Page 7 - 1925-18
P. 7

30- -IX. 1925                               C  O  S  Î N  Z  E  A  N  A  --------------------------------- Pag. 247


                                                          Slujba  de  detectiv   cui  încleştat  în  degetele  reci  ale
                                                         astăzi  este  destul  de   Măriei.
                                                                               —  Dela Tiţi! Dar ce ai? Măriţi!..
                                                          primejdioasă,   căci
                                                                               Ii freacă fruntea, tâmplele şi obra­
                                                         tâlharii  sunt  in  orice   jii reci cu oţet şi aduce un pahar
                                                         clipă  in  stare  să  te   de apă îmbiind buzele albe şi tre­
                                                         trimită  pe  lumea ceea-   murătoare:
                                                                              —  Doamne, d.’ce ai iară?
                                                         laltă,  când  sunt  ame­
                                                         ninţaţi  de-a  fi  ares­
                                                         taţi.   In   Germania               11
                                                         detectivii   îmbracă
                                                         drept  aceea  decâte-   Bătrâna  da  din  umeri.  De  mult
                                                                            s’a  obişnuit  cu  ciudăţeniile  Măriei!
                                                         ori  caută  după-câteo
                                                                            Iar  popa  Vaţan  râdea  chiar,  făcând
                                                         pasere  bună  un  fel
                                                                            haz.
                                                         de  scut,  care  să  i
                                                                              —  O  zi  de  n’ar  plânge  Măriţi,
                                                         apere  de  eventualele   s’ar întoarce lumea pe dos. Ea plân­
                                                         lovituri  ale  bandiţilor.   ge  pentru  toată  nimica.  Unde  toată
                                                                            lumea  se  bucură  şi  râde,  ea  plân­
                                                         Ilustraţia  noastră  ne
                                                                            ge!  E  destul  să  se  uite  cineva  mai
                                                         arată  pe  doi  detectivi
                                                                            lung  la  ea,  gata!..  Uite,  acuşica...
                                                         îmbrăcaţi  cu  aceste   Iţi  dau  un  creiţar,  Măriţi,  dacă  mai
                                                         scuturi  prinzând  pe   plângi niţel.
                                                         un criminal.          Cu  o  privire  blândă  ce  semăna
                                                                            a  rugăciune,  Maria  imploră  milă,
     oboseli?  O,  da,  ar  vrea  să  fie  oda­  ret  şi  vesel,  parcă  ar  fi  zis  :  „Fi­  iertare,  apoi  trece  în  odaia  ei  şi  se
     tă  aşa  de  obosită,  încât  să  nu-şi   reşte,  asta  trebuiâ  să  vie  aşa,  dacă   aşează  Ia  măsuţa  de  scris.  Pentru
     mai  simtă  trupul,  povara  lui...  De  te-am  pornit  de  acasă,  profesoară,   întâia  oară  în  viaţă  îşi  încuie  uşa.
     ar  veni  odată  o  schimbare,  fie  şi  fată emancipată 1             Aşa. Ce bine-i! In linişte.
