Page 2 - 1925-15-16
P. 2
Pag. 206 C O S I N Z E A N A ■30—VIII. 1926
L A M O A R T E A L U I I O N S L A V I C I
DE
ALEXANDRU HODOŞ
De vreo douăzeci de ani încoace, Slavici, singurul de care se va in fi deslegat într’o zi. In mijlocul în
de câteori a fost voi ba de Ion Sla teresa cu adevărat posteritatea. Ion vălmăşelii de fiecare clipă, ţinând
vici, uneori cu patimă, alteori nu Slavici dela facultatea din Viena, piept cu nevoile mărunte ale exi
mai cu mâhnire, am pomenit mai stenţei, prins de slăbiciunea pro
mult despre păcatele omului decât priilor sale raţionamente, Ion Slavici
frumuseţea operei sale. A fost, poate a putut să alunece pe povârnişul
)
o nedreptate. Ea se repară acum, unei teze protivnice intereselor nea
în faţa primitoarei veşnicii, pe care mului şi să se pună, — fără dumne
nimic n’o va mai tulbura. zeiescul său talent! — în slujba
Pentru greşeala cea mare a vieţei duşmanilor ţării sale. Dar, aco o,
sale, Ion Slavici a fost osândit cu în cuprinsul lumei pe care el însuş
asprime. Ceeace s’a iertat altora, o clădise, ascultând de porunca unor
mai vinovaţi, fără îndoială, decât el, îndemnuri tainice, totul se armoni
lui nu i-s’a iertat. In mijlocul unei zează cu duhul misterios şi tainic
societăţi atât de îngăduitoare ca a al pământului pe care l-a iubit, Ta
noastră, care a reprimit la sânul ei, înţeles şi l-a idealizat Pe tărâmul
cu o egală blândeţe şi pe renegaţi acesta nu se mai abate nicio notă
şi pe dezertori, Ion Slavici n’a gă discordantă, blocul acesta de mar
sit decât cuvinte de hulă şi jude mură nu e pătat de nicio slăbiciune
căţi mustrătoare. omenească, prin glasul acesta [vor
Această pornire necruţătoare nu beşte eternitatea.
ION SLAVICI
trebuie sâ mire pe nimeni. Neamul Soarta a vrut aşa, ca o pânză
românesc a fost fără milă cu acela grea de întuneric să se lase tocmai
care luptase cândva, cu atâta în tovarăşul de gânduri şi de proecte peste cei din urmă,ani ai lui Ion
dârjire, pentru credinţele părăsite al tânărului Mihai Eminescu. Ion Slavici, aşa cum, de-atâtea ori, un
mai târziu. Oricui i-s’ar fi trecut cu Slavici, colaboratorul Convorbirilor liniştit apus de soare e umbrit de
vederea această abatere dela dru literare, ambasadorul literar al „Ju- norii călători, aduşi de-o neaşteptată
mul datoriei, numai lui nu. Dovadă, nimei“ dela Iaşi în Ardeal. Ion Sla vijelie. Timpurile viitoare, fără în
că foştii săi colegi de redacţie dela vici, minunatul tată al harnicului doială, nu se vor opri în faţa norilor
Ziua şi dela Gazeta Bucureştilor Popa Tanda, o fermecată pârghie purtaţi de vânt, ci în faţa razelor
au reuşit să reînvie din nou, unii de sănătate morală. Ion Slavici, în iuminoase care pornesc din acest
cu mai mult curaj, pe arena publi sfârşit, conducătorul însufleţit al nemuritor astru al literaturii româ
cităţii, în vreme ce Ion Slavici a Tribunei dela Sibiu, acela care arun neşti. Ion Slavici va redeveni iarâş
rămas îngropat de viu în mormân case aci, pe pământul suferinţelor ceeace a fost, pe măsură ce timpul
tul pe care singur şi-l săpase, cu milenare, îndrăsneaţa lozincă a uni va aşterne pulberea tot mai deasă
mâna lui. tăţii noastre sufleteşti : a uitării peste greşelile lui crepus
Mâna aceasta ţinuse altădată, prin — Soarele românismului la Bucu culare. Va redeveni iarăş marele
tre primele rânduri, steagul celor reşti răsare... prozator, c*re a prezidat ca o bună
mai cutezătoare revendicări naţio In acest Bucureşti al frământărilor ursitoare la renaşterea noastră cul
nale. Mâna aceasta era a unui ar sale tinereşti, Ion Slavici nu s’a mai turală, alături de nefericitul poet al
tist fără pereche al cuvântului... regăsit pe sine însuş. Opera lui „Luceafărului“, va redeveni iarâş, pe
Iată pentruce, răscolind din urmă literară, care va supravieţui zbuciu paginele îngălbenite ale istoriei, în
zilele cele bune, pe care acum nu mului de acum, poartă întreagă pe drumătorul unei epoci.
mai avem dreptul să le uităm, tre cetea primelor sale avânturi. E un Numai omul e supus amăgirilor;
buie să reînviem aici pe celălalt Ion înţeles adânc al creaţiunii, care va opera lui e neprihănită...
