Page 5 - 1925-14
P. 5
30—VII 1925 C O S I N Z E A N A - - - — Pag. 193
S P O V E D A N I E EMIL A CHIFFA I I
C
O
R
O
C
de MUNTEANU-MIO
Se duc cocorii ’n ţări mai calde
— Mă iartă părinte, că am în Preotul George e un mistic, iu Plutesc între pământ şi ccr
târziat, dar am avut de socotit birea Iui faţă de Dumnezeu e fără Mânaţi de un magic sfânt mister
multe păcate. margini. Jurământul îl opreşte să-l Spre ţărmul mărilor smaralde.
:
Preotul priveşte fără să vrea cu predea pe ucigaş just ţiei omeneşti.
duşmănie, pe ţăranul înalt şi spă Ar vrea să-l lase în judecata Dom Se duc în stoluri călătoare
tos, cu râsul lui obraznic şi răută nului, dar acolo în creer s’a cui Spre ţări în cari etern sunt flori
cios. îşi aduce apoi aminte că e bărit şarpele răsbunării şi-i ucide Si triluri de privighetori,
chemat ca părinte, s’asculte destăi iubirea. Iar primă ara ’n veci nu moare.
nuirea păcătosului şi să-i dea des- Ţăranul ucigaş i se spovedeşte în
Iegarea. fiecare săptămână: „Am ucis pe Si stolul lor tăcut cum trece
— Apropie-te fiule şi îngenun părintele Grigore“ şi privtşte rău Prin largul limpedelui cer
chează. tăcios faţa pământie şi sbuciumul Din porţi. livezi ce'n urmă pier,
— Voi mărturisi păcatul cel mai chinuitor al sufletului. Bestia urla O lume cu-ochii îi petrece.
greu... înainte cu cinci ani, am în om, preotul se isbea cu pumnii
omorât... pe părintele Grigore, tatăl în cap să ucidă bestia şi cădea pe Furtuni nici mare 'nviforată
D-voastră... treptele altarului. Opri nu poate al lor zbor,
D n pieptul preotului isbucneşte Călăuziţi de-instinctul lor
un răcnet; mâinile aplecate cu mân- Ni se duce preotul, îşi ziceau Nu-i stavilă ce să-i abată.
găere asupra păcătosului, se prefac trist ţăranii. E galben ca şi un mort,
în mâini de blestem, caută gâtul noaptea hoinăreşte ca lunatecii, se Căci codrul frunzele îşi cerne,
puternic al celui îngenunchiat, şi bate cu pumnii peste cap şi mor- Mestecenii sunt trişti şi goi,
începe să strângă şi să urle: ne măe rugăciuni. Prin crâng e-un cimitir de foi
mernic. blestemat! Preotul Geoige predică frumos şi Şi ceaţa toamnei se aşterne.
— Suntem în casa lui Dumne din inimă. Biserica e tixită de su
zeu, se răsteşte ţăranul. N’am venit fletele dornice de adevăr. Intr’un Cocori pribegi plecaţi cu bine
să mă omori Dta, nici să mă judeci. colţ ţăranul ucigaş îşi aţinteşte o- Şi 'n Mai vă ’ntoarceţi înapoi,
Eşti preot, ascultă spovedania! chii mici şi galbeni asupra slujito Cât aş dori să viu cu voi
Preotul George ca isbit se trezeşte rului altarului, până ce acesta se Spre ţări cu flori şi cântec pline.
din mânia nelegiuită. Işl roteşte ochii isbeşte cu pumnii şi urlă: „iubirea °8§8§8§8°
tulburi în jur, zăreşte icoanele sfinte, să vă stăpânească sufletele, iubirea,
într’un co’ţ pruncul dumnezeiesc, nici un strop de ură să nu purtaţi
lângă el Maria. în suflet“.
— Suntem în casa lui Dumne Ţăranul ucigaş îşi deschide gura N E ' N C R E D E R E
zeu îşi şopteşte aiurit. şi articulează: „Am ucis pe părin CIPRIAN DOICESCU
Îşi vede părintele cu o rană în tele Grigore“.
frunte. Sângele i se urcă în cap; Ochii preotului sunt prinşi ca o Mie dragostea poveste ne'nţeleasă.
pasere în laţ de privirea ţăranului
în jurul lui chipurile sfinţilor îl pri şi şopteşte: „Am ucis pe părintele Şi sufletul mi-e parfumat album,
vesc aspru. G igore“. „Eu“ articulează ţăranul. Când tot trecutul mi se pare acum
— Suntem în casa lui Dumne „Eu“ răspunde ca un ecou preotul. Un văl întins ce noaptea'n jos îl lasăl
zeu îşi şopteşte din nou. Credincioşii îl privesc înlemniţi.
Pentru un moment pierde orice Doi s’apropie să-l îndepărteze de In seara înstelată te-am chemat
noţiune, priveşte fără să înţeleagă, la altar Ţăranul ucigaş e între ei; — Când sufletul mi era un strop de
ţăranul îngenunchiat. îi pune mâna pe umăr şi le vor [rouă —
— Poţi să mă asculţi acum pă beşte celor din jur: „Să nu-1 lăsăm Acum în vechea lui ruină plouă
rinte? Vreau să-mi uşurez odată să murdărească altarul. Şi-a ucis Căci dragostea mi-e cânt înstreinat.
sufletul... Ştiam, că tatăl Dtale are tatăl! Să-l îndpărtăm!“ \
bani... că preuteasa-i moartă şi Preotul George râde râs de ne Şi totuşi cu aceeaşi bucurie
Dta eşti la şcoală. Noaptea pe când bun: „Am ucis pe părintele Gri O năzuinţă către cer mă doare...
îmi deschidea uşa, căci îl chemam gore“. Si până când o să răsară soare .
să-i zică o slujbă femeii mele, care Simt dragostea, adânc, că o să nviel..
era bolnavă, i-am dat în cap cu
securea şi i-am furat banii... Cu inima ’nsetată şi învinsă
Mâinile preotului se lasă greu A? plânge sub lumina lămpii-obscure...
ca plumbul pe capul ucigaşului, Dar zarea sufletu-trii ar vreă să fure
apoi le ridică să lovească; o lovi Că inima-i de dragoste cuprinsă,..
tură şi râsul batjocoritor al ţăranu
lui îl trezeşte din nou. Face spume In faţă mă priveşte draga trist,
la gură şi cade pe treptele alta — Când luna roşie iar îmi surâde.. .—
rului. Pribelnicul isvor de mine râde
In crerul preotului şi-a făcut cuib Că tot mai cred în ochii de-ametist!..
un şarpe: şarpele urei, °8§<§§>i8°