     în  rău,  un  rău  mare,  zguduitor,  ca­  Maria  îi  cerea  iertare  în  gând:   O  furtună  a  trecut  peste  viaţa  ei,
     re  să-i  zvânture  viaţa,  cum  zvântu-   Fată,  copilă  supusă  ţi-am  rămas...   a  rupt  toate  florile  sufletului,  —
     ră  vântul  frunzele  moarte  de  afară..   Dar  îl  iubesc  1  Ah,  nu  vei  puteâ   s’au  ofilit,  s’au  uscat  florile,  şi  a-
     Să  vie  îngheţul,  dacă  soare  cald  nu   să  zici:  „nu-ţi  dau  voe  să-l  iu­  cum  a  venit  crivăţul,  să  ia  să  spul­
     mai  poate  fi„  —  soare,  soare  când   beşti  1“  Nu,  nu,  asta  nu  se  poate.   bere praful în văzduh! Colo în văz­
    înfloresc câmpii şi râde natura.,.  Pentru  asta  nu  eră  nici  un  motiv,   duhul  limpede,  cu  acel  maiestos
       Ea n’a râs, şi n’a fost floarea ni­  nici unul!                      răsărit; nu s’a întunecat încă za-
     mănui 1 A nimănui...                 El  are  să  vină,  să  desluşească  şi
       Gândul  se  curmă  şi  peste  întin­  să  alunge  orice  îndoială.  Nu-i  ea
     sul  mormânt  al  amintirilor  reci,  ca  fire  uşoară,  nici  el,  Gheorghe  Râz-
     un  giulgiu  de  zăpadă,  colo  departe  van;  se  cunosc  bine,  adâncă  şi  pe
    într’o  ’  curată  oglindă,  se  arată  o  viaţa  întreagă  e  iubirea  lor.  Ce  ar
     zâmbire dulce, vine s’o ademeneas­  mai  fi  sfânt  şi  veşnic,  dacă  nici  as­
     că,  s’o  răpească  iar  îii  poiana  ti-   ta nu 1 Are să-i scrie.
     nereţei,  şoptirea  caldă  a  glasului   Maria  ridică  din  nou  ochii  albaş­
    duios  spre  chipul  ce-i  fuaese  drag,  tri  dela  strălucirea  acelor,  cari  se
     ah, aşa de drag...                 opresc  între  degetele  subţiri,  cum
       Doamne,  a  ţipat  oare?  Nu.  Ma­  se opresc şi bătăile inimei în piept...
     ma  ei  a  început,  în  linişte,  călcâiul;   Cineva  a  intrat  pe  nşa  sălii.  E  el!
    şi  Maria  ridică  tremurând  ochiuri­  Anii  lungi  de  chinul  aşteptării,  sunt
     le  scăpate.  Deasupra  turlelor  casei   o  clipă  de  itrtare.  Plânsul  zbuciu­
    vecine a zburat un cârd de ciori...  mat  în  spasmuri,  un  scurt  ţipăt  de
       El  o  ţinea  strânsă  în  braţe  în   triumf,  o  sărutare  lungă  şi  nesfâr­
    ziua  aceea,  ziua  despărţirii,  şi  în­  şite îmbrăţişări...
     tâia  oară  i-a  spus  cât  o  iubeşte.   Nu.  E  împărţitorul  de  scrisori:
     Cine  ar  fi  crezut  să  fie  şi  cea  din  Maria  s’a  ridicat  cu  mânile  amân­
     urmă zi!                           două  spre  el.  Ochii  visători  s’au
       Ce  fericită  se  întorcea  ea  dela   deschis  în  fiorul  voluptăţii...  Intr’o
     Blaj, şi ce mulţămit părea alături ta­  secundă  parcă  a  rupt  plicul  şi  a
     tăl  ei,  deşi  surprinsese  scena  îm­  văzut  rândurile  tremurate  sub  pri-
     brăţişării,  colo  în  sala  de  aşteptare   virea-i  lacomă,  setoasă...  Cuvinte  de   In  Paris  s’a  ţinut  nu  de  mult  un  con­
     a institutului. Nu spusese nimic bă­  iubire,  credinţă  şi  dor  pătimaş...   gres  al  spiritiştilor,  care  a  fost  din
                                                             a
    trânul,  nici  o  dojană  blândă  cum   „Dragă Mario, iartă-mă ...        cale  afară  cercetat.  Cu  acest  prilej
     s’ar  fi  aşteptat  Maria,  şi  nici  o  a-   — O scrisoare, domnişoară!  vestitul  scriitor  Conan  Doyle,  al  cărui
                                                                              chip  il  dăm  aci,  a  ţinut  o  conferinţă
    probare  serioasă;  doar  zâmbeâ  aşa   Un  ţipăt  zguduitor...  Şi  bătrâna   extraordinar  de  interesantă  la  care  a
     ascunsei o priveâ peste umăr, şi-  speriată  abia  poate  să  scoată  pli-  luat parte o mulţime imensă.
   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12