Page 13 - 1925-09

15 - y. 1925 ------------------------------ C O S I N Z E A N A Pag. 133

CÂNTAREA FURTUNII
DE CONST. GORAN
Eu sunt de mii de flăcări frământat
De cine ştie ce dodnţi uitate, —
Comori pe care vremea le a 'ngropat
In cripta sufetului meu bogat
Ca veşnic să le caut
Cu mâinile înfrigurate...
Dorinţele deapururea uitate,
Comorile de aur îngropate
Cu limbile de flăcări mă frământă C U L T U R A L E al noutăţii. La răscrucea unde ne
Şi sufletul meu ţipă găsim, în bătaia atâtor vânturi, se
Şi sufletul meu cântă... Dezorientarea literară. — Am încrucişează fot felul de formule
$
Că'n el ascunde atâta bogăţie răsfoit deunăzi din nou două vo­ de import, care cer cu sumeţie
Atâtea vise care m'au robit — lume de cr tică ale lui Ilarie Chendi, dreptul de încetăţenire pe acest pă-
Şi rând pe rând pe drum le-am risipit retipărite de curând. ISe-au năpădit, mâr.t primitor. Cine să decsibească,
Cu sufletul curat pe urma acestei agreabile lecturi, în faţa noastră, năzuinţele fireşti
Ca un pahar de cununie...
două soiuri de păreri de rău. Pentru ale celor cari vor să ţină pas cu
Le simt în sufletul meu cum s'adună trecut, şi pentru prezent... Ilarie vremea, de maimuţăreala, uneori
Din cine ştie care zare Chendi a murit prea curând. El ar
Şi’n calda lor chemare scrintită de-abinele, a vulgarilor
Mă clatin ca o creangă în furtună! fi fost- acum în plină vigoare a în­ vânători de originalitate?
suşirilor sale critice, şi ar fi pus la Ilarie Chendi, care nu era, ce e
punct, desigur, cu verva sa caus­ drept, un teoretician al metafizicei
PASTEL tică, multe apariţii ciudate ale vieţei literare, îndeplinea cu prisosinţă
DE CONSTANTIN CR1ŞAN
noastre literare. acest rol de orientaior al publicului.
Pe drumul frânt din margine de lan Niciodată, poate, n’a fost mai Avea judecata sigură, spirit înţele­
Doi boi cu gâtu’n jug păşesc agale multă nevoie pe tărâmul producţiei gător şi o solidă temelie de cultură.
(E unul porumbac, cellalt bălan) tipografice, de o inteligenţă îndru­
Trăgând un car ce scârţâie pe cale Unii au spus despre el, că era râu.
De saltă’h aer paseri speriate mătoare, care să limpezească puţin Se poate. Dar aşa zisa lui răutate
De pe culcuşul cald, ascuns în iarbă. ceaţa care s’a lăsat peste noi. nu se abătea decât asupra proştilor
Văzduhul de căldură stă să fiarbă, N’avem dreptul să zicem, că suferim şi şarlatanilor. Autorul „Foiletoa-
Şi nici un pic de vânt— uşor — nu de-o criză a tiparului. Edituri nu­ nelor“ n’a fost niciodată duşmanul
[bate— meroase, şi destul de harnice, a-
In car, muiat de oboseală şi căldură unei cărţi scrise cu talent.
Un moş cu părul alb a adormit runcă pe piaţă, în fiecare săptămână, Ilarie Chendi s’a stins de timpuriu.
Cu capul pe un braţ de fân cosit — câteva zeci de volume. Reviste lite­ A fost un destins trist, împotriva
(El n'a simţit — viclean - - cum somnu-1 rare, în diferite puncte ale ţârii, se căruia zadarnic ne-am ridica glasul
[tură străduiesc să trăiască din propriile acum. D^r locul lui, în literatura
Cu tot stridentul cântec scărţnt) lor puteri, şi foarte multe dintre ele
Plăvanii dela plug îns'au simţit. românească, a rămas până astăzi
Şi îndemnaţi de o poftă dobitoci ă reuşesc să şi creieze o existenţă deşert. In felul acesta, trist* ţa no­
Au abătut în lan cu car cu tot; proprie, cu foarte merituoase con­ astră sporeşte. Şi pe cel mort îl
Şt cum e grâu’nalt ş< verde — parcă tribuţii artistice. Scriitori tineri apar uităm cu atât mai greu.
Plăvanii cu căruţa sunt o barcă la orizont, îndrăsneţi şi stăruitori,
Ce stă pe valuri — uşurele—şi joacă talente noui îşi dispută dreptul la *
Pe loc, fără nici un pic de spor Expoziţia dela Paris. — S‘a
[la'nnot. nemurire, şi alte crrdinţe estetice
îşi fâlfâie drapelul lor, în primele tot vorbit în vremea din urmă de­
'<&>
i era
rânduri. E destulă învălmăşeală în spre propaganda noastră în străină­
Si VII DIN NOU această isbucnire proaspătă de tate. O interpelare recentă a dlui
10AN 10RDACHE energii, şi, fără îndoială, se scriu şi N. Iorga a subliniat, până şi în
Să vii din nou in astă seară acum, caşi altădată, lucruri foarte parlament această latură slabă a
Sub pomii înfloriţi de pruni, frumoase, care merită să atragă politicei noastre externe Cei mai
Unde urzeam povestea clară luarea aminte a tuturora. mulţi dintre noi cred, însă, că acea­
Tot mai încet şi tot mai rară,
Ca doi copii naivi şi buni. Cine să le scoată însă din gră­ stă propagandă a noastră în străină­
mada de tentative inutile, şi cine tate n‘ar avea altă misiune, decât
Să vii din nou cu dulci cuvinte să scuture de pe ele sgura ant pa- să se lupte împotriva minciunilor
Şi'n gândul nost să ne unim,
Să reluăm ca mai'nainte tică a lipsei de sinceritate? Pretu­ pe care le împrăştie de-alungul
Ace laş şir de jurăminte: tindeni se bagă de seamă goana Europei vrăjmaşii, destul de nume­
Cât vom trăi să ne iubim. după farmecul, nu totdeauna sigur, roşi, ai României.