăcea  asta,  dar  nu  p
                     aveam rutina şi temperamentul
                     tistului, două calităţi cari desă
                     şese talentul.
                       Mă uitam la Zaharia. Câtă eleganţă
                     în  mişcări,  în  gesturi,  în  mimică.
                     Totul era legat printr’o continuitate
                     de nuanţare subtilă, atractivă, fer­
                     mecătoare. El trăia pentru scenă, nu
                     pentru sală. Publicul îi era indiferent.
                     Arta era fascinatoarea lui; ea îi stă-
                     pânia, îi sguduia impresiile, îl meta­
                     morfoza trecându-1 prin toate gamele
                                                        Dna şi Dl Zaharie Bârsan, în mijloc cu Bobică, tovarăşul din vremuri grele al
                     sufletului omenesc, dela blândeţea                           iubiţilor noştri artişti.
   1   2   3   4   5   6   7   8   9