Page 4 - 1925-10
P. 4
Pag. 140- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - C O S I N Z E A N A ------------------------------------------- 30-V. 1925
Î N M O R M Â N T A R E A
FRAGMENT DIN ROMANUL „NEGHINĂ Şl GRÂU“ PARTEA I., CAP. IX.
de
TEODOR MURĂŞANU
înmormântarea Susenii din Secă Ajunşi Ia casa moartei, „feţele către ai casei, pentru ca sâ nu se
tura nu prea atrase lume multă, bisericeşti“, mai mult de formă, se mai întoarcă moarta... îl lămuri
după cum se întâmplă de obiceiu şterseră pe iarba deasă şi uscată acesta.
la astfel de ocazii triste. Din Plopeni dela poartă şi repede făcură prepa Afară, modestul public se aran
luară parte abia câteva rude mai raţii pentru începerea prohodului. jase de sine, după o ordine moşte
îndepărtate, în majoritate femei. In In ograda care da în câmp erau nită din bătrâni: deoparte şi de alta
schimb, locuitorii din Secătura, până aşezate stângaciu, la loc potrivit, o a preotului, cei doi prapori păziţi
la unul, împreună cu cei mai mici masă şi două scaune cu spate: unul de purtătorii lor. Praporii erau acum
ai casei chiar, se traseră încet spre pentru popa, cfclalt pentru diac. ( decoraţi cu câte un frumos şterg ir
casa moartei, înainte cu ceva de Din bucătăria de vară apărură alb şi cu câte un straşnic colac de
timpul, când aveau să sosească ochi înlăcrimaţi de fum, femei având grâu... De celelalte trei părţi ale
„oamenii bisericii.“ merindări albe atârnate înainte : bu- sicriului, se apropiará femeile cu
Aceştia se şi iviră în curând. căteresele de ocazie. Clopotarul le şorţul la ochi, bărbaţii cu pletele
5
Doi bătrâni, de ani îndelungat , dădu la o parte şi-şi puse jar în íungi, bătrânii sfârşiţi, serioşi şi cu
aceiaşi, târau pe umerii lor slabi căţuia dela cădelniţă, trase capacul fundaţi cu evlavie în cuvintele şi
câte un prapor uriaş: unul negru, înşirat în cele patru lănţuşuri şi ieşi melodiile armonioase ale cântărilor...
altul verde. Culorile jucau în zare, grav, făcând să se răspândească în Şi ce mai cântări, şi ce mai melodii!
ca două pete neplăcute şi faldurii jur un plăcut miros de tămâie. Şi Convoiul ce se formă pentru a
postavului spânzurat de rudă, flu feţe bisericeşti intrară în casă. petrece pe lelea Susană spre „lă
turau încet în adierile aerului de Moarta sta întinsă în sicriul de caşul de veci“, câţiva paşi mai sus
toamnă ... scândură de brad, fără copac. Era de gospodăria, pe care şi-o părăs’â
Vremea erâ liniştită, dar închisă gătită în haine din tinereţă, cămaşă pentru totdeauna, avu în sine ceva
şi posomorâtă. In văzduh circulau cu ciupag mohorît şi mâneci cu mal jalnic şi mai sfâşietor decât
semne şi veşti, din cari nu se putea fodori de dantelă. O lumânare sub toate. îndărătul sicriului simplu,
cunoaşte încă deplin, dacă are să ţire din ceară de casă, încolăcită urmă, cu ochii tulburi, cu capul pe
ningă sau are să ploaie iară... Lo de mai multe ori în spirale cu f guri, care nu-1 mai acoperise de trei zile,
cul erâ desfundat bine. Chiar şi pe ardea sfioasă şi tremurătoare la ca Pt.vel, unicul fecior şi copil al Si-
ţelini te cufundai mult cu ciubotele pul celei încremenite pe veci. senii, întovărăşit de lumea cealaltă,
în pământul înfoiat de apă. Pădu femei, bărbaţ', copii... La urnirea
rile vâjâiau în surdină. Din bogatul Bărbaţii se descoperiră, femeile convoiulu'’, care îţi făcea impresia
lor frunziş, tot ce le mai rămăsese, se traseră la o parte, bocitoarele ră unei smâncituri de instrument înfipt
erau câteva bucăţi de flamuri de guşite se opriră ca la o comandă, în carne vie, la scâncetul piţigăiat
aramă zdrenţuită şi sgâ'ţăiată, ici şi dând rândul feţelor bisericeşti. al bocitoarelor, la acordul insuflător
colo şi la tot pasul, cât poţi cup Preotul sgudui cădelniţa în stânga, de întristare al citricilor, la fâfâitul
:
rinde cu ochri înainte. Tulpinele apoi în dreapta, înăbuş nd cu fumul praporilor învârtej ţi de-o bcaredo-
drepte şi tăcute, ca nişte gigantice de tămâie mirosul greu de mort şi moală şi la loviturile lugubre ale
lumânări, începând de jos, aproape începu cu viers jalnic: ciocanelor, cari bătură acele în scân
din vale, îţi oferiau o privelişte cu — „Indură-te spre noi Dumne dura capacului de sicriu, — câinele
adevărat impunătoare. zeule .. 1 casei, într’un corn de şură, a scos
O, ce tăcere dumnezeească! O, Diacul isbucni îndată tărăgănat, un urlet amorţiu, iar Pavel a isbuc-
ce măreţie în această împetrire şi pe nas, cu un accent de jale totuşi, nit într’un răget elementar:
aşteptare mută a naturii, după care însă peste măsură de îngâmfat în
nu ştii de are să nirgă sau vrea să glasul lui : — A-a a, nu mă lăsaţi! Şi-şi duse
ploaie !? amândouă mâinile în dreptul ochilor.
Tot timpul cât a ţinut calea până — „Doa-oa-oa-ne îndu-u-ră-ă-te Pe urmă sicriul fu aşezat îngroapă
la casa moartei, diacul Ion Sărindar spre noi..!“ galbenă, de lut, lucrată cu meşteşug.
a povestit cu aprindere, cu însufle Rugăciunile rituale se făcură iute. Feţele bisericeşti îşi împliniră da-'
ţire, o istorie a Iui din tinereţe, pe Preotul stropi moarta cu vin, o a- tor’inţa şi aici, apoi îşi împăturară
aceste locuri. Ilie Măgură însă, pre fumă cu tămâie şi se făcu „scoa cărţile şi crucile ; preotul îşi des-
otul, a reţinut de tot puţin din câte terea din casă.“ Când trecură pra brâcă patrafirul şi felonul de cati
spunea vrednicul lui tovarăş gul t'nzii, o puternică explozie ne fea neagră, aruncă şi el, după obi
Gândurile lui erau aiurea. Apoi aşteptată îi făcu pe toţi să tresară. ceiu, o mână de pământ în groapa
mai erâ ceva nesuferit în felul afec Preotul acum auzi mai înlâiu aşa ce se căsrâ încă largă şi coborî
tat de povestitor al diacului, trecând ceva şi nu-şi putu da seama ce să încet printre pomi, urmat la pas de
peste faptul că această istorie o fie. El se aplecă spre diac: diac şi de clopotar. O clipă lumea
repeta pentru a cine ştie câtea oară... — S’a spart un vas de lut de făcu la fel. Apoi groparii începură
