Page 13 - 1925-11
P. 13

lâ—VI. 1925 ----------------------------  ----------  C  O  S  I  N  2  E  Â  N  A  - - - - - -  - ■■■■■■.......  ' ■ —— ■ Pag. 165

       moaşă ca vânzătoare de alune din    dimineaţa  ceea,  dar  apele  mării,   bora şi-i chinuia viaţa — şi parcă
       Siracuza — şi ochii ei erau tot atât  potolite  la  început,  se  râsvrătiră   ochii ei străluceau atunci ca două
       de negri, de adânci şi ispititori, iar  fără veste şi-o noapte de nepătruns  tăişuri  oţelite  şi  părul  ei,  lung  şi
       când trecea pe uliţă, era ’naltă şi   se  lăţi  peste  tot,  că  abia  a  dibuit  răsfirat,  se  întunecase  parcă  de
       şi  se  ’mlădia  ca  o  trestie.  Ei  i-a   ţărmul,  împroşcat  şi  alungit  de   groaza şi urgia gândului ei păgân!...
       dăruit şi un şal de mătasă, şi pan­  valuri.                              —  Cine m’a adus aici — gând',
       glici colorate, şi un piepten cu flori   Şi mugetul mării pătrunse şi ’n   lăcrimând, Vladimir — nu era mai
       şi împletituri de sidef!...         sat, căci câinii lâtrau cu groază, şi   bine, să nu ştiu cât de rea-i lumea,
         Acum nu se mai ducea la alţii,  vijelia ei, se năpusti şi ea, că plopii,   să  rămân  veşnic  acolo,  în  lumea
       decât la Achim, căci Achim era tare înşiruiţi de-a!ungul uliţii, s’aplecau   mea,  departe,  între  tovarăşii  mei
       blajin şi fata lui tare frumoasă...  şi se împreunau gemând şi sfâşâin-   dragi, veşnic pe mare!...
         —  Zici,  Achim,  că  îmi  dai  pe   du-şi coamele ascuţite, că nimeni   Mă deprinsesem aşa de bine cu
       Raruşca? — a îndrăznit, el într’o   nu  mai  îndrăznea să iasă afară în   ei şi marea mă ştia, marea mă cu­
       sară...                             bătaia şi puterea furtunii!...      noştea şi eu îi cunoşteam furia şi-i
                                                                               înţâlegeam geamătul şi cântecile ei..
         Achim s’a uitat la el, s’a uitat la   Pretutindeni întunericul stăpânea,   Şi’marea  cânta  aşa  de  frumos!..
       nevastă,., a cătat la Raruşca...    dar la casa lui era lumină, deşi era   Mă  duc...  mă  du;...  mă  cheamă
         Femeea  s’a  dat  pe  lângă  fată,   târziu  şi  trecută  de  mult  puterea   marea !..
       zâmbind:                            nopţii.                               A  mai  privit  odată  pe  geam  :
         —  Vrai?.,  —  dar  Raruşca  n’a    lngr'.jat şi frământat de gânduri   Lumina lămpii se revărsa ca o taină
       spus un cuvânt, a plecat capul în   s’a  lăsat  în  genunchi  şi-a  cătat   în întunericul din casă. Raruşca sta
       jos şi-a tăcut cum tace pământul!..   înăuntru.. S’a uitat lung Vladimir...   în  pat  cu  părul  resfirat,  lăsat  pe
       Dar Ach m a vrut... şi Achim i a    s’a uitat adânc : Lumina lămpii se   umeri,  şi  ochii  ei  negri  şi-adân:i
       dat pe R.ruşca !...                 revărsa  ca  o  taină  în  întunerecul   străluceau ca două tăiuşuri oţelite.
                                           din  casă.  Raruşca  sta  în  pat,  mai
          Şi, din clipa ceea, o nouă Viaţă                                       —  Ce groaznic geme furtuna!...
       îi prinse pe amândoi. Raruşca era   albă şi mai frumoasă ca ori când,   Auzi, Teofil?... şi se strângea lângă
                                           cu părul desfăcut şi genele plecate...
       cam  rece  la  suflet  şi  tăcută,  dar   Lângă pat, cu scaunul tras aproape,   el,  şi  se priveau tăcuţi,  ascultând
       tare  harnică,  şi  Vladimir  pri­  Tiofil  o  privea  zâmbind  şi-i  des-   gemătul mării ce năvălea de pre­
       ceput,  că  ’n  doi  ani  totul  era  o-   mierda mâinile, lăsate afară pe pla-   tutindeni ...
       rânduit, iar soarele, când se funşa   pomă...                             Vladimir  s’a  sculat  încet,  fără
       din largul mării, răsfrângându şi ra­                                   murmur, clătindu se ca un om do-
       zele  aurii,  parcă  nu  mai  gâsia  a-   —  Vezi,  tu,  Teofile,  —  zicea   borît  de  băutură,  şi  s’a  îndreptat
       iurea alt loc, decât casa lor, ţâşnită   Raruşca—Vladimir e atât de blând  spre mare, suspinând ca un străin
       în  coasta  mării,  înnaită,  largă  şi   şi bun şi, totuş, nici o iubire nu mă  neînţeles şi neprimit de nineni.
       albă ca spuma apelor!...            leagă  de  el.  Doi  ani  au  trecut...   Ţărmul, tot, era albit de spume.
