Page 3 - 1925-17
P. 3

15—IX. 1925 ------------------------------—  - C  O  S  I N  Z  E    A  N    A                  Pag. 221



       P      E      T      R      U           C       I    M       B      R      U


                                         de OCT AVI AN P   R  I E

     Nu  vă  sfătuesc,  să  /orbiţi  despre   N’a  răspuns  nimic.  Oile  erau  a-  rază  cerească.  Aşa  un  noroc  n’a
   Petru  Cimbru  la  noi  în  sat  Căci   cum  din  nou  peste  locuri  şi  mân­  mai  avut  om  pământean,  de  când
   nu  veţi  găsi  doi  oameni,  cari  să  cau  se  crepe  la  holda  verde,  iar  stă lumea pe temeiurile sale.
   nu  fi  fost  încurcaţi  în  povestea  lui   măgarul  rupea  muguri  de  pe  un   Acum  era  de  mine.  Numai  de
   şi  ceice au  trecut odată prin o ase­  măceş dela marginea gârlei.     mi-ar  da  Dzeu  înţelepciune  şi  vor­
   menea  păcăleală,  nu  te  prea  îngă­  —  Până  mă  întorc  pot  să  mânce,   be dulci cum să prind momentul...
   duie, să i-o aduci aminte...        căci  doar  n’o  să  gate  tot  Mai  întâi   —  Şl  nu  ai  pe  nime  pe  lume?,
     Destul,  că  într’o  Joie  din  Pare-   să-i dau ajutor ciobanului...  zisei eu cu glas potolit.
   semi  —  îmi  aduc  aminte  ca  astăzi   Şi  o  luai  la  vale,  tot  cât  putui   —  Pe Dzeu din cer.
   —  am  zărit  o  turmă  de  ol,  cum  şări.  Să  pic  jos  de  oboseală,  când   —  Vezi  nene,  eu  de  mult  caut
   trecuse  la  Podul  din  sus  peste  am  ajuns  acasă.  Cu  deagraba  am   un  bătrân  ca  Dumniata.  Nici  eu  nu
   holde şi pe un cioban după ele, care  luat  traista  dintr’un  cuiu  şi  tunde-o  am  pe  nime.  Adecă  e  nevasta  şi
   bătea  din  răsputeri  la  un  măgar,   la deal.                        copiii,  dar  chiar  asta  e.  Noi  eşim  la
   încărcat  cu  multe  de  toate.  Am   I-am  dat  să  mănânce.  A  fost  rupt  câmp,  acasă  e  bine  să  rămână  tot­
   mers  să-i  ajut,  ca  să  întoarcă  oile   de  flămând,  căci  pânăce  nu  mi-a  deauna cineva...
   în  drum,  căci  singur  nu  răzbea  cu   isprăvit  un  lipiu,  un  funt  de  slă­  —  Nevasta,  vezi  Doamne,  ţi-ar
   ele. Începui a striga la oi, a le face   nină  şi  două  cepe  mari,  n’a  zis  un   purta de griji...
   cătră drum  şi cu  bâr,  bâr,  cu oaie...  cuvânt.  Pe  .când  mă  întorceam  dela   Eu  iar  de  rândul  oilor...  întreabă
   mă  apropiam  de  cioban,  care  de  scosul  oilor  de  pe  holdele  oameni­  pe oricine... rânduială ca la mine...
   oboseală  s'a  lăsat  jos  lângă  măgar  lor,  moşneagul  scobia  încă  cu  de­  —  Ai şi tu oi?
   şi se uita la mine.                 getul  la  miezul  rusunoiului.  Pri-   —  Nu, zisei grăbit, dar tatăl meu
     —  Bună  ziua  nene,  zisei  şi  mă  viam cu deamănuntul la el.       —  fie  ertat  bunicul,  şi  unchiaşul  a
   plecai  tare,  ca  să-l  pot  vedea  de   —  Pe  ăştia  ploaia  dacă  îi  mai   avut  întotdeauna  curtea  plină  de  oi.
   sub căciula uriaşă.                 spală,  zisei  în  mine  şi  începu  să-mi   Numai  acum  vedeam  cât  sunt  de
     Nu răspunse nimic.                pară  rău  de  pomana,  ce  am  fâcut-o   pricopsit  şi  cum  mă  ştiu  scoate
     —  Scoală  şi-ţi  vezi  de  drum,  cu mocanul acesta.                 de  iute  din  încurcături.  Neam  de
   zisei  către  omul  năcăjit,  care  se   —  îmi  este  sete,  zise  acum  bă­  neamul meu n’a avut oi!
   uita  acum  şi  mai  naputincios  la  trânul sătul.                       —  Mi-aduc aminte, zisei mai de­
   mine.  Mi-se  părea,  de  vreo  şapte­  Apa  era  tocmai  în  vârful  Sub-   parte,  pe  când  eram  fecior  juni-
