Page 3 - 1925-14
P. 3

36-Vit. 1925                  ■■■     — C  0  S  1  N  Z  E  A  N    A               ..............  Pag. 191



                          S     A    T     U     L      P      L    O      P     E    N      I


                               — Fragment din romanul „Neghină şi grâu“ partea a ll-a, cap, 2. —
                                                            d e
                                              T  E  O  D  O  R     M  U  R  Ă  Ş  A  N  U
          Un  lucru  ar  trebui  să-l  observe   mulţi  la  câte  o  delniţă,  iar  când  e   şi nu i-a mai auzit nime să cânte:
        mal  ales,  îndată,  oricare  străin,  care   la  adică,  îşi  iea  fiecare  tot  pe-atâtea
        s’ar  întreţinea  în  Plopeni  şi  numai  fără plată. Un lucru extrem de firesc   Frunzuliţă, frunzuliţă
        pe  câteva  ore.  Şi  acest  lucru  este  pentru  ei.  Aşâ  au  apucat  din  stră­  Verde de stejar,
        din  rândul  acelora,  care  fac  multă  buni.  Nici  unul  nu  te-ar  crede  că-i   Ian, vezi dragă copil iţă
                                                                                      Ce mai armăsari
        cinste  sătenilor,  fiindcă  în  el  se  păcat,  să  fie  scris  în  toate  cărţile
        reoglindesc  luptele  şi  străduinţele  sfinte din lume.                      Armăsar, voinic de munte,
        lor îndârjite, faţă cu valul cutropitor   Dar  adevăratul  lor  izvor  de  hră-   Ager sprintenel,
        al  vieţii...  Şi  într’adevăr,  unui  străin  nire  e  totuş  numai  neguţătoria  cu   Negru şi cu steauă ’n frunte,
                                                                                      Sai în foc cu el.
        abătut  prin  acest  sat,  ce  i-ar  fi  bă­  porci, cu oi şi cu vite. Umbiâ dintr’un
        tător  la  ochi  mai  întâiu  de  toate,  capăt  al  Ardealului  în  celalalt.  Cu­  La oaste ţara ne cheamă,
        întorcându-şi  privirile  roată,  în  jur  nosc  oamenii  şi  târgurile  din  Ţara   Haideţi fraţi Români,
         de sine?!                          Bârsel,  din  Munţii  Apuseni  şi  din    Să ne batem fără teamă
                                                                                      Cu orice păgânii
           —  Apoi,  ar  vedea  o  cunună  de  Maramureş, ca pe palmă.
        dealuri  crenelate  şi  sterpe,  mâncate   Meseria  asta  moştenită  din  stră­  Şi  nu  i-a  mai  auzit  pe  copii  cân­
         de  ape,  la  spatele  cărora,  departe,  buni  i-a  şi  deşteptat  mult,  până  la   tând  mai  mult  nici  cântecul  lui  Lu-
        încep  pădurile  răvăşite  tare  de  se­  unul. Rămâi uimit de agerimea minţii,  caciu:
        cure.  La  poala  acestor  dealuri,  pe-o  de  întorsăturile  de  vorbe  cu  tâlc,  de
        alvie  de  loc,  cu  hăţişuri  şi  cu  risi-  cunoştinţele  lor  de  oameni  şi  de   Cântă-o mierlă prin păduri,
        pituri,  ar  vedea  urma  adâncă  a  plu­  locuri...                          Of, of, of
                                                                                      Rob e Lucaciu Ia Unguri,
        gului  şi  a  mâinilor  harnice...  Şi   Au  avut  ei  şi  şcoală  românească,   Of, of, of
         oricine măsurând cu un ochiu aceste   susţinută de ei cu dragă inimă. Şcoa-   Pentru sfânta libertate
         părţele  de  pământ,  singurele  potri­  lei  însă  nu  aveau  să-i  mulţumească   De care noi n’avem parte I
        vite  pentru  cultură,  iar  cu  celalalt  prea  mult.  E  drept  că  stăpânirea
        ochiu  groaza  de  case  din  sat,  ungurească  în  1910,  la  propunerea   Bătrânii  şi  astăzi  mai  oftează  la
        n’ar  putea  trece  mai  departe  fără  celor  câţiva  unguri  intelectuali  pri­  câte  un  păhar  de  vin  după  acest
        să-şi  pună  întrebarea  firească:  dar  păşiţi  în  Plopeni,  cine  ştie  prin  ce   cântec...
        furnicarul  ăsta  de  oameni  din  ce  se   întâmplare  şi  cu  ce  scop,  a  dispus   Un  lucru  însă  rămâne  constatat
        hrăneşte?  —  Din  pământul  cât  se  să  le  fie  închisă.  Şi  li  s’a  închis   mai  presus  de  toate:  în  Plopeni  ţă­
        vede  cultivat,  nimănui  nu  i-ar  trece  şcoala  şi  învăţătorul  le-a  plecat  din   ranii  sunt  ageri,  deştepţi  şi  frecaţi
         prin  gând  să  se  poată  una  ca  asta.  sat.  Copiii  au  trecut  Ia  şcoala  de   de lume!
          i,  în  mare  parte,  ar  avea  dreptate,  stat.  De-atunci,  în  cărţile  lor,  nu  au   ...O ştia asta şi domnul secretar
          lopenenii  nu  şi-ar  putea  scoate   mai întâlnit un chip românesc măcar  împreună cu prietenii domnieisale
        hrana  numai  din  pămânţelele,  care
        sunt  în  jurul  satului,  nici  atunci,
         când tot ce se vede trecut prin fierul
         plugului ar fi al lor, proprietatea lor.
         Insă  miezul  locului,  partea  cea  mai
         mare  şi  cea  mai  groasă  a  hotarului
         o  deţin  2—3  proprietari  armeni  şi
         evrei,  străini  de  sufletul  sătenilor  şi
         ca lege şi ca limbă. Şi, când ai aflat
         şi  acest  lu^ru,  e  foarte  firesc  sâ-ţi
         dai  socoteala  că  ţăranii  din  Plopeni
         trebue  să-şi  fi  căutat,  de  veacuri
         chiar,  şi  alte  izvoare  de  câştig  şi
         traiu,  decât  cel  al  pământului.  Şi
         combinaţia  j-a  fost  justă.  Ţărani
         din  Plopeni  îşi  caută,  din  timpuri
         cari  se  pierd  în  vreme,  ingenioase
         surse de traiu, care cum pot...
           Sunt mulţi proprietari de v,i. Intre
         animalele mari cresc mai cu plăcere
         bivoli,  fiindcă  aceste  dobitoace  nu
         sunt gingaşe şi alegătoare de rândul
         păşunatului.  Apoi  lemne  pentru  fo-
         cărit  cumpără  cu  toţii  din  pădurile   Despărţământul din Lupeni al Uniunii f. voluntari sfinţindu şi drapelul in prezenţa
         domneşti.  Se  întovâreşesc  cât  mai               unui public numeros, îa parcul societăţilor miniere
   1   2   3   4   5   6   7   8