Page 7 - 1925-18

30- -IX. 1925 C O S Î N Z E A N A --------------------------------- Pag. 247

Slujba de detectiv cui încleştat în degetele reci ale
astăzi este destul de Măriei.
— Dela Tiţi! Dar ce ai? Măriţi!..
primejdioasă, căci
Ii freacă fruntea, tâmplele şi obra­
tâlharii sunt in orice jii reci cu oţet şi aduce un pahar
clipă in stare să te de apă îmbiind buzele albe şi tre­
trimită pe lumea ceea- murătoare:
— Doamne, d.’ce ai iară?
laltă, când sunt ame­
ninţaţi de-a fi ares­
taţi. In Germania 11
detectivii îmbracă
drept aceea decâte- Bătrâna da din umeri. De mult
s’a obişnuit cu ciudăţeniile Măriei!
ori caută după-câteo
Iar popa Vaţan râdea chiar, făcând
pasere bună un fel
haz.
de scut, care să i
— O zi de n’ar plânge Măriţi,
apere de eventualele s’ar întoarce lumea pe dos. Ea plân­
lovituri ale bandiţilor. ge pentru toată nimica. Unde toată
lumea se bucură şi râde, ea plân­
Ilustraţia noastră ne
ge! E destul să se uite cineva mai
arată pe doi detectivi
lung la ea, gata!.. Uite, acuşica...
îmbrăcaţi cu aceste Iţi dau un creiţar, Măriţi, dacă mai
scuturi prinzând pe plângi niţel.
un criminal. Cu o privire blândă ce semăna
a rugăciune, Maria imploră milă,
oboseli? O, da, ar vrea să fie oda­ ret şi vesel, parcă ar fi zis : „Fi­ iertare, apoi trece în odaia ei şi se
tă aşa de obosită, încât să nu-şi reşte, asta trebuiâ să vie aşa, dacă aşează Ia măsuţa de scris. Pentru
mai simtă trupul, povara lui... De te-am pornit de acasă, profesoară, întâia oară în viaţă îşi încuie uşa.
ar veni odată o schimbare, fie şi fată emancipată 1 Aşa. Ce bine-i! In linişte.
în rău, un rău mare, zguduitor, ca­ Maria îi cerea iertare în gând: O furtună a trecut peste viaţa ei,
re să-i zvânture viaţa, cum zvântu- Fată, copilă supusă ţi-am rămas... a rupt toate florile sufletului, —
ră vântul frunzele moarte de afară.. Dar îl iubesc 1 Ah, nu vei puteâ s’au ofilit, s’au uscat florile, şi a-
Să vie îngheţul, dacă soare cald nu să zici: „nu-ţi dau voe să-l iu­ cum a venit crivăţul, să ia să spul­
mai poate fi„ — soare, soare când beşti 1“ Nu, nu, asta nu se poate. bere praful în văzduh! Colo în văz­
înfloresc câmpii şi râde natura.,. Pentru asta nu eră nici un motiv, duhul limpede, cu acel maiestos
Ea n’a râs, şi n’a fost floarea ni­ nici unul! răsărit; nu s’a întunecat încă za-
mănui 1 A nimănui... El are să vină, să desluşească şi
Gândul se curmă şi peste întin­ să alunge orice îndoială. Nu-i ea
sul mormânt al amintirilor reci, ca fire uşoară, nici el, Gheorghe Râz-
un giulgiu de zăpadă, colo departe van; se cunosc bine, adâncă şi pe
într’o ’ curată oglindă, se arată o viaţa întreagă e iubirea lor. Ce ar
zâmbire dulce, vine s’o ademeneas­ mai fi sfânt şi veşnic, dacă nici as­
că, s’o răpească iar îii poiana ti- ta nu 1 Are să-i scrie.
nereţei, şoptirea caldă a glasului Maria ridică din nou ochii albaş­
duios spre chipul ce-i fuaese drag, tri dela strălucirea acelor, cari se
ah, aşa de drag... opresc între degetele subţiri, cum
Doamne, a ţipat oare? Nu. Ma­ se opresc şi bătăile inimei în piept...
ma ei a început, în linişte, călcâiul; Cineva a intrat pe nşa sălii. E el!
şi Maria ridică tremurând ochiuri­ Anii lungi de chinul aşteptării, sunt
le scăpate. Deasupra turlelor casei o clipă de itrtare. Plânsul zbuciu­
vecine a zburat un cârd de ciori... mat în spasmuri, un scurt ţipăt de
El o ţinea strânsă în braţe în triumf, o sărutare lungă şi nesfâr­
ziua aceea, ziua despărţirii, şi în­ şite îmbrăţişări...
tâia oară i-a spus cât o iubeşte. Nu. E împărţitorul de scrisori:
Cine ar fi crezut să fie şi cea din Maria s’a ridicat cu mânile amân­
urmă zi! două spre el. Ochii visători s’au
Ce fericită se întorcea ea dela deschis în fiorul voluptăţii... Intr’o
Blaj, şi ce mulţămit părea alături ta­ secundă parcă a rupt plicul şi a
tăl ei, deşi surprinsese scena îm­ văzut rândurile tremurate sub pri-
brăţişării, colo în sala de aşteptare virea-i lacomă, setoasă... Cuvinte de In Paris s’a ţinut nu de mult un con­
a institutului. Nu spusese nimic bă­ iubire, credinţă şi dor pătimaş... gres al spiritiştilor, care a fost din
a
trânul, nici o dojană blândă cum „Dragă Mario, iartă-mă ... cale afară cercetat. Cu acest prilej
s’ar fi aşteptat Maria, şi nici o a- — O scrisoare, domnişoară! vestitul scriitor Conan Doyle, al cărui
chip il dăm aci, a ţinut o conferinţă
probare serioasă; doar zâmbeâ aşa Un ţipăt zguduitor... Şi bătrâna extraordinar de interesantă la care a
ascunsei o priveâ peste umăr, şi- speriată abia poate să scoată pli- luat parte o mulţime imensă.