Page 5 - 1925-19

15—X. 1925 C O S I N Z E A N A ■ —- Pag. 261
11
toţi. Se pierd privindu-se unul pe NOAPTEA Atunci stareţul îi vorbi plin de
altul, se mângăe şi se înbărbă- CIPRIAN DOJCESCU mânie: „Dar ’nemernico, înţelege
tează, când îi părăsesc puterile. odată că Dumnezeu nu e un samsar
Din dragostea lor s’au născut doi Roşie ca para unui foc de la care poţi cumpăra iertarea
gemeni. Naşterea copiilor li se pare Luna e acum ca niciodată... păcatelor, cu lacrimi. Dumnezeul
binecuvântarea cerului, sfârşitul Sufle tu-mi e-o creangă de cireş înfricoşetor nu cunoaşte slăbiciunile
ispăşirii. „Cerul s’a îndu plecat Care 'nmugureşte *ntâia dată! inimii tale. El cere să-ţi blciueşti
văzând cât ne iubim îi grăi fericit sângele atunci când n’ai păcătuit
Zenovie. Dumnezeul meu blând, nu împrejurul lunii s'a lăsat încă, ce va cere dela tine când îi
ştie să urască, el e puternic şi cei Văl întins — ca vălul pe-o jecioară... arăţi fructul păcatului fără să-l jert­
puternici nu lovesc. Părăşeşte pe Dragostea mea tristă am aflat-o feşti? Ucide-i femee, căci voi chema
Dumnezeul tău răsbunător şi vino In haina noapte ce coboară... blestemul asupra ta, care te va strivi
să ridicăm rugăciuni de laudă bu­ ca pe-o omidă nefolositoare \ u
nului meu Stăpân!“ Stelele, lumini tot mai aprinse — Nu, nu-i voi ucide nici când.
Ingenunchiaţi unul lârgă altul, Par în noaptea plină de mistere... Mă voi lupta cu Dumnezeu, mă
până în adâncul nopţii Dudă bună­ Şi tăcerea se coboară adânc lapăd de El şi îl blestem dacă îmi
tatea Stăpânului... Când alături, dragostea-mi te cere... cere astfel de jertfe.
Acum nu se mai simt părăsiţi. In Stareţul cuprins de o mânie sfântă,
căldura soarelui văd binecuvântarea Noaptea, noaptea — fata cea plă- blestemă: „Să-ţi fie viaţa mai gro­
care hrăneşte, în şopotul isvoarelor [pândă — zavă decât chinurile iadului. Să te
povestea iubirii lor sfinte. Ar voi in sânu-i să ne'ascundă!.. urască, acei pe care-i iubeşti, pierind
Intr’o zi, pe când priveau jocul nemernic de mâinile lor !“
copiilor, văzură ivindu-se privirea Şi o femee îndrăsni sâ înfrunte
înspăimântătoarei stareţului. reţului. S’atrag eu mânia înfricoşa­ cerul. Cu braţele-i slabe încerca să
!
— Dumnezeu mi-a îndreptat paşii tului Stăpân, care mă va strivi ca pună stavilă uraganului mâniei ce­
către lăcaşul vostru păcătos. Vese- pe un vierme nemernic?... Să-1 reşti. Căuta să-i adăpostească în
liţi-vă, mă trimite să vă scot din las pe Zenovie, pe care-1 iubesc văgăunile arborilor vechi ca timpul
tină. Tu femee, care ai târât la păcat cum îmi iubesc viaţa. Să nu mai şi tremura îngrozită la mişcarea fie­
pe acest bărbat, Eva, părăseşte-), aud vocea lui dulce şi blândă? Să cărei frunze... Un vierme, încun-
lasă-1 din ghiarele tale nevrednice însătoşez veşnic după îmbrâţişerile jurat de măreţia duşmănoasă a
şi ascunzându-te în pădure, ocolind şi sărutările lui calde. Universului, credea că-şi poate
ori-ce faţă omenească, biciueşte-ţi Vai mie, nenorocire mie 1 Blestemat scăpa puii.
corpul, până ce ultima picătură din fie ceasul în care m’am născut...
sângele tău va înroşi pământul... Zenovie îi vorbi: „Nu Ştefania * * *
deodată zărind copiii urlă_____ Ah nu ne vom despărţi. Dumnezeu nu
blestemaţilor, astfel v’aţi bătut joc poate cere dela noi o jertfă atât de Blestemul stareţului se împlini.
