Page 12 - 1925-15-16
P. 12
Pag. 216 C O S I N Z E A N A 30—VIH. 1925
— Le-am pus să danseze, am
adormit, m’am trezit odată cu re
vărsatul zorilor, dansau încă toate G L I G O R A Ş C Ă T A N Ă
trei.
Le-am spus, că voi face fiecăreia
un dar preţios să-şi înşire dorin de ALEXANDRU LUPEANU-MELIN
ţele. 11a şi Ada mi-au vorbit două
ceasuri, Fatima a tăcut.
— N’a spus nici un cuvânt, se Am apucat şi eu pe Gligoraş Că- atâta pietate... De ce i-se arată atâta
miră sultanul. tană. Eram licean în clasele inferi reverinţă? Ce taine ascund ochii
oare. Dumineca, la liturghD, vedeam
lui calzi? Ori, pletele lui albe îi
— N’a zis decât: măgar bătrân totdeauna, în strana de lângă altar, dau acest nimb ales?
şi fără minte, catâr încăpăţînat şi un moşneag mărunţel, cu sprâncene Preotul satului era moşul meu şi
orb, sgârcit neputincios, care n’as- stufoase, albe, cu ochi vioi, în or eu l-am întrebat cu nerăbdarea ani
cultâ de sfaturile unei femei înţe bite mari, adânci, cum urmărea lor tineri:
lepte. Dacă vindeai cămilele anul slujba dumnezeească cu pietate multă — Cine e Gligoraş Cătană, mo
trecut în Bagdad, azi nu ţi le fura şi par’că visa vecinie, fixând mai şule? De ce stă el în fruntea cre
nimeni, puteai să-mi cumperi cer ales icoana mucenicului Gheorgh?,
ceii cu diamante pe cari i-am vă care ţinea în mână o spadă lungă, dincioşilor şi face singur închină
ciunea la icoane?
zut în prăvălia lui Mehmed... în lupta cruntă cu bâlaurul hâdos. — Gligoraş Cătană, nepoate?
Când le-am arătat pe frumoasa La închinăciunile obişnuite în bi Ehei, Gligoraş a slujit doisprezece
sclavă, Ila a sărit ca un caţăr fu serica noastră, acest moşneag era ani împărăţia şi s’a bătut cu gre-
rios. .. totdeauna cel dintâi ; sătenii aştep nadirii lui Napoleon-împărat. El a
— S’o sfâşie, râse sultanul. tau până îşi lăsa el toiagul luciu fost până la marginea uscatului,
— Să mă pălmuiască, îi răspunde şi ieşia în faţa tetrapodului, de îşi unde se începe apa cea mare şi a
Aii. făcea singur închinăciunea, apoi se văzut faţă la faţă pe împăratul Fran
— Şi pe care ai ales'o dintre porneau ceialalţi credincioşi, doi ţuzilor. Om ales ca el de-o mai fi
ele? câte doi. Îşi îndoia cu silă şalele doi-trei în toată ţara...
— Pe nici una, stăpâne şi pe bătrâne, se apleca la dreapta şi la închipuirea mea s’a aprins şi mai
toate. Mi-a fost dat să găsesc că stânga, făcea o cruce largă şi se tare la acest răspuns şi nu m’am
milele şi acum sunt din nou bogat. ducea iarăş la locul său, urmărit răbdat până nu l-am căutat acasâ
Mărite, mânia ta să nu mă pe de privirile tuturora. pe vestitul Gligoraş Cătana. Era
depsească, dă-mi pe frumoasa scla 11 vedeam şi îmi ziceam: vară şi l-am afiat în grădina Iui
vă de soţie; femeile sunt dar când — Vestit om trebuie să fie acest din marginea satului, sub pruni. Stă
ai cămile şi apoi mie mi-a fost moş cu umere laie, de-şi face sin tea. răzimat în toiag şi cerceta cu
scris să am patru, stăpâne. gur închinăciunife şi îl privesc ce ochii aprinşi zările îndepărtate. Pă
ialalţi săteni cu atâta respect şi cu rea că ascultă un cântec vechiu, a-
lintat de susurul frunzelor neodih
nite. Clipea des din gene şi se uita
restimpuri lungi cu ochii închişi.
Un mag, al cărui suflet se hrănea
din amintirile unui trecut glorioi.
A tresărit când a văzut f gura mea
subţiratecă şi m’a învăluit în căl
dura orietinoasă a ochilor bătrâni.
— Hei, nepoate, mare lucru vreai
tu să ştii ! In cărţile voastre scrie
de Franţuzi? O fi scriind, nu i vor
bă, dar cartea-i carte, slovele sunt
moarte, de nu au ochi să fi văzut,
dar eu am văzut...
— Ce-ai văzut, Gligoraş? Rogu-
te să-mi spui şi mie ...
— Mă, scrie în cartea voastră de
granatiri? Scrie ? Vezi, eu m’am bă
tut cu ei, mă, de patru ori. Ce mai
bătaie, Doamne! Alea erau cătane
odată, nu glumă... Brazi de oameni,
frumoşi ca ^arhangelii din icoane,
neclintiţi ca stejarii de pe culmi.
Şi când se repeziau peste văi, la
atac, le fluturau sumanele albastre,
SPECTRUL VIITORULUI RĂZBOIU ca aripile şoimilor în sbor. Veneau
P^tru escadrile de bombardament engleze, defilând cu prilejul marelor manevre ca grindina verii... Strigau cât îi lua
de-acum pe dinaintea regelui. Aviaţia engleză este azi cea mai formidabilă forţă şi impor gura: vivat împăratu’ („vive l’Em-
tanţa ei este suprapusă tuturor celorlalte arme. Ea e armata viitorului, fără de care pereur“) şi dădeau cu gránatele ca
nu se va mai putea obţinea nicio victorie. cu trăznetu’! Nemţilor, cu cari eram
