Page 3 - 1925-12-13
P. 3
16-Vll. 1925 ■ .................. . .. C 0S I N 2E Â N Â » .11 t’ag. l?l
D A L I N A *
D I N A Ţ I N T I R I L E U N E I P R O F E S O A R E
de SEPTIMIU POPA
Când le spuneam vre-o poveste lalte, să mă iubească doamna pro In clasă se făcu tăcere de mofr-
veselă râdeau de ridicau clasa în fesoară mai mult ca pe ele ... mânt. Toate privirile se îndreptară
slavă. Nici nu aveam uneori alt mo M’am oprit brusc şi am privit-o spre Dalina, iar eu, cu capul plecat
tiv de-a le spune poveşti vesele, de ţintă în ochi. Este câte-o copilă de la pământ, am simţitîn inimă cutremu
cât dorinţa să văd gropiţe în obră- şcoală, care umblă în ruptul capului rul ce-1 simţesc întotdeauna când sunt
jorii lor. Nimic nu e mai fermecător să câştige favoarea specială a pro nevoită să pedepsesc vre-o copilă.
ca râsul din toată inima al copilite fesoarei. Dacă isbuteşte, devine un — E adevărat, Dalino? — o între
lor de opt-nouă ani. îmi ziceam atunci, fel de tirană a clasei. Ea şi numai bai, aruncându-i o privire mai tristă
mulţumită de mine însămi: ea este cea mai bună şi cea mai cu chiar şi decât privirile ei.
— Drăguţelor, când veţi mai fi minte. De aceea dela o vreme cele In loc de răspuns, îşi trânti capul
voi aşa de fericite? lalte copile o indiviază, ba, o chiar de bancă şi isbucni într’un plâns
Numai pe obrajii Dalinei nu se bănuesc — şi nu întotdeauna fără dureros, cu sughiţuri. Am lăsat-o să
făceau gropiţe. Rar, rar, se întipărea temei — că pâreşte. plângă şi am vorbit fetiţelor despre
doar vre-un zâmbet şi pe buzele ei. Eu, celor linguşitoare Ie tăiam iubirea ce trebue să o nutrim faţă
Chiar să fi râs şi ea, n’aveau unde scurt pofta de a-mi câştiga acea de părinţi. Copiii cari îşi înjură pă
să se facă gropiţe, obrajii ei erau „favoare specială“. Iubeam la fel pe rinţii fac un păcat mare ...
supţi şi galbeni. Când o vedeam cu toate copilele, lubiam chiar şi pe cele Acum Dalina făcu o supremă sfor
i ochii trişti, îmi venia să-i strig: aşa numite „rele“ şi pedepsindu-le, ţare, îşi potoli plânsul şi grăi cu
— Râzi şi tu, Dalina! E aşa de gândiam: jumătate glas:
bine, când poţi să râzi pentru ori — O, dacă aş fi şi eu numai aşa — Mă rog, numai odată l-am în
ce fleac. de rea, ca voi... jurat ... Când vine beat dela câr
La început nu i-am prea dat aten Dar privirile Dalinei nu erau lingu ciumă, bate pe mama ... Odată, aşa
ţie. Copiliţele sunt de obiceiu insi şitoare. Din strălucirea lor citeam cu a bătut-o, încât a zăcut trei zile bol
nuante, dar Dalina făcea escepţie, totul altceva. Părea că-mi spun: navă în pat... Atunci l-am înjurat,
şi aşa, — a rămas nebăgată în seamă, — Eu ... nu am parte de iubire dar n’o să-l mai înjur — niciodată...
până când într’o zi i-a venit rândul destulă... lubeşte-mă dumneata, mai — Să nu-1 mai înjuri, — i-am zis,
să-şi spună lecţia. A spus-o atât de mult ca pe celelalte... Nu vezi, că făcând şi eu sforţări să nu lăcrimez.
