Page 6 - 1925-18
P. 6
Pag. 246 C O S I N Z E A N A 30—IX. 1925
— Tata nu mal scrie la ea...
Roagă-1 tu să mi-o dee. Tiţi spunea
M Ă S U Ţ A D E S C R I S că o să-mi scrie des, trebue să-i
răspund, în salon e frig...
— Oare o să scrie, Tiţl? N’ai
de CONSTANŢA HODOŞ pierdut adresa?
Din înduioşarea glasului se simte
Vântul îndoia cu mânie crengile — Cum o să stai singură în odaia că Tiţi e copila favorită. Maria scoate
salcâmului îngălbenit şi lovea în asta? Pe tine dacă nu te păzeşte o hârtiuţă din sân.
ferestrile deschise, aproape să le cineva în fiecare clipită... — Cum s'o pierd? „Dorotheen-
scoată din ţâţâni. Maria tuşeşte uscat nervos. strase 9Leipzig*. Opun în sertarul
Maria propti mai bine pervazul — Vezi, ai şi răcit. Imbracă-te măsuţei. Mi-o dai?
în cârlige, scutură cârpa de praf şi bine. Bătrâna se gândeşte.
rămase cu ochii duşi la frunzele Bătrâna, înaltă şi slabă, încovoiată — Da... Să ţi-o dau.
rebegite... In sufletul ei gol, mistuit puţin din spate, parcă numai de Cu o flacără ciudată, aprinsă deo
de dor, fiorul toamnei rece bătea grija necurmată a rânduielii, îşi dată în ochii albaştri, obosiţi, fata
cu aceiaş pustiire. poartă ochii prin toate colţurile simţi pornirea să sară de gâtul
îşi şterse ochii albaştri, în cari odăii. Ochii mari, vii şi negri, cu măsei, să-i sărute mânile cu tot
se furişaseră iar lacrămi, şi cu tot urme de mare fruinseţe, şi desprinşi prisosul de iubire care mocnea înă
buşit în sufletul ei. De când îşi
zorul ce avea să-şi scuture odăiţa, a porunci.
Maria ascultă. Mecanic îşi adună dorea ea măsuţa asta 1
rămasă acum a ei, numai a ei, se — S’o deşert?
opri din nou înaintea celor două micul păr blond, cu fire de argint — Lasă, nu acu, să răscoleşti iar
fotografii, aşezate deasupra patului. pe la tâmple, îl netezeşte peste creş prafu din hârtii. Câte sunt acolo!
Surorile ei! Două fetiţe frumuşele tet, strâns la ceafă, împletit şi ră
sucit ; nici un fir liber, nici un gând Nici nu ştiu unde o să le punem?
ţinându-se da gât, zâmbitoare, * cu — In cămară, mamă, e loc pe
scânteierea vieţei în ochii lor... De răzleţ ce-areşisă zboare din cadrul
mici Ie-a crescut, pe braţe, în gin severei rândueli 1 poliţi...
— Mâine....
gaşe alintări, tovarăşe dulci de mici — Ai şi scos patul fetelor. Ce o Maria îşi apasă mânile peste pi
bucurii. S’audusI... In spulberarea să pui în loc?
vântului de toamnă ce desbracă Maria şovăeşte o clipă, apoi prinde ept să-şi stâmpere bătăile inimei,
natura de podoabă, sunt şi inimi curaj. se întoarce, prinde un ciorap de
— Mamă, da’să nu te superi... împletit şi se aşează pe un sca
calde cari nu se zguduie de fiorul
frigului. Surorile au plecat vesele, Aş vrea să-mi dai masa de scris un. Ochiurile de lânică subţire zboa
sburdalnice de bucuria norocului din salon. Stă urât acolo gol. ră de pe un ac pe altul, în strălu
cirea limpede a oţelului, iar lacră-
lor. Una cu un soţ iubit, alta, ur — Masa lui tată-tău ?j mile rebele, singure cari nu vor să
mând chemarea glasului ei de pri
vighetoare, în ţări străine. Ea sin se supună poruncilor, isbucnesc din
nou... De ce mâine, şi nu azi? Când
gură a rămas la vatră, lângă părinţi, aşa de arzător i-e dorul de o schim
cari, iata, n'au acum alt sprijin, altă
mână care să le aşeze căpătâiul bare, în sfârşiţi... In locul ochilor
dulci, mângâietori şi galeşi uneori,
sub pletele albe, decât mâna ei. cercetători şi cruzi, neînduraţi altă
Tocmai a ei!
dată, curioşi în totdeauna să-i afle
Maria se uită cu îndoială la de ori ce mişcare, orice gând ascuns,
getele ei subţiri, cum ţin şi poartă — mâine vor fi aci prietenii ei dis
cârpa de praf peste mobila cu lus creţi, Heine, Lenau, scoşi din lădi-
tru negru; de atâtea ori au fost ţă, în faţă, pe măsuţa de scris, hâr
învinuite, sărmanele, că nu sunt tie albă, cerneală şi...
bune de nimic ! Stângace, anemice... Lacrămile se usucă şi ochii al
N’au fost în stare să-şi clădească
fericirea, un cuibuşor, şi s’au ofilit baştri reaprlnşi se uită cu teamă la
aşa între aceste ziduri vechi, în bătrâna care s’a aşezat şi ea pe un
scaun cu un ciorap: oare gândul
curticica strâmtă, în atmosfera mo nu se aude? Nu. Ea numără ochiu
bilelor prăfuite... rile ca să înceapă călcâiul şi nimic
— Măriţi, gata eşti?... Vai ce n’a simţit. Cum au început să-i ar
curent! dă obrajii Măriei; îi astâmpără cu
„închideţi fereastra 1 .. închide-o palma rece, pe furiş, obrajii mici
mai iute ! şi slabi. De ce le pare lor rău când
Maria se cutremură. Aceiaş glas, se aprinde şi sufletul ei de dor, aşa
cum a fost eri, alaltăeri : cicălitor un dor de a spune, a plânge, a
şi aspru. căuta tot chinul ce geme, se zbate,
— Cine mai deschide fereastra ascuns acolo, îngropat de viu de
pe aşa vreme? Numai tu eşti în ani... De ce veşnica grije de sănă
stare. tatea ei? ,Vezi, de nu obosi, să nu
Acest numai tu taie ascuţit în su Ministrul de finanţe francez Caillaux care te îmbolnăveşti 1“ Dar ce-i pasă ei
s’a dus în America ca să reguleze dato
fletul ei, mai adânc, mai dureros ca riile de stat ale Franţei. Misiunea lui de sănătate, când viaţa-i se scurge
altă dată. n-a izbutit. fără nici un folosi Ce-i pasă de
