Page 5 - 1925-08
P. 5

30—IV. 1925...........................................  ----------- C  O  S  I  N  Z  E  A  N  A  - - - - - - - - -  -----------------------------------  Pag. 109

     ale înscenării. Căci toată afacerea  nu  m’a  mai  luat  nici  un  drac.  Să   „Iată  un  om,  despre  care  s’a
     am pus-o la cale eu, în înţelegere   aştepte  şi  publicul,  dacă  vrea  să  vorbit prea puţin bine în raport cu
     cu Doamna Bârsan, care a scris     vadă teatru.“                       opera lui admirabilă, dacă nu gran­
     biletul dulce cu pricina.            —  Curat  teatru,  —  am  încheiat  dioasă. Prin satele şi oraşele Ar­
                    *                   eu  şi  de  atunci  scena  pe  mine  nu   dealului el a împrăştiat numai lu­
        Dar s'a răsbunat şi Radu odată   m’a mai văzut. Am avut oroare de   mină curată, numai suflare româ­
     t cu vârf şi îndesat. Era la Abrud.   ea. Pe Bârsan însă l’am urmărit cu  nească. E dator deci acest Ardea 1,
    Sala archiplină aştepta de o jumă­  gândul pretutindenea şi am admi­    că atunci, când o închide ochii —
   tate de oră începerea spectacolului.  rat  an  de  an  succesele  sale  atât  să  i  dorim  cât  ;nai  târziu  —  să-i
     Se juca „Năpasta“ lui Carageale.   pe  scenă  căt  şi  în  literatură.  Şi   rezerve  lui  Zaharia  al  nostru  un
       Zaharia nervos, se trudea să în­  mi-am zis de multeori, comparân-   loc  de  frunte  în  Pantheonul  fiilor
     calţe  opincile  cu  cioc  şi  curele   du-1 cu alţii:                 glorioşi ai neamului.
     lurgi  ale  moţilor.  Juca  pe  „Ion“,
     lntr'un rând, când i-s‘au încurcat
     curele, le-a trântit cu opincă cu tot,
     blăstămând :
       „Fire-aţi  de  râs  potloagelor,  şi         A    D     U    L    M     E    C    Ă     R    I
     cu cine v‘o mai cânta vreodată în
     versuri!“                                                        de Z SANDU
       Necazul îi era cu atât mai mare,
     cu  cât  îi  sosiau  veşti  rele despre   Gândul hjinar, dornic de lumina   O  şi  cât  de  desnădăjduit  eram
     noi. Despre m ne şi despre Radu.   de  farmec  a  visului  şi  de  căldura  înainte cu vre-o câteva clipe. Nu­
     Căci toate ştafetele trimise în urma   amintirilor dragi, cutezător îşi taie  mi  soseau  banii  ce-i  ceream  cu
     noastră  nu  reuşiau,  să  ne  des­  vad prin valurile neastâmpărate ale  împrumut delà un prieten mai pu­
     copere.
       Eram  ascunşi  bine  într'o  câr­  vieţii, veşnic în curgere, SRre împă­ ţin lacom şi mai mult bogat şi nici
     ciumă din Abrudsat la neşte evreice  răţia trecutului luminat de zâmbe­  hainele  de  ginerică  delà  croitor.
     tinere şi cum e ceraşa de frumoase. tul copilăriei.                    Mă  temeam  de  moarte  că  nu  voi
       —  Hai Radule, că-i opt, — spu­    Şi  pe  prispa  minţei  răsare  atât  putea duce dragii mei trandafirii ro­
     neam eu cu îngrijorare.
       —  „Să aştepte“ — striga Radu    de simpatic, f gura tinără, fragedă,  şii, ei atâta de scumpi.
     cu satisfacţie, — „că şi eu am aş­  îndrăzneţ  pornită  spre  tărâmurile   Da, acum totul e bine ! Veniţi şi
     teptat la pcdul deia Izenban“ ...  idealulu’,  a  prietenului  Zsharie...   voi, să mi înfloriţi clipele de fericire.
