Page 13 - 1925-11

lâ—VI. 1925 ---------------------------- ---------- C O S I N 2 E Â N A - - - - - - - ■■■■■■....... ' ■ —— ■ Pag. 165

moaşă ca vânzătoare de alune din dimineaţa ceea, dar apele mării, bora şi-i chinuia viaţa — şi parcă
Siracuza — şi ochii ei erau tot atât potolite la început, se râsvrătiră ochii ei străluceau atunci ca două
de negri, de adânci şi ispititori, iar fără veste şi-o noapte de nepătruns tăişuri oţelite şi părul ei, lung şi
când trecea pe uliţă, era ’naltă şi se lăţi peste tot, că abia a dibuit răsfirat, se întunecase parcă de
şi se ’mlădia ca o trestie. Ei i-a ţărmul, împroşcat şi alungit de groaza şi urgia gândului ei păgân!...
dăruit şi un şal de mătasă, şi pan­ valuri. — Cine m’a adus aici — gând',
glici colorate, şi un piepten cu flori Şi mugetul mării pătrunse şi ’n lăcrimând, Vladimir — nu era mai
şi împletituri de sidef!... sat, căci câinii lâtrau cu groază, şi bine, să nu ştiu cât de rea-i lumea,
Acum nu se mai ducea la alţii, vijelia ei, se năpusti şi ea, că plopii, să rămân veşnic acolo, în lumea
decât la Achim, căci Achim era tare înşiruiţi de-a!ungul uliţii, s’aplecau mea, departe, între tovarăşii mei
blajin şi fata lui tare frumoasă... şi se împreunau gemând şi sfâşâin- dragi, veşnic pe mare!...
— Zici, Achim, că îmi dai pe du-şi coamele ascuţite, că nimeni Mă deprinsesem aşa de bine cu
Raruşca? — a îndrăznit, el într’o nu mai îndrăznea să iasă afară în ei şi marea mă ştia, marea mă cu­
sară... bătaia şi puterea furtunii!... noştea şi eu îi cunoşteam furia şi-i
înţâlegeam geamătul şi cântecile ei..
Achim s’a uitat la el, s’a uitat la Pretutindeni întunericul stăpânea, Şi’marea cânta aşa de frumos!..
nevastă,., a cătat la Raruşca... dar la casa lui era lumină, deşi era Mă duc... mă du;... mă cheamă
Femeea s’a dat pe lângă fată, târziu şi trecută de mult puterea marea !..
zâmbind: nopţii. A mai privit odată pe geam :
— Vrai?., — dar Raruşca n’a lngr'.jat şi frământat de gânduri Lumina lămpii se revărsa ca o taină
spus un cuvânt, a plecat capul în s’a lăsat în genunchi şi-a cătat în întunericul din casă. Raruşca sta
jos şi-a tăcut cum tace pământul!.. înăuntru.. S’a uitat lung Vladimir... în pat cu părul resfirat, lăsat pe
Dar Ach m a vrut... şi Achim i a s’a uitat adânc : Lumina lămpii se umeri, şi ochii ei negri şi-adân:i
dat pe R.ruşca !... revărsa ca o taină în întunerecul străluceau ca două tăiuşuri oţelite.
din casă. Raruşca sta în pat, mai
Şi, din clipa ceea, o nouă Viaţă — Ce groaznic geme furtuna!...
îi prinse pe amândoi. Raruşca era albă şi mai frumoasă ca ori când, Auzi, Teofil?... şi se strângea lângă
cu părul desfăcut şi genele plecate...
cam rece la suflet şi tăcută, dar Lângă pat, cu scaunul tras aproape, el, şi se priveau tăcuţi, ascultând
tare harnică, şi Vladimir pri­ Tiofil o privea zâmbind şi-i des- gemătul mării ce năvălea de pre­
ceput, că ’n doi ani totul era o- mierda mâinile, lăsate afară pe pla- tutindeni ...
rânduit, iar soarele, când se funşa pomă... Vladimir s’a sculat încet, fără
din largul mării, răsfrângându şi ra­ murmur, clătindu se ca un om do-
zele aurii, parcă nu mai gâsia a- — Vezi, tu, Teofile, — zicea borît de băutură, şi s’a îndreptat
iurea alt loc, decât casa lor, ţâşnită Raruşca—Vladimir e atât de blând spre mare, suspinând ca un străin
în coasta mării, înnaită, largă şi şi bun şi, totuş, nici o iubire nu mă neînţeles şi neprimit de nineni.
albă ca spuma apelor!... leagă de el. Doi ani au trecut... Ţărmul, tot, era albit de spume.
