Page 8 - 1925-17

Pag. 232 C O S I N Z E A N A ----------------------------- 15-IX. 1925
ale vecerniei. El mă asculta în tă­ După doi ani am ajuns popă în P R E S I M Ţ I R E
cere, lăcrimând. alt sat, pe câmpie, aproape de sa­ CONST. GORAN
Deodată, îmi aruncă o privire du­ tul Floricăi. Am întâlnit pe mama
ioasă. ei la un bâlciu şi i-am povestit Mă minţi mereu,cuvântul tău mă'mbată
— Părinte, — îmi zise abia pe toate. Mi-a spus şi ea, că deia Ion
şoptite, — cântă-mi un cântec de n’a mai venit nicio veste, iar Flo­ Şi-ai vrea să uit că peste noi, odată,
iubire! rica e bolnavă greu Câteva săp­ Uitarea bulgării o să şi-i lase...
II priveam buimăcit tămâni de mai are şi apoi — se Priveşte corbii'n pâlcuri de mătase.
— Să nu te minuneze rugarea duce... Oamenii răi, aşâ se vede,
mea — îmi zise iar — dar — eu au avut totuşi dreptate... Şl soarele adoarme şi in mine
nu sunt cântăreţ, că dac’aş fi cân­ îmi veneâ adeseori s’o cercetez Privirea lui din urmă şi-o răsfrânge:
tăreţ, aş cânta mereu cântece de — trebuiâ să trec numai două dea­
iubire ... luri, — să-i spun patimele lui Ion, Priveşte-l moare ai să mă uiţ ştiu bine
l-am cântat câte a voit şi câte dar nu ştiu cum s’a făcut de n’am Că'n mine, sufletul, deacuma plânge.
mi-au mai venit în minte din vre- putut să-mi împlinesc acest gând,
mile acele dulci, când şi eu, ca tot decât după moartea ei. M’au che­ Şi ani de ani mi-or scutura dearândul
omul visam cu ochii deschişi ... mat şi pe mine la înmormântarea Beteala viselor adormitoare:
Târziu, târziu, când le-am ispră­ ei. Am văzut-o întinsă în sicriu, Eu voi călători mereu cu gândul
vit toate, mi-a spus povestea lui frumoasă ca o sfântă — şi am
cea de-a doua, cu Florica cea bă­ vărsat în locul lui Ion câţiva stropi Spre tine, cea din urma, trecătoare!
laie şi cu ochi vineţi, care va fi în de lacrămi...
curând mireasa lui, nevasta lui... Eram trei preoţi la prohod şi când
— Oamenii sunt răi, — adaugă ajungeam eu la rând, în locul ec-
însfârşit — ei cearcă să mă des- teniei îmi venia să cânt un cântec
mânte, spunând, că Florica e bol­ de iubire, din inima lui Ion... O B O S E A L Ă J)
năvicioasă şi că abia de mai tră­ Eu am rostit cuvântarea fune- CONST. CRIŞAN
ieşte doi-trei ani. Dar ce-ml pasă? brală. Am spus câteva cuvinte şi
Un an de fericire mi-e deajuns — pentru cel dus departe, care nu ştie,
şi-apoi — piară toată lumea ... că acum ar trebui să lăcrimeze, ci Se'mparte ’n patru drumul la răscruce
Iar când să adoarmă: cu privirile îndreptate mereu spre Sub bolta verde a nucului bătrân,—
— Nu ţi-aş fi spus. Dar... par­ apus, fredonează încet, încet de tot... Spre patru zări privirea mea mă duce;
că simt că n’am s’o mai văd şi a- un cântec de iubire... Să plec aşi vrea, — în grabă —
tunci... să-i spui că şi aici m’am [dar rămân..
*
gândit numai la ea ... * *
Am petrecut cinci zile împreună, Sunt drumuri mari cu ’ mp ovă rate care,
cu poveşti, cu glume şi cu lacrămi Şi... n’am avut dreptate. Mai Pe panta albă ca un fir de aţă
cu cântări religioase şi cu ... cân­ târziu am primit ştire că pe Ion îl întins de la răscruce până ’n zare —
tece de iubire. După cinci zile l-au lovise un glonţ de-al neamţului la Ce ’n soare şi'n lumină se resfaţă.
dus în altă temniţă. Mărăşeşti.
La despărţire îmi dete o scriso­ Iar acum, nu de mult, am aflat Dar nu mă ’ndeamnă nici un gând
are împăturată, adresată Floricăi. scrisoarea ce mi o dăduse în temniţă, [să plec.
— Vei scăpa poate mai curând în căptuşeala unei haine vechi. La ce-aşi plecă 'n zadar spre alte zări,
decât mine, — îmi zise, — atunci Am trecut cele două dealuri. Vo­ Când gânduri noui prin mintea mea
să trimiţi Floricăi scrisoarea aceasta. iam s’o citesc părinţilor Floricăi... [nu mi trec
Să ştie şi ea patimile mele ... Dar, după câteva clipe de gândire Şi'n inimă nu mi cântă noi chemări ?
Şi am rămas iar singur, cu cei mi-am zis:
pairu pereţi, cu cântecele şi cu — Nu le-a fost lor adresată. Când nu mă pot împarte cum aş vrea
Jacrămile mele... Ion in’a cercetat Am luat-o către cimitir. Ajuns la Şi tot ce-i mort şi otrăvit din mine —
odată în vis cu un steag românesc mormântul Floricăi, am aprins un Când voiu plecă să las în urma mea,
în mâini, recitând un cântec de chibrit şi am dat foc scrisorii. Iar ce­ Să fiu senin sub alte zări — senine —
iubire... nuşa ei am împrăştiat-o pe mormânt.
♦
* * A fost o scrisoare ajunsă la des­ Când mi-a zburat din inimă credinţa
tinaţie. Şi flacăra iubirii mi-a murit, —
Când am scăpat din închisoare Ce-a fost scris într’însa? Când orişicât de mult îmi dau silinţa
n’am mai găsit scrisoarea lui Ion Nu ştiu. Nu pot să'nviu un suflet pustiit?..,
nicăieri. După un an am auzit, că Poate... un cântec de iubire.. #
din închisoare l-au scos încă îna­
intea mea, l-au dus deadreptul pe ...Se 'mp ar te ’n patru drumul la
[răscruce
câmpul de răsboiu şi că a ajuns
prizonier la ruşi. îmi aduceam amin­ Stau şi-l privesc, şi par'că n'aşi mai
te de cuvintele lui şi ştiam bine [stă —
că nu mai e prizonier, ci voluntar Spre alte zări mai clare eu m'aş
[duce —
în armata românească... Dar s’obosit ’nainte de-a plecă. —
Cum se scurgeâ vremea, am în­
ceput să-l uit. Necazurile vieţii a-
deseori alungă din sufletul omului
poezia şi... aducerile aminte. *) Din volumul ce va apare.