       Ce-a  fost  pe  scenă,  e  greu  de   Vine spre noi : Chendî, Anghel şi   Ce stai Ilarie? Vină fără vorba ta
     descris. Radu a jucat un Dragomir,  credinciosul lor famulus, cari tăcuţi   ascuţită ca raza soarelui în amiazi,
     cum nu cred că şi l‘a contemplat   căutăm  în  depărtări  necuprinse,
     bogata fantazie a măestrului. Când   prin valurile viorii ale fumului delà   sărbătoarea  mea  va  fi  asemenea
     în ceartă cu „Ana“ (Dna Bârsan)                                        nunţii lipsite de chiotul bucuriei ti­
     a trântit oal t pe masă, de s‘a spart   „Kübler“ să întrezărim undeva contu­ nereşti..'. ! „Dumnezău să-ţi înfăp­
     în bucăţi, sala a isbucnit în ropote  rurile de înfăptuire a viitorului visat. tuiască  toate  dorurile  de  fericire,
     de aplause.                          Are  f  ori  pe  braţul  stâng,  flori
       Eu  nu  ştiu  cum  am  intrat  şi                                    dragă prietene“, grăi Chendi cu o
     cum am eşit de pe scenă. Rezul­    roşii, mai roşii decât sângele. Azi   negrăită  durere  în  glas.  Ştii  rela-
     tatul a fost însă atât de uimitor, în­  e  chitit  de  minune.  Haină  neagră   ţ ile mele încordate cu Iosif ! Ştii
     cât la sfârşit i s'au făcut directo­  nouă  nouţă,  cravată  albă,  barbrit   çât ţin eu la dânsul, deşi mă crede
     rului ovaţii.                      ou şi pudrat proaspăt.
       —  „Bravo, domnule Bârsan“ —                                         cel mai temut duşman. El vine cu
     îi declarau măgulitor intelectualii   Ne zâmbeşte de departe, scăldat   siguranţă, şi văzându-mă la serbarea
     din  Abrud  şi  jur  —  „bine  v’aţi   în  lumina  unei  fericiri  nebănuite,   fericirii tale, s’ar turbura în suflet
     purtat. Aşa ceva nici la Peşta nu  în vreme ce noi nu ştim ce să cre­  otrăvindu-şi  clipa  de  bucurie  se­
     se vede“.                          dem  de  această  ipostasă  în  care
       Pe drum spre Zlatna ni s‘a rupt   ni  se  înfăţişează  asemenea  unui   nină.
  ► roata dela căruţă, aşa că am avut                                          Du-te  să  nu  întârzii  şi  să  spui
     vreme să limp:z m chestiunea cu    prinţ din ţările asfinţitului.      în şoaptă miresei că vă doresc toate
                    ;
     directorul:                           Ne dumireşte el însă, grăindu-ne   fericirile vieţii“...
       „Bine mă“, — ne observă dân­     blând  —  sfios  cu o  caldă duioşie
     sul,  —  »se  poate  să  vă  tăbăciţi   în glas :                         Şi Zaharie chemat de aproprierea
     voi  în  halul  ăla?  Şi  pe  urmă,  se                                clipei, a plecet.A plecat nemângâiat.
     v’ascundeţi sub pământ. N’aveam de    „Vă miraţ', nu-i aşa, de apariţia   Dar mai îndurerat a rămas bietul
     unde  vă  lua.  Am  trecut  printr’o   mea în solemnitatea hainelor negre
     criză de nervi groaznică. Noroc cu  şi de florile însângerate? Pe semne   Chendi pe prispa cafenelei, oftând
                                                                            din  baierile  inimii  cu  ochii  înro­
     publicul ăla rSbduriu. La Bucureşti  aţi  uitat  că  azi  la  orele  5  mă  lo­
     ar  fi  rupt  mesele  şi  scaunele  de   godesc ! Da, sunt fericit, fericit că   uraţi de lacrămi:
                                                                               9
     nerăbdare“.                                                               „Ştefane, dacă ai şti cât de mult
       „De,  măestre“  —  îngână  Radu   mă văd gătit ca oamenii de seamă
     flegmatic — „eu la pod nu mi-am    şi pus în drum spre frumuseţa vieţii  şi  sincer  te  iubesc.  Sunt.  în  stare
     istovit nervii în aşteptare şi tot  mele...                            să-ţi aduc orice jertfă!...“
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10