Page 9 - 1925-12-13

10—VII. 1925 - - - - - - - - - - C O S I N Z E A N A - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - Fag. 177

Schyiock, povesteşte cum i-am vân­ F U N C Ţ I O N A R I I
dut cadavrul.
Nu te ofenzezi zise triumfând de I U S T I N I L I E Ş I U
prietinul, pe care trebuia sâ-1 ucid,
nu te ofenzez, pentru-că nu mă pc t
bate cu Dta. Ai un corp care nu-ţi Priviţi-i cum pornesc la slujbă pe străzi bătute de noroi,
aparţine. Cu ochii înfundaţi în cranii, îndureraţi şi trişti şi goi.
Şi m’au lăsat. Nesăţiosul dinte-al vremii le roade ştersele vestminte
M'am dus la evreu sâ-1 ucid. Şi moartea le rânjeşte ’n faţă din negre goluri de morminte,
— De voi muri, te las moştenire îi pârjoleşte suferinţa şi-i sfredeleşte ’n piept mereu —
fiului meu, îmi zâmbi jidanul.
— Vreau să mă răscumpăr. O, ale cui păcate poartă, de i isgoneşte Dumnezeu ?
— Pentru nimic în lume nu vă In ţara-aceasta 'ncununată cu lanuri galbene de grâne
dau; voi să descoâpr secretul viito­ Prin viaţă trec ca nişte umbre lipsiţi adeseori de pâne !
rului. Priviţi-i cum muncesc sărmanii, robiţi de idealuri mari,
Am încercatpe cale judecătorească. Şi mor de foame pentru ţară, priviţii — sunt funcţionari f
Sentinţa fu următoarea:
„Doctorul Stern (evreul meu) are
toate drepturile câştigate prin în­ Tovarăşi, şi eu vă sunt frate şi faţa mea de foame i suptă,
cheierea contractului de cumpărare Şi ochii mei se scaldăn lacrimi şi eu*am intrat cu voi în luptă!
şi vânzare faţă de subiectul N. şi
anume acelea de-a opune rezistenţi Priviţi-i, azi e sărbătoare. Cum trec bolnăvi, cu pasul rar
încercărilor de deteriorare a corpului, Un Crist îţi pare fiecare urcând cu crucea spre Calvar j
viitorul cadavru lui N, atât din partea Ei trec încununaţi de gânduri, momiţi de-un vag necunoscut,
subiectului cât şi din partea oricui.“
Fui dat pe mâna lui luda. Ceteşti în faţa tuturora regretul de-a se fi născut.
Ori unde tşeam, ochii scrutători Cu pletele încărunţite şi-apleacă fruntea spre pământ,
ai evreului mă căutau. Nu puteam Ca frunza galbenă pe ramuri se clatină la orice vânt!
călări, pentru a nu-mi frânge piciorul Au tors şi ei odată visuri şi din nădejdi au făurit
aducând astfel pagubă viitorului lui Castele. pompă şi mărire, — dar vremea azi le-a năruit
stăpân.
Am început să isbesc acest corp Priviţi-i, nu vă fie teamă, ciocoi nemernici, cămătari,
care nu mai era al meu. In curând De mila voastră n'au nevoe, priviţi-i — sunt funcţionari!
însă a trebuit să abzic de aceasti
răzbunare, care mă costa pe mine. întindeţi-mi şi mie mâna, căci visele-mi sunt spulberate,
Pe stradă auzeam şoptind: ca­
davrul lui Stern. Şi părul meu încărunţeşte, tovarăşi şi eu vă sunt frate !
Am început să urlu de mânie,
să-mi isbesc capul cu pumnii, să-mi Ei n'au palate aurite, nici herghelii cu cai de soi
răzbun nemernicia. Şi rabdă să le-arunce ’n faţă toţi parvenţii cu noroi:
— Ah drace, de ce nu m’ai cămpă- N'au paturi calde, nici odihnă. dacă-i loveşti ei nu răspund,
rat tu. Eram liber cât trăiam, după Şi resemnaţi îşi sorb otrava din cupa sorţii până Ti fund.
moarte eram al tău M’am vândut unuia
mai iău decât tine. Blestemat evreu ! O, lacrimile lor amare amestecate-s cu sudori,
Dintr'un co ţ apăru figura răută­ Plătesc atâtea biruri grele, ei, umiliţii cerşetori!
cioasă de jidan: Priviţi-i, şi ei au un suflet deşi nu sunt milionari:
— Nu-ţi dau voesă spargi capul Pe umeri poartă greul ţării, priviţi-i — sunt funcţionari!
cadavrului meu. Iţi interzic să-l
deteriorezi... Sărman cadavrul meu, Tovarăşi, şi eu vă sunt frate, mă sbat străin în ghiara sorţii,
când te voi avea, să nu ţi mai port Şi barca mea o poartă valul tot mai grăbit spre ţara morţii:
grijea.
— O să-l ai jidane, i-am răs­
puns eu. Priviti-i, trec ca ’ntotdecuna smeriţi şi cu priviri umile,
Vreau să mă răzbun. Pe când străinii prinşi în blănuri aleargă 'n automobile.
Am luat hârtie şi am scris: Străinii jăfuesc şi pradă: tâlhari, infami, destrăbălaţi,
Evreu blestemat! Şi ţara geme sfâşiată de-atâtea lifte fără saţ!
Num-i pot erta nesocotita faptă
de-a mă Fi vândut ţie. Nu vreau Ne duc pădurile departe şi snopii grei cu spicul plin
să mai trăiesc în chirie, în corpul Şi lasă 'n urmă sărăcie, lăcuste, foame şi venin !
tău. Dar nici tu n’o să ai folos de Iar ei, martirii cei mai nobili, din ţara holdelor de grâne,
acest corp. Am să-l sfarm de-o Muncesc din zori şi până ’n noapte şi totuş n’au un corn de pâne f
stâncă, să nu poţi aduna nici o Priviţi-i cum tânjesc de foame şi râd de ei sătui barbari,
bucată din el. Blestem ţie ! Viaţa lor e germănoasă, priviţi-i, sunt funcţionari!
Scrisoarea aceasta încă azi va
cădea în mânile evreului. Eu mă duc
să-mi execut ameninţarea, să sfarm întindeţi-mi şi mie mâna şi faţa mea de foame-i suptă!
corpul vândut evreului de ostâncă... Tovarăşi, şi eu vă sunt frate, căci voi cădea şi eu în luptă.