Page 2 - 1925-11

G H E O R G H E D I M A

CUVÂNTARE ROSTITĂ LA MORMÂNTUL LUI ÎN NUMELE PROFESORILOR CONSERVATORULUI
de Z. BÂRSAN directorul Teatrului Naţional din Cluj

Cu inimile îngheţate de jale, mâneşti şi-ai semănat din pri­ cu care ai luminat şi încălzii
lasă-ne şi pe noi să ne apro­ sosul sufletului tău numai flori sufletul neamului tău pe toi
piem de sicriul acesta împodo­ şi cântece. Ostenit acum te drumul lung şi frumos pe care
bit de flori, să ne luăm rămas odihneşti la capătul ei şi florile 1 ai străbătut senin în viaţa asta
bun dela tine, iubitul nostru tale cresc şi cântecele tale se de jale, de deşărtăciune şi ni-
părinte. Suntem copiii tăi de ridică şi se scaldă în apele micnic e,
suflet. văzduhului. Dar nu pot... şi nu-mi ră­
A scăpătat soarele, cerul şi-a Fii binecuvântat de neamul mâne decât să las să-mi curgă
lăsat perdele de zări cenuşii tău, cum binecuvântat ai fost lacrimile... şi nu pe obraz, ci
şi reci şi s’a făcut noapte. Tu dela început de bunul Dum­ în tăcerea de piatră a inimei
te-ai culcat liniştit şi frumos, nezeu. N’ai trecut prin încă­ mele, să picure încet... încel
ochii ţi- s’au închis şi ne-ai lăsat perea strâmtă a acestei vieţi şi uşor... una câte una, nici
singuri. degeaba; în ogorul desţelenit să nu le-auzi... ca să nu-ţi
O mare şi tăcută durere ne de tine vei rămâne pentru noi turbure somnul, pe care ţi l-a
stăpâneşte. , frumos şi mare... şi vei stră­ dăruit bunul Dumnezeu, după
Copiii tăi dragi veniau pe luci acolo ca o coloană de lu­ o viaţă întreagă de trudă în­
valuri de mare voioşi şi cântând, mină, curată. chinată artei şi neamului tău.
călăuz.ţi de farul seninei tale Acolo venim şi vom veni şi Lasă-mă să plâng în tăcere,
arte... şi de-odată s’a stins vor veni şi urmaşii noştri să- ţi aşa cum plâng florile acestea
lumina binefăcătoare şi am ră­ aducă miresmele iubirei şi toată ce te înconjoară... aşa cum
mas încremeniţi în întuneric. a ’miraţia şi recunoştinţa. plâng astăzi toate inimile ro­
Inzadar întindem braţele şi te Acolo se va înălţa şi va ră­ mâneşti pe care le a fermecal
strigăm... Tu n’ai să ne mai mânea nepieritor monumentul arta ta nemuritoare... aşa cum
vezi şi n’ai să ne mai auz . alb şi cinstit ai artei tale, de plâng acum toate cântecile tale
5
Ne ai lăsat acolo orfani de care ne vom apropia întotdea­ pe cari le- ai lăsat sângure pe lume.
bunătatea ta fără margini, de una sfioşi şi smeriţi, fiind că Lasă-ne să plângem — atât
nobleţă sufletului tău mare şi nimeni d ntre noi n’a crezut putem să facem — dar încet
de raza sfaturilor tale de pă­ cu atâta fanatism în puterea de tot.. . ca un cântec pe
rinte. Zâmbetul tău de copil cântecu'ui, ca tine. ’nserate, ce vine de departe...
curat la suflet s’a stins pentru Dac’aşi putea — în locul unui să poţi să dormi liniştit... şi
totdeauna şi pe inimile noastre van prinos de lacrimi trecătoare frumos... şi cuminte... aşa cum
şi pe şcoala aceasta eternitatea pe care ştiu că nu l-ai dori — a vrut Dumnezeu, care te-a
şi-a întins aripile de gheaţă. ţi-aşi cânta acum cel mai fru­ iubit mult şi care te a chemat
Vom tresări de câte ori se va mos cântec ce s’a cântat vreo­ acum la dreapta Lui să te
deschide o uşe, vom aştepta dată pe lume, ca să te facă odihneşti în lumea celor buni.
să te vedem intrând... şi tu să-ţi mai întorci odată faţa spre Fii fericit acolo în înălţimile
nu vei mai veni. Alte drumuri noi din sborul tău spre înălţi­ curate şi dacă ne vezi, şi ne-
vei bate deacum, drumuri din mile albastre, să ne mai scalzi auzi, iartă-ne că-ţi tulburăm
lumi necunoscute nouă... odată în zâmbetul acela neuitat, liniştea cerească cu jalea noastră
O viaţă întreagă te-ai străduit cum n’a mai fost altul pe lume, neputincioasă de pe pământ.
să desţeleneşti ţarina artei ro­ care ne-a fost aşa de drag şi Odihneşte în pace!