Page 7 - 1925-14

30—VII 1925 C O S I N Z E A N A .^ag. 195

DORUL

de Z. SANDU
Pribeagul meu dor, reîntors din
răsboirJe neîmpăcate cu asprele a-
rătări ale vieţii, îmi bate cu sfială
la uşa sufletului. Da, e în pragul
fiinţii mele, îi simt suflarea obosită,
caldă. Şi inima se înfioară în zarea
de căldură tomnatică a acestei repezi
suflări, iar în împărăţia ei se tre­
zesc, reînviu icoane şterse de poala
vremii, şi mi împodobesc sufletul fă-
cându-l să tremure în lacrimi de
duioasă bucurie ca oglinda apelor
când plouă.
Cea mai dragă din lumea icoane­
lor înviorătoare de inimă este icoana
grădiniţa de sub fereastra fericirii
mele. E stăpânită de lumina de
zori de zi a răsurii ce răsare în mi-
Ia Anglia s’a sărbătorit jubileul de lOOide ani dela inventarea locomotivei. Cu acest \
prilej a fost scoasă din muzeu cea dintâi locomotivă şi ea a parcurs din nou dru­ jlocul straturilor de flori, sfios măr­
mul cu vagonetele ei originale, cu care a inaugurat acu i un veac o eră nouă de ginită de busuiocul îndrăgostit şi
propăşire în v aţa omenimii. plin de visuri.
O, grădiniţa mea cu gingaşe şi
plare, care, pe cât am auzit, ar fi din aşternut buimac şi se îndreptă împrietenite culori, învrâstată de ma­
adevărată. Se încinsese odată o dis­ spre geam. Şi atunci îi apăru silu­ ghiranul ispititor de dor, care smerit
cuţie ia fel cu asta, între doi preoţi eta preotului catolic, care îi spuse: cu fruntea în pământ plecată, că­
de confesiune deosebită. Au beut şi „Pretene, eu am murit... şi con­ delniţează cu miresmele lui curate,
ei, cum de exemplu bem şi noi a- form făgăduinţei mele am venit a-
cum . Nu se puteau convinge însă cum să te vestesc. Aseară am dis­ florile de sâtpge ale răsurii stăpâne l
nici unul. Se vede că erau amân­ cutat asupra unui „mister.“ Află Şi răsura mândră, şi busuiocul
doi tari în credinţa lor. Intr’un târziu dar, că în „ceialaltă lume“ nu e vrăjitor de dragoste, şi cucernicul
preotul catolic îi zise colegului său: nici precum am crezut eu şi maghiran şi crinul „cu fruntea mi-
„Frate, vino să facem un legământ, nici aşa precum crezi tu !.. * — ruită“ şi nalba curată ca visul fete­
în înţelesul căruia, acela care va După acestea vorbe silueta dis­
muri mai curând dintre noi, să ii păru. Preotul începu să dibuiască lor, şi sfioasa iasomie, îmi cântă cu
vestească pe cel’lalt şi să-i desco­ prin întunerec, cu mâinile tremură­ glasuri de înger pe prisma sufletului,
pere în ceva chip, cum stau lucru­ toare şi dupăce îşi aprinse iarăşi îmi freamătă cântarea amintirilor
rile pe „ceialaltă lume.“ Eu din lampa, petrecu în priveghere şi ru­ duioase a icoanelor umbrite de mi­
parte-mi îţi promit 1“ — găciune, până în zori. Şi a doua zi reasma fericiţii.
„Şi eu îţi promit 1“ — îi răspunse dimineaţa, auzi, că preotului catolic
colegul său, apoi dupăce mai po­ i se întâmplase o nenorocire pe drum Cântarea lor şoptită îmi pare o
vestiră puţin, se despărţiră. Uitasem spre casă. Caii se speriaseră de ceva doină din copilărie, ce vine din de­
să vă spun, că deşi se deos^biau vulpe şi o luaseră la goană. La o părtări fără ţărmuri, ca un imn de dra­
după confesiune, erau cu toate a- cotitură de drum, sania se isbise cu goste curată, înfrăţit cu lumina
r cestea pretini foarte buni. Preotul atâta putere de-un stâlp de telegraf proaspătă a zărilor, cu sclipirile ră­
catolic, care avea de mers până în încât preotul fu aruncat departe şi
satul vecin, plecă spre casă. Era o rămăsese mort. Vizitiul scăpase cu surii...
noapte vlscoloasă de iarnă. Peste capul spart“. — Da, grădiniţa cu florile ei imi
puţin, colegul său, care rămase sin­ Conul Vasile tăcu, apoi dupăce cântă în inimă cu duiosul farmec al
gur, se culcă. Trase fitilul dela îşi aprinse ţigara de foi, se întoarse
lampă şi începu să aseulte geamă­ spre mine şi îmi zise zâmbind: clipelor apuse, câni în pervazul fe-
tul vântului. Intr’un târziu, când era „Vezi., nepoate., pentru asta am restrii apărea luminos chipul mân­
gata să aţipească i se păru că aude zis, că nu sunt mulţumit nici cu gâierii mele,..
o bocănitură uşoară în geam. Crezu părerea dumitale. Respect pă»erile Şi dorul, hoinarul meu dor revenit
că sgomotul provine dela zăpada oricui, dar oricât de convingătoare îmi copleşeşte fiinţa... dorul după
purtată de vânt, dar peste puţin bo- ar fi, în urma urmelor, rămân totuşi
căniturâ începu din nou, apoi auzi numai „teorii“. — grădiniţa atât de îndepărtată şi...
aşa .. ca prin vis .. că cineva îl Şi conul Vasile poate că avea după chipul duios al celei ce a să­
strigă pe nume. Preotul se ridică dreptate. dit şi îngrijit podoaba*grădiniţei...