Page 4 - 1925-19

Pag.260 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . C O S I N Z E A N A - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 15—X. 1925

un Dumnezeu care ureşte sângele .
ş T E F A N I A vărsat şi iubeşte murmurul dulce al
rugăciunii. Zenovie îl iubea pe Eu­
de M U N T E A N U - M I O lampie cu o dragoste neţărmurită
şi se silea din răsputeri să-l câştige
Familia boerească a Comaniior neşti, care nu întârzie să-l lovească, pe seama Dumnezeului său. Rugă­
era cea mai preţuită pe la 1390, de punând să-l omoare în locul copi­ ciunile lui îi purtau în totdeauna
Voevodul muntean. Mircea. Membrii lului scăpat. Aşa ştia Domnul Mircea, numele la cer, cerând îndurare pe
acestei strălucite şi numeroase fa­ să facă legile cinstite atât de cei seama chinuitului Eulampie. 11 ducea
milii, îşi dădeau ’toată silinţa, să mici, cât şi de cei mari. adeseori în grădina mănăstirii, când
, qu piardă încrederea şi bunăvoinţa firea era liniştită, ca un imn sfânt
dreptului Domn. Numele lor ieşea * * ridicat iui Dumnezeu şi cerca să-i
*
mai strălucitor din fiecare luptă, arate bunătatea nesfârşită a Stăpâ­
câştigând prin aceasta şi dragostea Stareţul ascunse călugărilor sexul nului ceresc, în liniştea serii, în
poporului. Dintre toţi, Ştefan Co- noului venit, care căpăta numele de clipirile argintii ale stelelor, în cân­
man, cel mai tinăr şi totuşi cel mai Eulampie, căci ştia că altcum, călu­ tecul priveghetorii. Dar stareţul ve-
înţelept boer, era mâna dreaptă a gărul Osie, care vedea în femee ghia. Dumnezeul lui l-ar fi părăsit
Voevodului, căruia îi plăcea să vadă întruchiparea diavolului, ar fi ucis’o dacă Eulampie ar fi încetat să-i
în bărbăţia neînfrântă a lui Coman, pe Ştefania Ia prima ocazie. aducă slavă măririi, prin durerile năs­
o amintire a timpului, când spada Eulampie însă n’avu norocul să cute din lovitura bicelor de plumb.
sa era urgia duşmanului. rămână mult timp sub aripa ocro­ Intr’o noapte, având un vis straniu,
Nu lipsea nici duşmănia, umbra titoare a stareţului, căci acesta la întră în camera lui Eulampie. Scoate
măririi, care întuneca zilele de feri­ câte-va luni, fără veste, fu chemat un urlet înspăimântător, căci de sub
cire a tinărului Ceman. Alexandru în împărăţia celor drepţi. Stareţ nou cămaşa dură s’arată doi sâni mici
Dan, un boer tot atât de viteaz, dar ajunse Osie, temut de călugări, căci de femee... „Diavolul, ispita, urlă
cu sufletul pătat de gânduri viclene, Dumnezeul lui era un Dumnezeu stareţul. Mu ţumescu-ţi ţie Doamne,
cerca să sape curse în drumul de nemilostiv şi răsbunâtor. In locul că mi-ai descoperit pe Necuratul!“.
mărire al lui Ştefan. Linguşitor pe rugăciunilor cucernice, el îndrumă Eulampie se trezeşte şi întâlnind
faţă, în întuneric ţesea păiengenişul, călugării să-şi biciuiască trupurile privirea stareţului se simte pierdut.