Zile întregi Vladimir pescuia pe doi ani s’au scurs, dar sufletul meu Furtuna gemea şi valurile năvăleau
a rămas tot al tău!... De ce să pleci?... nebune, negre şi mari, să prăpă­
mare. Arunca pnpoanele şi acelaş Nu ţi sunt eu tot atât de dragă, n‘am dească parcă satul !...
bielşug de peşte năvălea de pretu­ fost a ta totdeauna, când m’ai vrut!... Luntrea lui şi lotcile celorlalţi
tindeni.
Nu-i aşa Teof.l?... şi privirile li se pescari, legate şi ancorate la ţărm,
Raruşca rămânea singură, acasă... împreunau şi par. ă fericirea aceasta se zbăteau năprasnic, isbmdu-se
Uneori, când totul era învăluit în le mistuise glasul... una de alta, cătând parcă să-şi
noapte şi Vladimir dus pe mare, venea Afară, furtuna gemea cumplit, iar frângă funia şi împletitura de Iar -
la ea Teofil, dibuind furişat şi stre- valurile se prăbuşeau, că cerceve- ţuri...
curându-se ’ntr’ascuns, ca un făcător Vladimir şi-a desprins luntrea lui
lele zurnuiau şi casa întreagă parcă
de rele. sta gata să se năruie !... — luntrea dăruită de tovarăşii lui!..
Teofil era tot din satul şi uliţa lor. Intr’un târz'u, iar a îngânat: A sărit în ea, fără glss şi gânduri
De mic a crescut cu Raruşca, s’au păgâne, ca un străin alungat şi ne­
zburdălnicit amândoi în nisipuri, la — Vladimir e dus pe mare şi ce primit de nimeni..
coasta mâr.i, s’au bălăcit împreună groaznic geme fuituna şi ce nebună Un val a smuls-o dela ţărm şi a
în valuri şi s’au jucat amândoi în se zbuciumă marea L. Auzi !... Eu ridicat-o in sus, ca pe-o aşchie,
ţârna răscolită a drumului, iar acum, aş vrea să moară Vladimir!.. într’un zbor năpraznic. O izbi în
în urmă, când nopţile erau limpezi şi — Să-l ucid eu?... a ’ngân t adânc, ca într’o prăpastie, şi-o ros­
liniştite, singuri, Teofil şi Raruşca, Teofil. togoli într’un clocot sălbatec, fără
se strecurau în lotcă şi rătăceau — Nu... nu... marea!.. sfârşit!...
îndelung, fericiţi, pe întinsul apelor Şi s’au privit iar amândoi, muţi,
tăcute!... De când, însă, Vladimir şi părul Raruştei i se lăsase pe Şi mugetul năvălea mereu, de
s’arâtase în casa lui Achim, o noapte umeri, pe obraji şi Teofil îi mân­ pretutindeni, câinii lătrau, urlând
grea, adâncă şi plină de vedenii, îi gâia fruntea, sărutându-i mâinile şi tot mai cu groază, iar plopii înşi­
pătrunse şi-i amăra sufletul... pleoapele plecate... ruiţi de-alungul drumului, s’aplecau
Şi Teofil era’nalt, vorbăreţ, avea — Da... da... ce groaznic geme şi se ’mpreunau gemând şi sfâşiin-
du-se...
ochi mari, negri, ş’aducători de pa­ furtuna afară, Raruşca!... — murmură
timi, şi de-aceea, când a cerut-o Teofil...
Vladimr, şi-a plecat ochii în jos
şi-a tăcut, cum tace pământul!... Vladimir i-a privit lung pe amân­
Dar într’o noapte s’a întors Vla­ doi, i-a privit năuc, cu priviri aiu­
dimir acasă, căci deşi plecase în rite şi fiecare vorbă a lor îl do-