         Zile întregi Vladimir pescuia pe   doi ani s’au scurs, dar sufletul meu  Furtuna gemea şi valurile năvăleau
                                           a rămas tot al tău!... De ce să pleci?...  nebune,  negre  şi  mari,  să  prăpă­
       mare. Arunca pnpoanele şi acelaş    Nu ţi sunt eu tot atât de dragă, n‘am  dească parcă satul !...
       bielşug de peşte năvălea de pretu­  fost a ta totdeauna, când m’ai vrut!...  Luntrea  lui  şi  lotcile  celorlalţi
       tindeni.
                                           Nu-i aşa Teof.l?... şi privirile li se   pescari, legate şi ancorate la ţărm,
         Raruşca rămânea singură, acasă...  împreunau şi par. ă fericirea aceasta  se  zbăteau  năprasnic,  isbmdu-se
       Uneori, când totul era învăluit în   le mistuise glasul...              una  de  alta,  cătând  parcă  să-şi
       noapte şi Vladimir dus pe mare, venea  Afară, furtuna gemea cumplit, iar  frângă funia şi împletitura de Iar -
       la ea Teofil, dibuind furişat şi stre-   valurile se prăbuşeau, că cerceve-   ţuri...
       curându-se ’ntr’ascuns, ca un făcător                                     Vladimir şi-a desprins luntrea lui
                                           lele zurnuiau şi casa întreagă parcă
       de rele.                            sta gata să se năruie !...          — luntrea dăruită de tovarăşii lui!..
         Teofil era tot din satul şi uliţa lor.   Intr’un târz'u, iar a îngânat:  A sărit în ea, fără glss şi gânduri
       De mic a crescut cu Raruşca, s’au                                       păgâne, ca un străin alungat şi ne­
       zburdălnicit amândoi în nisipuri, la   —  Vladimir e dus pe mare şi ce   primit de nimeni..
       coasta mâr.i, s’au bălăcit împreună   groaznic geme fuituna şi ce nebună   Un val a smuls-o dela ţărm şi a
       în valuri şi s’au jucat amândoi în   se zbuciumă marea L. Auzi !... Eu   ridicat-o  in  sus,  ca  pe-o  aşchie,
       ţârna răscolită a drumului, iar acum,  aş vrea să moară Vladimir!..     într’un  zbor  năpraznic.  O  izbi  în
       în urmă, când nopţile erau limpezi şi   —  Să-l  ucid  eu?...  a  ’ngân  t   adânc, ca într’o prăpastie, şi-o ros­
       liniştite, singuri, Teofil şi Raruşca,   Teofil.                        togoli într’un clocot sălbatec, fără
       se  strecurau  în  lotcă  şi  rătăceau   —  Nu... nu... marea!..        sfârşit!...
       îndelung, fericiţi, pe întinsul apelor   Şi s’au privit iar amândoi, muţi,
       tăcute!... De când, însă, Vladimir  şi  părul  Raruştei  i  se  lăsase  pe   Şi  mugetul  năvălea  mereu,  de
       s’arâtase în casa lui Achim, o noapte  umeri, pe obraji şi Teofil îi mân­  pretutindeni,  câinii  lătrau,  urlând
       grea, adâncă şi plină de vedenii, îi  gâia fruntea, sărutându-i mâinile şi  tot mai cu groază, iar plopii înşi­
       pătrunse şi-i amăra sufletul...     pleoapele plecate...                ruiţi de-alungul drumului, s’aplecau
         Şi Teofil era’nalt, vorbăreţ, avea   —  Da... da... ce groaznic geme   şi se ’mpreunau gemând şi sfâşiin-
                                                                               du-se...
       ochi mari, negri, ş’aducători de pa­ furtuna afară, Raruşca!... — murmură
       timi,  şi  de-aceea,  când  a  cerut-o  Teofil...
       Vladimr,  şi-a  plecat  ochii  în  jos
       şi-a tăcut, cum tace pământul!...     Vladimir i-a privit lung pe amân­
         Dar într’o noapte s’a întors Vla­ doi, i-a privit năuc, cu priviri aiu­
       dimir  acasă,  căci  deşi  plecase  în  rite şi fiecare vorbă a lor îl do-
   8   9   10   11   12   13   14   15   16