de Dumnezeu... striviţi îndată fruc­ mare... Dumnezeu nu Fa lăsat nici Copiii deveniră voinici, o părăsiră
tul păcatului, căci altcum voi chema pe Avram să-l jertfească pe Isac“... brutal pe oloaga lor mamă, lovind’o
de-asupra capului vostru urgia ce­ in aceea clipă un fulger se coborî cu piciorul în neputinţa ei. Au de­
rului neînduplecat... Rupe-i dela pe pământ, ucigând pe Zenovie... venit hoţi temuţi, jefuind şi ucigând,
sânu-ţi femee, striveşte-i şi poate Ştefania rămase singură strângând în­ înspăimântând ’munţii cu numele lor.
Dumnezeu se va milostivi... Până spăimântată !a sânu-i de mamă copiii. Intr’o zi o căută stareţul şi îi
la apusul soarelui vărsaţi-le sân­ Cu apusul soarelui veni şi sta­ vorbi: „Astăzi vezi roadele păca­
gele... Eu plec să mă rog pentru reţul. Zărind pe zenovie mort, ex­ tului tău. Inima ta trebue să fie
mântuirea voastră şi vai de n’o să clamă : „Acum cunoaşte femee mânia scârbită de ticăloşia cărnii tale. Ca
vă găsesc înjunghiaţi copiii... Voi lui Dumnezeu, Aruncă de lângă să ţi-se şteargă o picătură din marea
chema blestemul nemilostivului Iah- sânu-ţi viperele născute din ispită. păcatelor în care te bălăceşti, ia
veh, care vă va isbi cu fulgerul Ucide-i şi întoarce-te în sânui iui această otravă şi căutându-ţi copiii,
mâniei sale. Dumnezeu. Ştefania căzând în ge-t izbăveşte-ne de ei.
Abia pleca stareţul şi o furtună nunchi se văită astfel: „O nu pă­ Şi mama a plecat să-şi ucidă co­
prevestitoare de nenorociri s’abătu rinte, nu-i pot jertfi. Cere-mi ori-ce piii. Când să între în vizuina lor,
din cer. Ştefania strângea înebunită, şi iţi voi da. Cere-mi viaţa şi o o mână brutală o trânti la pământ
la sânul ei gemenii, căci vai, cel jertfesc fără murmur. Dar lasă-mi şi s’auzi un râs batjocoritor : „a, tu
I care îi răpea era puternic, neîndu­ copiii. Lcsâ-i să trăiască şi eu voi eşti babo? Ţi-e foame de ne cauţi?
plecat. Nici o scăpare, nici o vi­ lăuda pe Dumnezeul tău o viaţă în­ Aici am un bruş uscat de pâine.
zuină, unde sa-i poată ascunde. De­ treagă .. Mă voi biciui vărsându-mi O să-ţi fie bun“ Mama care murea
sişul celei mai întinse păduri nu-i sângele picătură cu picătură, voi de lovitura brutală le vorbi copii­
poate da adăpost, căci El e pretu­ uda praful drumurilor cu sângele lor cu glasul ocrotitor ca atunci
tindeni, El te zăreşte în înălţimea meu, voi face să înverzească spinii când erau mici : Fugiţi o poteră de
norilor, în afunzimea mărilor... Ah uscaţi, cu prinosul lacrimilor mele... soldaţi vă înconjoară!., apoi ridi-
Doamne, ia viaţa mea dar las’o pe Chiar fiarele flămânde le voi hrăni cându-se luă un cuţit căzut sub ma­
a lor. Cadă blestemul asupra ca­ cu carnea mea... Mă voi târî în să şi aşezându-se înaintea vizuinii
pului meu, dar păzeşte viaţa lor... genunchi, voi ocoli în coate şi ge­ ţipă către potera care s’apropia,
Să-i dau? Să-i ucid eu care le-am nunchi pământul, voi merge până „Voi ucide pe primul venit, înapoi,
dat viaţa, sânge din sângele meu? acolo unde se sfârşeşte, ridicându-i sunt copiii mei., şi muri astfel în
Să mă împotrivesc eu cerescului în tot timpul cântece de mărire... timp a cei doi hoţi îşi deschideau
I Tată, Dumnezeului îngrozitor al sta- dar lasă-mi copiii*, drum ascuns prin păretele vizuinii.