Page 8 - 1925-18
P. 8
Pag. 248 C O S I N Z E A N A 30—IX. 1925
rea de furtuna nemiloasă... Se ve porniri duşmănoase, ca să nu pă să acum, frumoasă, gingaşă ca un
de sus vârful aurit al salcâmului timiţi şi voi. Sunete de viori din trandafir alb în rouă de primăvară.
despoiat de frunze, turlele poleite bucuriile cerului pentru cei birui De ce nu-mi scrii? Ce s’au făcut
şi bietele vrăbioare cum au eşit din tori, ieşiţi din haos, pe plaiuri verzi, planurile noastre de muncă şi feri
cuiburi şi zboară după hrană ... lăngă isvoare unde-i veşnic luna cire? N’ai mai venit la Blaj, n’ai
Viaţă! Afară în lumea largă! Mai şi zefirul cântă... mai scris cartea aceea de poveşti
Oare de ce părinţii ei n’au mai Va plânge, va cântâ şi ea, ne pentru copiii despre care îmi tot
lăsat-o la Blaj? „Că a slăbit acolo, muritoare să-i rămână jalea, cum spuneai cu atâta drag. De ce ai dat
aerul nu-i prieşte, ba e mai bine n‘a ştiut să ţină o floare vie din toată lumea aşa uitării, mireasa mea
să stea fata acasă; se găseşte doar plaiul tinereţei; vie să-i- rămână blândă? Răspunde-mi un cuvânt de
o bucăţică de pâine şi pentru ea“. durerea, ţipătul vulturii să 1-1 poar bine, căci pe acele rele nu le-aş
Cât s’a rugat şi a plâns, şi s’a gân te de-asuora stâncilor, peste vârful puteâ îndura.
dit să fugă noaptea, pe jos, peste brazilor. Şi apa să i-1 ia în rosto Al tău credincios mire
câmpuri si păduri... Dacă s'ar du golirea-! nebună, pe unda repede a GHEORGHE RĂZVAN
ce acum? Cum îi zboară dorul părâului, izbită de mal, de stânci,
zvăpăiat, care, nu, nu vrea să se prin prăpăstii, prin vaduri largi, în Şi data?... De acum douăzeci de
stingă, — să-l caute, să-l întrebe: soare afară, în goană vâjiind ca ani!..
de ce nu vine cum făgăduise că o sufletul ei, — viaţă! Maria cade în genunchi înaintea
să vină?.. Dar el de mult nu mai Cântecul, da, acesta-i cântecul. ferestrei; soarele-i bate în faţă. Soare
era în Blaj. Trăiâ în Bucureşti. Om Să plângi aşa diu inimă, şincer, ca ai luminat tu vr’odată atâta fericire?
distins. Profesor. Ii ştia şi adresa. plânsul tău să zgudue, să curăţe Nu, nu. Asta nu poate fi adevăr,
O prietină i-a aflat-o. Şi o fotogra păcatul altuia... realitate!... Sărută scrisoarea, o strân
fie de alui a văzut într’un album, Maria caută prin sertare, o hâr ge la piept şi iar o citeşte... O ilu
la străini... Tot aşa tânăr şi fru tie, o bucăţică de hârtie albă ... zie scumpă! Cine i-a trimis-o din
mos. Pe când ea?.. Cum a uitat să-şi ia! fundul unui mormânt, aşa lumină,
Ce-ar fi, să-i scrie, să-i spună Nu-i nicăiri nimic. Cutiile goale... — o glumă dulce!...
re amarnică i-a fost necredinţa lui... Doar colo în fundul sertarului de Şi totuş era scrisul lui... O, da,
Necredinţa? Dar el nu s’a însurat. jos se vede o bucăţică albă, prinsă îl ştia bine. păstră slova lui, colo
S’ar puteâ întoarce. între scânduri, rămasă, uitată aco îa lădiţă... Nu era glumă, era ade
Prinse mânerul unei mici oglinzi lo. Dar ce poate să fie? vărul, realitatea. Cine a cutezat să
si se examină de aproape: fruntea Un plic închis. Câte rânduri mai i-1 ascundă?!...
încreţită, gura ştirbă, şi ochii mici încap pe el? Dar scrisul acesta?... Ca o leoaică sări în picioare.
în fundul orbitelor fără gene, cu Şi adresa e pe numele ei... Cineva Cine i-a smuls firele vieţei şi a
pleoapele roşii sbârdte, stoarse de râde de ea, de halucinaţiile ei! tăiat şi a stârpit rădăcina lor? Se
lacrimii.. Vai, nu! El nu trebuia Maria îşi freacă fruntea cu o mână repezi cu pumnii încleştaţi spre uşa
s’o vază astfel! Era prea târziu! Din cu alta ţine scrisoarea în faţă, fără încuiată şi se prăvăli cu geamăt la
ruina asta nu s’ar puteâ reclădi vi să tremure. O, când e singură, cu pământ... Frământa covorul, apucă
sul fericirii de demult. Dumnezeu, are atâta putere! între dinţi picioarele măsuţei de
Desface plicul şi citeşte: scris, măsuţa adorată, ce-i ascunsese
Nu mai erâ pentru ea decât o
singură mântuire. Uitarea! Instinc „Dragă, scumpa mea Mărie, scrisoarea... Douăzeci de ani !
tiv întise mâna după pretenii scumpi, Pentru ce? Pentru ce?
cărţile! Că m’ai uitat, nu pot să cred. Şi
— Veniţi, şi daţi-mi consolarea totuşi e a patra scrisoare pe care Bătrânii au stat multă vrertie în
sfântă pe care nimeni nu mi-o va ţi-o trimit — cu sufletul din ce în cremeniţi lângă uşa încuiată.
mai putea răpi. Durerea ritmică a ce mai întristat; — trei au rămas — Ce o fi făcând Maria?
sufletelor mari din cari sunete sfâ fără răspuns. De ce nu-mi scrii? — Iar a avut o criză, şopteşte
şietoare ies. Plângeri ca a clopo Iubitul tău tată m’a vestit că eşti bătrâna îngrijată.
telor cari cheamă şi trezesc noro bolnavă, ai nevoie de linişte şi că — D’apoi! De când era mică
dul Ia durerea omenirii: închinaţi- multă vreme nu-mi vei putea scrie. mi-a spus doctorul... S’o păzim.
vă şi alungaţi din sufletele voastre Dela alţii am aflat că eşti sănătoa De o măritam, murea de mult.
Americanul Arn-
hold şi soţia sa,
care şi-au expus
la o expoziţie diu
Washington pe toţi
cei 16 copii ai lor.
Vrednicul american
şi soţia sa au dus,
cu prilejul acestei
expoziţii, premiul
întâi.