în care cerca să prindă pe Voevod, păcătoase să-şi verse sângele dornic Stareţul trezeşte cu ţipetele furioase
aţâţându-i mânia împotriva boerului de păcat,-cu lovituri de nuiele. Su­ locuitorii mănăstirii şi arătându-le
iubit Mulţi ani dură această luptă fletul Ştefaniei, care-şi mai amintea pe Ştefania, blestemă: „E diavolul,
ascunsă, fără ca răul să învingă. de cuvintele rostite ae tatăl său la ispita în chipul femeei. E veşnicul
Iată însă că fiica de doisprezece despărţire, despre păcatul ce trebue păcat pânditor la fiecare pas al
ani, Ştefania, a lui Coman, întovă­ ispăşit, fu prins în ghiarele ascetului vieţii. Blestem ţie ispito! Blestem
răşită de un copil de aceiaşi vârstă stareţ, care-1 modela brutal în mâi­ ţie ’păcatule, negru ca şi stăpânul
al lui Dan, în harţa iscată din jocul nile iui osoase. Lovitura de biciu, tău făuritor, dracul... Clădiţi un
lor copilăresc, pe când pluteau pe îi aducea vedenii înlricoşetoare. îşi rug fraţilor, să ardem păcatul. Adu-
o stâncă, îl împinge pe acesta în vedea tovarăşul de joc zăcând la ce-ţi tâmâe să curăţim mănăstirea
fundul prăpăstii, unde e sfărmat de poalele prăpăstii, cu fruntea plină de mirosul ispititor al păcatului...“
pietrele ascuţite. de sânge, cu ochii îndureraţi ta o Rugul se ridica ameninţător, fu
După legea talionului, deşi fapta ameninţare. Cu cât îşi isbea mai aprins şi Ştefania cu braţele legate,
fetiţei era lipsită de pricepere şi rău­ mult corpul s’alunge vedeniile, cu goală, trebuia să ispăşească de-a
tate, Ştefania trebuia ucisă : „Chhiu atât se înmulţeau. Stareţul simţind se fi născut femee... Zenovie, ia
pentru ochiu, dinte pentru dinte“. misticismul puternic care inţeleneşte care pretinia devenise iubire, cres­
Mircea, care punea dreptatea dea­ sufletul lui Eulampie, îşi consacră când cum creşteau şi flăcările care
supra tuturor virtuţilor, la jeluirile zilele la creşterea acestui sfânt, cre­ mistuiau rugul, uită de Dumnezeu
tatălui porunci să i s’aducă înainte zând că va tace faptă plăcută îna­ şi lovind cu pumnu-i puternic pe
copila, hotărând ca a doua zi să intea lui Dumnezeu. Ştefania cădea stareţ, împrăştiind apoi pe ceilalţi
fie osândită. Ştefan Coman care ră­ ceasuri de-arândul în extaz, când călugări, răpeşte pe Ştefania, pier-
mase văduv la o lună după naşlerea chinurile ei conteneau, înlocuindu-le zându-se în întuneric.
Ştefaniei, îşi iubea fata cu toată o fericire dumnezeiască, văzând cu
căldura sufletului său mare, căci ochii sufleteşti pe fiul lui Dumnezeu, * * *
această fiinţă îi amintea cu fiecare zâmbindu-i ca o binecuvântare.
ondulare a glasului argintiu, pe mama După ce se trezea din extazul Zenovie şi Ştefania, părăsiţi de
ei răpită atât de curând. Viaţa lui sfânt, era chemată de stareţ, căruia oameni şi părăsiţi de înfricoşatul
era viaţa copilei, de-aceia, cunos­ îi povestea cu ochii duşi, vedeniile Dumnezeu,suntsinguri 'n mijlocul na­
când neînduplecarea Domnului, nu cereşti. turii răsbunâtoare. Deasupra lor ce­
pregetă în a se hotărî s’o răpească Sub loviturile biciului şi post rul care-i ureşte. Se strâng în braţe
din închisoare, ducând-o departe de neîncetat Eulampie deveni o umbră, pierduţi, dându-şi toată iubirea, de
cruzimea legii. Cu aur strălucitor gata în ori-ce clipă să-şi ia sborul care e capabil sufletul lor, căci nu
cumpără paznicii şi noaptea, după din lumea celor vii, acolo unde lo- mai au cu cine să’mpartă această
ce o tunse şi o îmbrăcă în strae cuesc vedeniile scumpe. iubire nemărginită. Capul lor nu >
băeţeşti, o duse în Mănăstirea dela Călugărul Zenovie era urât de îndrăsneşte să se ridice mândru
poalele Munţilor Vrancei, la stareţul stareţ, căci Dumnezeul lui nu era către cer, privirea lor nu caută tai­
Iosif unch ul ei după mamă. Se acela al templului mănăstirii. El nele naturiiîncunjurătoare, căci totul
reîntoarse apoi în faţa mâniei dom- avea un Dumnezeu bun şi milostiv, le este duşman, sunt părăsiţi de