Page 15 - 1925-12-13

10- -VII. 1925 --------------------------- C O S I N Z E A N A Pag. 183

tatul publicist şi profesor de limba Câmpii de ghiaţă ce adorm în tăcutele boschete
franceză : Bonifaciu Florescu, care pe aşternutul mărei ud, Se-auzea câte un suspin :
nu întârzie să-şi facă din tânărul Cu munt> înalţi, cu văi adânci, Era Bachus printre fete,
în tăcutele boschete,
la polul Nord, la polul Sud.
său elev un prieten nedespărţit, şi între cupele cu vin.
astfel Sâvescu fu introdus în cenacul- Când d n*ro munţii solitari
literar de pe acele vremuri, cu se­ îngălbeneşte luna plină, Şi se bea, se bea ’n neştire
diul în caf< neaua Fialccw k'. Vărsând pe albul dezolat în dumbrăvi ca şi in lunci,
o cadaverică lumină,
Peste puţin timp, prin 1886, făcu Se văd eşind ai mărei urşi, Era numai fericire
Şi se bea, se bea ’n neştire,
cunoştinţa lui Alexandru Macedonski cu ochi de foc, cu paşii rari Astfel cum se bea atunci.
şi începu să colaboreze la revistele Când dintre văile adânci,
când dintre munţii solitari.
acestuia: Literatorul şi „Liga Lite­ Iar Satyrii fără saţiu
rară“. Timp de mai mulţi ani, Şi dorm adânc şi dorm mereu După Nymphe alergau,
Surâdea divin Horaţiu,
Săvescu risipi cu dărnicie, în pa­ nemărginirile polare, Iar Satyrii fără saţiu
ginile acestor reviste, precum şi în Iar din prăpăstiile-adânci Le prindeau şi le jucau.
se-aude-o stranie vibrare,
altele cari apăreau pe atunci, o Şi urşii albi, înduioşaţi,
mulţime de poezii, poeme în proză, intr’un oftat adânc şi greu, Şi era pe-atunci vieaţâ,
traduceri din Poe (Corbul), Thomas Se ’ntind pe labe de sidef Ah, ce timp fără păcat!
Era numai dimineaţă
Mcore, Sophocle (Antigoua), etc. şi dorm adânc şi dorm mereu... Şi era pe-atunai vieaţă,
In 1890, împreună cu Bonifaciu Şi Horaţiu Împărat!
Florescu, scoate revista: Duminica, La Polul Nord e una din rarile
care încetă după al şaptesprezecelea poezii — din întreaga noastră lite­ Ce armonios se împletesc versu­
număr. ratură nouă — care poate reclama rile, ce minunat e prinsă atmosfera
Mai târziu, cam prin 1898, prin cu g’orie titlul de poezie sugestivă. aceea plină de tinereţe, de primă­
stăruinţa lui Macedonski, fu numit E sugestivă prn noutatea subiec­ vară: cu câtă fineţă şi artă ocolită
corector la Monitorul Oficial, unde tului, printr’o muzicalitate monotonă nota libertină; ce plastic e întregul
nu stătu mult din cauza boalei de şi totuşi insinuantă, prin armonioase tablou !
piept care îl mină de câţiva ani. şi şerpuitoare împletiri ale versului, La fântâna Blanduziei împreună
La 1901 tipări patru coaie din- — e sugestivă prin atmosfera de cu La Polul Nord sunt briliantele
tr’un volum de poezii, dar sus­ nemărginire pe care o degajează. coroanei lui Săvescu.
pendă continuarea din lipsă de Dar arta poetului nostru nu s’a
mijloace. LEUL mărginit numai la descrierea unui
Insfârşit, mizeria şi boala dobo- Atât cât ochii pot cuprinde colţ de natură sau a unei epoci a-
rându-I, fu silit să intre în spitalul în lung şi larg peste ocean, puse, ci condeiul său a însemnat şi
Brâncovenesc, unde se sfârşi în De mii de ori pe-atât se ’ntinde unele versuri cu negru şi dezolant
Martie 1903, în vârstă cum de trei­ > Pustiul ars Saharian. conţinut:
zeci de ani. Lângă ruina calcinată
Slujba religioasă avu loc în ca­ A unui templu părăsit, ÎN CETATEA MORŢILOR
pela spitalului, iar osemintele fură Lingându-şi laba ’nsângerată,
îngropate la cimitirul Pătrunjel. Oftează greu un leu rănit! în cetatea morţilor
Linişte şi pace,
II. Dar, iată, luna se arată, Iar de asupra porţilor,
Urcând al cerului calvar In cetatea morţilor
Peste tăcerea ’nfiorată, — Crucea strâmbă zace.
Poezia lui Sâvescu — vorbim, Şi numai leul solitar
bine înţeles, numai de paginile defi­ Pe cărarea stelelor
nitive şi care, în acelaş timp, repre­ Neavând durerea cui să- i spună, Trece trista lună
zintă un plus în evoluţia poeziei Curgându i balele ferbinţi, Şi ’n tăcerea sferelor,
Ridică laba către lună,
noastre contimporane — e o poezie Scrâşnind strident din albii dinţi. Pe cărarea stelelor,
sugestivă, nobilă şi armonioasă. Su­ Sufietele-adună.
biectele nu sunt din cele obişnuite, Poezia o poţi cuprinde dintr’o- Iar din sânul norilor
din viaţa de rând, cotidiane ci aristo­ dată, strofele se înşiră pe-un fir de Lacrimile nopţei,
cratice până în fondul lor intim, oţel, liniile sunt simple şi sigure, In surâsul zorilor,
iniţial. Dar ceeace îl caracterizează versul e puternic şi mlădios. Cad pe sânul florilor
mai ales, dându-i o notă cu ade­ Să vedem acum şi poeziile în Lacrimele nopţei.
vărat personală, e puterea cu care care Sâvescu evoacă timpuri apuse
însufleţeşte, cu care plasticizează în şi în ce măsură izbuteşte: IRONIE
linii simple şi sigure şi totdeauna Ca şarpele din vechi legende
armonioase, fie un colţ de natură, LA FÂNTÂNA BLANDUZIEI Ce 'n colivie-a fost închis,
fie o epocă apusă, fie un gând M'adăp cu propriul meu sânge
intim. Cu alte cuvinte vreau să spun La fântâna Blanduziei Şi noaptea mă hrănesc din vis.
că poezia lui Săvescu e, de cele Sta Horaţiu adeseaori
mai multe ori, o poezie vizuală: Şi pe unda poeziei, La uşa mea nimeni nu bate,
La fântâna Blanduziei, \ Doar luna orin copacii ninşi,
împletea cununi de fiori. Şe uită tristă câte-odată
LA POLUL NORD în ochii mei aproape stinşi.
Şi pica, pica fâotâna
La polul Nord, la polul Sud în susurul matinal, Desigur, bunii mei prieteni
sub stele veşnic adormite, Ridica Horaţ u mâna Ce mă slăveau cu vorba lor,
în lung şi larg, in sus şi ’n jos Şi pica, pica fântâna Au pus pari şi vor să vadă
se ’ntind câmpii nemărginite j Versuri clare de cristal. De sunt poet nemuritor.