frumos, încât i-am adus elogii îu faţa sufer mai mult ca ele? Ce să-i faci? Sunt femei şi profe
clasei întregi, iar ea a roşit toată şi Am simţit o săgeată prin inimă şi soarele. M’am desm?ticit abia după
i-s’au umezit ochişorii. Privirea îi i-am răspuns: vre-o trei minute şi i-am zis:
era blândă, iar eu am înţeles, că e — Nu, Dalino, nu pot. Eu pe toate — Roagă-te Dalino lui Dumnezeu,
! fericită. vă iubesc la fel... Dacă te-aş iubi să îndrepteze pe tatăl tău pe calea
pe tine mai mult, s’ar supăra cele cea bună ... Dar să nu-I mal înjuri,
Cănd mă plimbam prin clasă îmi
puneam uneori mâna pe capul vre lalte. Ai vrea tu să se supere cole că e păcat...
gele tale?
unei copile şi nici odată nu uitam — Nu, nu, iartă-mă, doamnă pro In ziua următoare, trecând printre
s'o pun şi pe capul ei, să-i mângăiu fesoară, — îmi răspunse oftând, în copile, am mângâiat şi părul Dalinei,
ca altădată. Voiam să ştie, că nu
părul şi să văd în ochii ei aceeaş vreme-ce ne apropiam de poarta mi-am schimbat simţămintele faţă de
privire blândă. şcoalei. ea. Pe buze i-s’a strecurat un zâm
Odată am întâlnit- o pe stradă, când * bet, iar în ochii ei -trişti şi totuşi
mergeam la şcoală. Am luat-o de Lecţia acelei zile era istoria unui senini citeam hotărârea energică:
mână şi am întrebat o: îşi ştie lecţia? băiat, care avea obiciui urât să în — N’o să mai înjur, nici-odată..
A fost o întrebare aşa, numai ca să jure. Soarta lui a fost că o albină
zic şi eu ceva. Ştiam doar, că Dalina i-a înţepat limba. Şi celelalte. Copi ♦
nu vine la şcoală cu lecţia neînvăţatâ. lele râdeau din toată inimuţa lor, iar Intr*o dimineaţă de Februarie n’a
Mi-a răspuns cu un zâmbet, iar du
pă câţiva paşi mă privi drept în ochi: eu le-am întrebat: mai venit la şcoală. Celelalte copile
— Voi, o să înjuraţi vreodată?
— Cât eşti de bună, doamnă pro A urmat potopul de răspunsuri: mi-au spus că e bolnavă în pat.
Două săptămâni am privit tristă
fesoară 1 — Mă rog, eu n’o să înjur, nici locul ei. Când spuneam vre-o poveste
— Dar tu ... eşti bună? — o în
trebai zâmbind. odată ... veselă copilele râdeau, dar râsul lor
— Mă rog, nici eu ...
— Eu? Nu ştiu. Dar dumneata eşti — Nici eu ... pare-că nu era aşa drăgălaş, ca altă
bună, şi eu te iubesc foarte mult... Numai Dalina nu zicea nimic. Pri dată ... Aşa se vede, că tristeţea
ochilor Dalinei era o măsură a ve
— Te iubesc şi eu, Dalino,— i-am
zis mângâindu-i amândoi obrajii, — virile îi erau mai triste ca de obiceiu, seliei lor.
iar eu, ca s’o fac să se mai învioreze,
dacă înveţi şi eşti bună ... aveam de gând să-i cer să spună şi După două săptămâni am cerce
Dalina îşi plecă la pământ căp- ea odată lecţia. Dar copila de lângă tat-o acasă. Intr’o cameră sărăcioasă,
Dalina zăcea pe pat şi tuşea. Lângă
şorul, iar după-ce mai făcurăm câţi ea mi-a stricat tot planul. Ridicându- ea mamă-sa, o femeie ca o scândură,
va paşi, reîncepu: se în picioare, îmi zise:
— Dacă voiu fi mai bună ca cele- cu urme de suferinţi pe obraji, iar
— Mă rog, doamnă profesoară, prin casă trei copilaşi mai mici ca
♦Din volumul ce vă apărea ia curând. Dalina a înjurat pe tatăl său ... Dalina, galbeni şi slabi şi ei. Când