Page 11 - 1925-11

15—VI. 1925 C O S I N Z E A N A Pag. 163

In dimineaţa zilei următoare l’au
gard. In mâna dreaptă, ţinea strânsă F I U L A P E L O R . . .
aflat ţeapăn, în satul vecin, lângă un
ca în cleşte o cărţulie. Era Evan­
ghelia sfântului Ion. de CONST. S. SPIRESCU
* *
* ...De-ai şti tu când s’a născut Îngrozit. Bakunin a lăsat pripoa­
Sfântul Petre se apropie de tronul Vladimir!. nele slobo le şi pânzele în vânt,
Tatălui ceresc. Gemea, în noaptea aceea, marea gonind nebun spre ţărmul Cara-
— Doamne, vine Adămuţ cel micuţ, cumplit şi-şi despica cu groază apele vancei. Nimic nu mai desluşeau în
popa Ardealului ... şi pescarii încă nu întraseră în fuga lor năprasnică, decât lumina
— Deschide-i, Petre, deschide-i, port!.. Lumina farului se cernea pe farului, ce-şi tremura, pe valuri,
răspunde Tatăl cu bunătate. valuri, poleindu-le creştetele învrăj­ undele de argint prin negru de ne­
— Dar, doamne, — zice iar sfântul bite, se lăţia şi în port, de-alungul pătruns al nopţii.
Petre, făcând trei mătănii, — am des­ ţărmului nisipos, pustiit şi forfecat Dar vârtejul i-a ajuns, i a ridicat
chis cartea cea mare a vieţi oamenilor, valuri — şi portul era plin de într'un zbor sălbatec pe o muche
de
îngerii tăi n’au însemnat viaţa Iui neveste ce-şi aşteptau soţii plecaţi de valuri şi-i repezi, plesnind ca
Adămuţ delà cununia lui încoace. ş’apucaţi de furtună... ’ntro prăpastie, şi-i ţântui pe loc,
— Aşa-i, Petrei De*atunci el n’a Când au pornit în larg, stăpânea şi i frământă într’un clocot nebun,
mai trăit. A purtat numai o cruce grea o linişte adâncă, nebănuită. Lotcile spăimântător de groaznici.. .
pe umeri. L’am uşurat acum ... se pierdeau încet, departe, ca un lovana, cu mânele înclejUte de
— Doamne, dreptatea ta e drep- stol de păsări aplecate spre supra­ muchea lotcii, cu ochii holbaţi şi
late în veac, — mai zice sfântul Petre, îngroziţi de spaimă, se ch nuia în
faţa apei şi abia se mai desluşeau,
îşi desface cheile delà brâu, o ia către tremurându-şi umbrele sânilii, în dureri grozave, suspina, gemea şi
poartă şi o deschide. roşeaţi soarelui răsărit. îngâna numele Prea Sfintei Fecioare,
— Intră, frate, întru bucuria Dom­ Bakunin şi-a luat şi nevasta, Io- cu privirile în sus, în întunerec, şi-
nului tău, — zice lui Adămuţ şi îl vana, că el era singur şi lotca lui şi purta limba în cerul gurii făcând
sărută pe amândoi obrajii. largă, ş’avea pripoane multe, şi semnul sfânt al crucii!...
Apoi îl ia de mână şi îl conduce, peştele cădea nebun în apele lui. ... In noaptea ceea s‘a născut
şoptindu-i: Vladimir...
— E şi Anicuţa aici! Innainte, la dreapta şi la stânga Spre ziuă abia s’au potolit apele.
lor, negri şi mici, mici de tot, să Ie
Adămuţ îşi îndreaptă privirile către Cerul se limpezî şi lotcile obosite,
prinzi parcă cu pumnul, cu pânzele
răsărit. O arătare dulce, o minune strânse şi catargul supţire şi ascuţit pline de trudă, s'apropiau de ţăr­
bălaie şi cu ochi curaţi, vineţi, îm­ muri fără pânze şi schilod te. Altele,
brăcată în haină albă de mireasă, ca o trestie, se desluşeau în luciul fără stăpân, se vedeau în port,
apelor, se amestecau cu zarea, lotcile
înaintează spre el. celorlalţi pescari, tovarăşi de-ai lui, zdrobite şi aruncate de valuri...
