Page 5 - 1925-18

30—IX. 1925------------------------ _ - - - - - - - - - - - - - - C O S I N Z E A N A - - - - - ------------------------------------ Pag. 245

Ochii lui sunt închişi pentru [fră­ totuşi şi acum cu ochii ţintiţi în
mântările pământului... el nu tră- depărtarea, de unde aştepta sosirea R E G R E T
eşte decât visului. solului. A. ZEGREANU
Mama lui Falco munceşte din Şi iarăşi s’au scuis ani... Falco In noaptea cu luceferi
zorii zilei, pentru pâine. Slabă ca o e gârbovit, dar în ochii lui nu s’a S’a stins o dalbă stea,
umbră, e fericită când Falco îi stms de tot flacăra visului. Uneori Un dor bălai şi dulce
i* aruncă câte o mângăere, un zâmbet e aproape să se stingă, altrori s’a- Ucis de-o mână rea.
straniu, sau o vorbă şoptită. prinde cu furie şi atunci Falco îşi
Intrio zi căzu bolnavă şi Falco blestemă visul şi viaţa. In locu i alta nouă
Falco e pe patul de moarte. îşi
n’avu pâ'ne. Se gândi Ia diamantul recapitulează viaţa. îşi scoate din Pe cer a răsărit,
preţios. Merse la preotul satului şi-i punga veche diamantul, îl priveşte Dar tristă-i amintirea
zise: Al celei ce-a perit.
cu atenţie şi i se pare că lumea a
„Părinte, eu sunt fiu de rege. avut dreptate. N’a purtat decât o In lumea de visare
Acest diamant îi desfăcut de pe sticlă fără preţ, nu s’a închinat de­ Dacă ne moare-un vis,
coroana regatului, pe care odată îl cât unei scule eftine, unui vis ne­ Ne doare mângâierea
voi moşteni. împrumută-mi o sută bun. Şi acum pe patul morţii îi De 'ntâiul paradis.
de galbeni şi ţi-i voi restitui în­ este ruşine de viaţa trăită. îşi aduce
miit“. aminte de mama sa, care a muncit
Preotul îl privi clătinându-şi trist ca un animal credincios pentru el, C Â N D ?
capul şi îi răspunse : „Fiul meu, de râsul batjocoritor al oamenilor AL. T. HORINCEA
dacă nu mă căutai, veneam eu să când îl zăreau, de porecla: „Nebu­
te întâlnesc. Am auzit de nebunia nul, leneşul Falco“. îşi strânge ca­ S’a topit pe culmi zăpada,
ta şi mi-e milă de tine. Diavolul, pul între pumni, varsă lacrimi în Curg păraele spumând,
care ’ntotdeauna pândeşte sufletele cari topeşte şi ultimul contur al Ghiocelul îşi arată
credincioşilor, te-a prins în lanţul visului. Albul ochilor râzând.
Iui păcătos. Vreau să încerc să te — E mort visul meu, dar vai, cât
scap. Tu crezi că ai un diamant şi de târziu. Blestemat să fie, pentru-că îşi deschid şi toporaşii
eşti fiu de rege. Sărmane copil. Te-a mi-a răpit viaţa, nu m’a lăsat să Parfumaţi albaştrii sâni.
pândit odată Diavolul, a aruncat în văd pământul, să-l îndrăgesc; nu In poiana încă udă
sufletul tău sămânţa visului şi al m’a lăsat s’aud murmurul isvoarelor, le aşteptl veni-vei mâni?
măririi, cari a încolţit şi ţi-a pără- şoaptele pădurii, mi-a răpit privirea
ginit întreaga făptură. Trezeşte-te, şi mi-a împrumatat-o stelelor. îşi îmbrac vestminte albe
încă nu e târziu. Aruncă sticla stră­ Trompe şi surle, chiote de vese­ Pentru nunţi împărăteşti:
lucitoare, pe care-o crezi că e dia­ lie umplu aerul. Falco se târeşte Merii, vişinii, cireşii...
mant. Sclipirile ei sunt false şi în­ lângă fereastra scundă. Afară sol­ Tu nu vii să dănţueşti?
şelătoare, precum e şi mărirea. Co- daţi îmbrăcaţi strălucitor îşi scânteesc
boară-te pe pământ, luptă şi mun­ săbiile în strălucirea soarelui, îşi Fulgi din vişini şi din zarzări
ceşte, alungând delà tine toate vi­ flutură steagul în bătaia vântului Curg pe iarbă în amurg,
sările deşarte. Ajută-i mamei tale Si strigă: „Trăiască regele nostru Ca şi f, orile de vişin
bolnave să câştige pâine şi poate Falco“. Dorurile mele curg.
Dumnezeu se va milostivi de tine*. — Deci e adevărat, îşi zice Falco.
Visul meu n’a fost o nebunie, dia­
Sărmanului Falco i-au tăiat ari­ mantul a fost adevărat şi nu o sticlă O zăpadă stănjenie
pile înainte de-a fi sburat. strălucitoare. 11 scoate şi-l priveşte ; A căzut pe lilieci
Cercă cu diamantul la un zaraf : diamantul are strălucirea puternică Si-un parfum de crini sălbateci
„Nu fi nebun prietine, diamantul a soarelui de vară. Te adoarme pe poteci.
tău e fals Nu vreau nici să-I cer­ — Cum am putut să-mi pierd
cetez. Un ţăran nu poartă diamante“. credinţa în tăria puterii tale sfinte, Şi-i anină Mai, ştrengarul,
piatră fermecată? Albe româniţi în pept
Mândrul Falco începu să plângă. Eşti cea adevărată... dar vai Primăverii călătoare...
Nu e nimeni să creadă în tăria ţi-arăţi puterea prea. târziu, atunci Iu nu vii? De când te-aştept!
vrăjii pietrii Iui. Nu e nimeni să când visul nu-mi mai foloseşte...
creadă, că el are un diamant ade­ Priveşte încă odată diamantul,
vărat... Şi poate că ei au dreptate. apoi îl înghite, iar în pungă stre­ Ude. lanul îşi resfiră
Să fiu oare eu nebunul, visătorul coară o sticlă colorată. Părul galben, aurius .
păcălit? Dacă diamantul e din co­ Când l’au găsit soldaţii, era mort. A venit şi toamna rece...
roana tatălui meu, pentru-ce nu vine Lângă el zăcea o pungă sdrenţuită. Şi tu tot n’ai mai venit!
solul să-mi aducă vestea, că popo­ Căutând diamantul, au găsit o sticlă
rul mă chiamă să-l conduc? Să fie fără preţ. Umbra nopţii se coboară
visul meu o sămânţă a diavolului, Peste codrul obosit,
care caută pieirea sufletelor? Să fiu — A fost un şarlatan, şi-au z's Se întunecă cărarea...
eu victima lui? so'daţii. Şi-au plecat să-I găsească Oare nu vei fi murit?
pe Falco cel adevărat.
Au trecut iarăşi ani. Visul lui
Falco se destrăma cu sborul fie­ S’a ’noptat de tot, cum noapte
cărei zile. Numai umbra credinţii Port pe suflet şi pe gând,
Iui. vechi îi mai rămase. Mergea Şi te-aştept cu gene grele!..
Mai veni-vei oarei? Când?