   zeci de ani. Era mic, slab şi grozav   coastei.                         şan,  ce  mult  umblai  pe  cele  coaste
   de nespălat.                          —  Ei,  gândeam,  să  facem  po­  cu  oile,  cât  am  ajutat  tatălui  meu
     —  O  să  moară  aici,  ziceam  în   mana  deplin  şi  o  rupsei  acum  la   la muls, tuns, la făcut brânză...
   mine,..                             deal  tot  într’o  fugă,  ca  să  nu  facă   —  Un  om  ca  tine  îmi  trebueşte,
     —  Măi  nene,  te  doare  ceva,  eşti  limbariţă bătrânul.            zise  bătrânul.  Eram  în  drum  spre
   bolnav sau ce ai de nu vorbeşt ?      Ii  adusei  o  pălărie  de  apă,  dar  târgul  dela  Bălgrad,  ca  să  le  vând,
     Văzând  că  nu-mi  răspunde,  iar  m’am  aşezat  mai  încolo  de  el,  căci   căci  nu  mai  sunt  harnic  de  ele.
   oile  pornesc  din  nou  peste  hotar,   mi-se părea înfricoşat.        D  zeu  mi  te-a  scos  în  cale,  căci
   mă  pregătiam  să  o  iau  încă  odată   —  Ale  cui  sunt  nene  oile  ace­  vezi,  tot  mă  doare  inima  ca  să  le
   rasna  peste  locurile  oamenilor,  ca   stea? începui eu vorba cu mocanul.  dau  la  altul.  Voi  rămânea  la  tine,
   să le abat către drum.                —  Ale mele.                      căci îmi pari un om de treabă...
     Dar  se  ridica  omul  meu  încet   —  Toate?                           Era  să  sar  până  în  nori  de  bu­
   şi zise cu glasul stâns:              —  Toate.                         curie.  Dar  trebuia  să  mă  stăpânesc,
     —  Unde sunt?                       —  Începui  să  număr.  Erau  212  nu  cumva  să  bage  de  seamă  mo­
     —  In Vrajba.                     oi,  fără  să  număr  şi  mieii  —  o   canul, că prea mă bucur.
     De  trei  ori  a  trebuit  să  strig,  ca  avere.                       Am  adunat  deci  oile  în  drum  şi
   să o priceapă.                        —  Of,  că  nu  găsesc  omul  pe  dă  după  ele.  Porni  cu  cioporul
     —  Hm,  răspunse  el  în  sfârşit  şi  lumea  asta,  oftă  bătrânul,  vorbind   cătră  sat.  Eram  cioban  din  fruntea
   mi se părea mirat.                  mai mult a pustiu.                  ciobanilor.
     —  Eşti bolnav?                     —  Ce  bunătate  ar  fi  dela  Dzeu,   O  să  crepe  satul  de  năcaz,  când
     —  Sunt  bătrân,  slab  neputincios.   dacă  într’o  zi  mi-ar  eşi  cineva  îa  va  auzi  ce  noroc  m’a  ajuns. îmi ve-
   Nu  îoţăleg  de  ce  nu  vine  moartea,  cale şi mi-ar zice :           nia  să  calc  în  buestru,  în  bătaia
   ca  să  mi  facă  un  capăt.  Ce  lipsă   —  Ce te chinueşti cu oile ăstea ?  clopotului  dela  berbec,  care  mergea
   o  mai  fi  şi  de  mine  pe  pământul   Ce  mai  vreai?  Eşti  bătrân.  Dă-mi   înaintea târlei.
   acesta ?                            oile  mie  şi  am  să-ţi  port  de  grijă   Indărăptul  meu  venea  bătrânul
     Se întinse iarăşi dealungul.      până  mori.  Doar,  n’o  să  trăeşti  o   de  abia  târându-se.  Măgarul  în-
     —  Iţi este foame?                lume...                             nota  mai  mult  de  povara  mare
     —  De-alaltă seară n’am mâncat şi   —-  Şi  ale  lui  să  fie  şi  oi  şi  miei,  ce  avea  în  spinare  şi  de  multe  ori
   sunt sfârşit de nu mai ştiu de mine.  casa  din  Găldeni  şi  banii  dela   a  trebuit  să-i  înteţesc  paşii  cu  coa­
     —  O  să  mă  duc  să-ţi  aduc  de   banca din Bălgrad...             da  dela  furcă,  căci  ciomagul  cio­
   mâncare...                            Tot  cuvântul  era  pentru  mine  o  bănesc era la bătrânul.
   1   2   3   4   5   6   7   8