— Anicuţă! — strigă Adămuţ, beat * *
de /ericire. toţi ca el, din satul lor, Caravancea... *
Apar mii şi mii de îngeri înaripaţi Bakunin, sumetecat de mâneci, Din noaptea ceea, Bakunin nu
:
şi cântă cu glas dulce, îngeresc: abia trăgea pripoanele încărcate, se mai depărta în largul mării ş
lovana aduna şi zvârlea peştele în
— Isaia, dănţuieşte! Fecioara a luat nu mai lua nici pe lovana, dar, după
pântecile lotcii,—şi lotca era largă câţiva ani, Vladimir se mărise pi
în pântece şi a născut f;u pe Emanuil,
Dumnezeu — omul ... şi peştele cădea nebun în picioa­ ’ncepu ¿‘alerge după el, să Şiră în
Un sfânt patriarch se apropie cu rele lor. lotcă şi amândoi se duceau departe
o carte de aur, o des.hide şi o înt'nde Intr’un târziu, soarele începu a şi rătăceau îndelung pe valuri, căci
lui Adămuţ. Ş Adămuţ citeşte: dcgorîtare şi bâltanii, scuturându-şi Vladimir nu aveu astâmpăr şi mu­
— „La început era cuvântul şi cu­ aripile argintate, se târau la supra­ getul mării îi fura sufletul şi-l ade­
faţa apei, că Bakunin a rămas cu
vântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu meneau farmecul şi măreţia ei.. .
era cuvântul“ ... ochii în fund, urmând neliniştit Dar, dupăce au murit bătrânii, şi
— Toate printr’ânsul s’au făcut zborul lor fără astâmpăr, jucăuş — Bakunin şi lovana, sa simţit aşa
şi fără de dânsul nimic nu s’a făcut şi-aducător de furtună. de străin şi singur, că rămânea
ce s’a făcut, — fie lăudat numele Intâiu au văzut cum adâncul ză­ nopţi întregi de-arândul pe apă,
lui în veci ! — îi răspunde glasul rilor se întunecă către răsărit şi ca căci’numai marea îi potolea dure­
dulce al Anicuţei. un muget alunecă pe ape, şi aPele rea şi-i înţelegea sufletul sfâşiat.
— Câtă fericire Doamne, câtă tremur şi bâltanii zbor pe deasupra Intr’o d\ mineţâ şi-a luat lotca, i-a
fericire ! — mai zice Adămuţ în- lor, că s’ating cu aripa de valuri. întins pânz ele şi se pierdu în larg,
tizându-şi braţele spre Anicuţa. O înfumurare de nori deşi au văzut departe ... departe ... A întâlnit
In ochi lui izvoresc doi stropi de apoi ridicându-se, dela suprafaţa în drum o corabie, şi-i rugă să-I
lacrimi şi se prefac în stropi de apei, către cer şi’n lături până când iea şi pe el. L-au primit bucuroşi
r
aur. Un înger aleargă şi le culege. toată zarea se întnnecă şi marea matrozii. El s‘a suit în co abie, iar
— Au fost ultimele tale lacrimi,— se făcu una cu cerul şi parcă tot lotca a lăsat-o în voia apelor, cu
îi zice, şi le aşează în vasul ce cuprinsul începu s’alerge, gemând pânzele în vânt şi vâslele puse
cuprinde ultimele lacrimi ale celor adânc şi zdrobindu-şi valurile-alun- cruciş.
fericiţi. gate." Nimic r.u mai desluşeau, iar Amurgul se destrăma încins, soa­
Corul îngerilor raîncepe : gemătul apelor năvălea de pretu­ rele se-afunda înfierbântat în valuri
— „Şi se va şterge toată lacrima, tindeni, că parcă totul tremura supt şi-o tăcere sfântă picura de pre­
-
delà.toată faţa ... aripile morţii!... tutindeni.