Page 9 - 1925-18

30—IX. 1925 C O S 1 N Z E A N A Pag. 249

Marcel decât pe omul cult, distins,
P R I E T E N I cu care se poate lega o prietenie
sinceră.
însă din pretenia adâncă şi pu­
de VLADIMIR NICOARĂ
ternică se naşte fără voie iubirea
şi te pomeneşti la o cotitură a vie-
Marcel Troteanu privi distrat bat ideal“. îşi iubea femeia şi co­ ţei copleşit de acest sentiment du­
ceasul, îl vârî în buzunarul vestei, pilul cu dragostea calmă a unui reros de dulce.
închise cartea, şi cu pas domol se om „ce-şi cunoaşte datoria“. Dar Când după o lipsă de două săp­
apropie de fereastra prin care nici o apropiere sufletească între tămâni Marcel reveni la ei într’o
odată cu lumina soarelui de Mai ei, nici o potrivire de vederi şi do- seară, Marta îşi simţi inima în­
năvălea mirosul adormitor de tei, rinţi. Duceau înainte o viaţă liniştită călzită de un sentiment necunoscut
adus de o mulcomă adiere de vânt. şi relativ mulţumită, convinşi amân­ încă şi abia atunci îşi dădu seamă
Din Septembrie trecut Marcel doi că nu se vor putea pricepe că simte pentru el mai mult decât
Troteanu ocupa catedra de istorie niciodată, şi se supuneau de bu- prietenie.
şi filosofie delà liceul acestui oră­ năvoe şi cu resemnare „cerinţelor Trei luni trecură fără a aduce
şel de munte, în care viata se unei căsnicii serioase,* cum zicea nimic nou. îrzădar aştepta Marta
scurge monotonă iarna şi plină de adesea ori Ioanid. Lumea în care un cuvânt sau un gest care să-i a-
măreţie în timpul verei, când firea trăiauvedeau la ei o căsnicie „ideală“, rate iubirea, ce de altfel, o cetea
îşi pune haina el strălucitoare. râvnită de toate fetele ce doreau să profund şi sincer în ochii lui Tro­
Câteva săptămâni după sosirea se mărite, şi nimeni nu cunoştea teanu.
lui, venind într’o seară la cinema­ prăpastia ce desparte aceste suflete Acum o aştepta pentru a merge
tograf mai târziu, cu greu şi-a gă­ care de trei ani trăiau împreună. împreună pe malul Bistriţei
sit locul, aşezându-se lângă o fe­ O ceaţă de nepăsătoare linişte stă­ — Poate nu va veni, gândi Mar­
meie tânără, care a răspuns cu o pânea căsnicia lor. El, urmărind cel. Aşi dori să nu vie, deşi trebue
simplă înclinare a capului la salu­ drumul între casă şi tribunal, cu să avem o explicare hotărâtă. Nu
tul său, urmărind ru atenţie splen­ nesimţirea unei maşini bine con­ se mai poate sâ ne chinuim la in­
didele vederi din Elveţia, depănate struită care se duce şi vine fără a finit.
tremurat pe pânza albă. Dar când simţi această mişcare. Mâncâ tot­ Tocmai când se gândea să-şire-
se făcu lumină văzu cu surprindere deauna mult şi cu poftă caracte­ înceapă lectura se auzi un ciocănit
în stânga acestei femei pe Vasile ristică oamenilor ce simt o adâncă uşor. Se ridică şi merse grăbit spre
Ioanid, vechiul său coleg de liceu satisfacţie în faţa unor mâncări alese. uşă.
şi universitate, acum procuror la Dela 1 la 3 în zilele libere şi — Bună ziua, Marcel!
tribunalul local. Ioanid i-a prezintat noaptea dela 10, dupăce studia do­ — Bine-al venit, draga mea pre-
pe nevastă-sa spunându-i că e li­ sarele pe a doua zi, singura lui tenă.
cenţiată în litere, de la facultatea lectură, dormitorul răsuna de sfo­ — Spune drept mă aşteptai? în­
din Bucurşti. răitul său zgomotos. Ea, cufundată trebă ea râzând.
— Tu, îi zise Ioanid, cu visurile intre cărţile ei dragi, nu eşia decât — Fără îndoială, odată ce mi-ai
de cari sunt sigur că nu te-ai vin­ foarte rar, pentru a-se confcrma unor promis că vii.
decat, vei avea cu cine pune la convenienţe sociale sucite şi oneste, — Şi dacă n’aşi fi venit ?
cale omenirea flămândă de adevăr nu primea decât două trei familii — N’ar fi fost nimic, răspunse el
şi frumos, cum ziceai odinioară. cari totdeauna o plictiseau cu ba­ serios. îmi urmăream visurile ad­
Aceleaşi visuri o chinuesc şi pe nalităţi şi platitudinile provinciale, mirând natura.
Marta. Se vede că e un defect de şi din ce în ce se lipea mai mult
organizare a facultăţilor noastre de de micul ei Mircea care abia înce­ — în adevăr e o zi strălucită.
litere. puse să vorbească. Când cu mâ­ Şi la tine e aşa de frumos. Parcul
— Nu, dragă Vasile, răspunse nuţele lui grăsuţe şi albe îi înlăn­ e un rai. Cum pot fi oamenii atât
Marcel râzând, defectul e în firea ţuia gâtul, lipindu-şi căpuşorul cu de nesimţitori şi răi văzând atâta
voastră, a celor ce nu ne puteţi păr blond şi creţ de obrazul ei, şi îi măreţie, mă întrebam adinioară. Am
pricepe. zicea : „tali eti dlagă mamicule“ — o întâlnit atâta lume, dar n’am văzut
Troteanu par’că vede şi acum adevărată fericire îi încălzea inima nici o figură luminată de reflexul
privirea de mulţumire ce i-a arun- şi din ploaia de sărutări se auzea soarelui de Mai, nici o privire se­
cat-o Marta. râsul cristalin al copilului care se nină şi sinceră, nici un gest de
Ioanid fire posacă, de-o inteli­ înăbuşea. admirare pentru cântecul tăcut al
genţă nu tocmai largă, se mărgi­ Şi deodată, în viaţa ei cu linişte naturei. O îmeni nefericiţi!
nise la cetirea puhoiului de legi de mormânt, în care se părea că Marta se apropie de geam şi
din b necuvântata noastră ţară şi adormiseră pe veci iluziile şi spe­ respirând adânc aerul îmbălsămat,
ajunsese un magistrat automat care ranţele de odinioară, apăru Marcel privi lung şi surâzând pe Marcel,
aplica cu o perfectă indiferenţă Troteanu care întrupa întregul ei care sprij nit c’o mână de spătarul
ploaia de articole cu care jongla, ideal. fotoliului dela biurou o învălui în­
însă nu căutase niciodată a ceti De câteori în serile târzii de tr’o privire caldă şi bună.
între rânduri şi nici un sentiment toamnă, după discuţiile frumoase — Se poate să nu te simţeşti
nu-1 călăuzea în mersul încet, dar cu Marcel la care bărbatul ei azista înblânzit când trăeşti asemenea
sigur în erarhia magistraturei. fără a lua parte, rămânea pe gân­ clipe frumoase? Se poate să nu
Era altfel om fără nici un viciu, duri, şi regretul de a-1 fi întâlnit iubeşti, aflându-te într’un cadru
blând, bun şi cinstit, ceiace în atât de târziu îi strângea inima. atât de măreţ? Se poate? întrebă
vorbirea comună se cheamă „băr­ Dar sufletul ei cinstit nu vedea în Marta.