Page 8 - 1925-15-16
P. 8
Pag. 212 C O S I N Z E A N A 30—VIII 1925
CREPUSCUL
UNGARIA RĂZBOINICĂ MIHAIL MUNTEANU
Ungurii noştri vecini caută cu o care o formează societăţile de le Priveşte, ploaia a ’ncetat,
perseveranţă diabolică, ca să gă venţi. Un deget violet de soare
sească mijloace de eludare a con Levenţii sunt concentraţi sub di Sclipeşte peste închisoare,
tractului de pace. Şi fiindcă acest ferite pretexte şi instruiţi milită- Priveşte, ploaia a ’ncetat.
contract le impune, între altele, şi reşte, iar după instrucţie ei sunt
Priveşte, cerul s’a deschis,
Vecernia cântă din guşe
Bătrânei pietruită ’n uşe,
Priveşte, cerul s’a deschis.
Priveşte, lebedele mor
Uşor, pe catajalc de nuferi,
Ca visul pentru care suferi,
Priveşte, lebedele mor!
ORAŞ
CU AMĂGIRI DEŞARTE
MIHAIL MUNTEANU
Oraş cu amăgiri deşarte
CMsocietate de levenţi unguri aşteptând pe ofiţerii de control, Şi zări învăluite ’n scrum,
cari au venit cu trenul ca să-i inspecteze.
Când eu visam aşa departe
menţinerea 'unui număr limitat de trimişi la vatră, dar ţinuţi totuşi în De ce m'ai retezat din drum?..
soldaţi, ei fac tot ce le stă în pu evidenţă şi cu ordinul de a se pre-,
De prin clopotniţi de biserici,
tinţă ca să creeze o armată deghi zenta la cea dintâi chemare.
Cu sunete ce-apasă greu
zată, pe care să se poată sprijini Ilustraţiile pe cari le dăm noi aci,
într’un conflict armat. ne arată două scene din viaţa le Şi ’n leturghii cu voci de clerici,
O astfel de armată este aceea, pe venţilor. De ce m’ai tot chemat, mereu?..
Pornisem paşii mei aiurea,
Iar ochii mi-i f ixasem sus,
Să trec ca un voinic pădurea
Spre ţărmul care m'a supus.
Mă deslegasem de minciuna
De-a plânge ’n cripta celor duşi,
In mine răsărise luna
Universalului culcuş.
Oriunde se ’nopta o noapte,
Eu adormeam ca la un sân,
O companie de levenţi, care sunt concediaţi delà concentrare şi pleacă acasă. înainte Pe aşternut de mure coapte
de plecare un superior al lor le rosteşte un cuvânt războinic de îmbărbătare şi de Sau pe colini cu chipul spân.
bun rămas.
Şi ’n zori, subt desmierdări de rouă,
Când stâna, poate, mai dormia,
Mă zguduia o poftă nouă
Rugăm stăruitor pe abonaţii noştri, ca să binevoiască a nu
Şi calea era calea mea...
mai amâna plata abonamentului, deoarece administraţia noastră
luptă cu greutăţi, cărora numai aşa le va putea face faţă dacă, Oraş cu amăgiri deşarte
fiecare plăteşte fără întârziere sumele ce le datorează revistei. Şi zări învăluite ’n scrum,
Când eu visam aşa departe,
P e c e m’ai retezat din drum?.,