Page 8 - 1925-19

Pag. 264 C O S 1 N Z E A N A 15—X. 1925

îmbrăcată într’un mare doliu care Ia america seacă,
o prindea de minune. poliţia e in veşnică
intr’un cuvânt, era un aer de ciu­ goană după contra­
dăţenie în îmbrăcămintea întregei bandiştii de alcool.
adunări, ce* mi reaminteau gândurile Fotografia de mai sus
vechi’ ale sistemului blândefei, şi-mi arată unul dintre
dădu de gândit că domnul Maillard mijloacele de intimi­
voise să mă amăgească până la dare. Un om deghi­
sfârşitul mesei, de teamă să nu ’ncerc zat ia moarte aleargă
impresii neplăcute în timpul mân­ prin oraş într’un au­
catului, ştiindu-mă la masă cu tomobil pe laturea
nebuni. căruia stă scris cu
Dar îmi amintesc că se vorbise, literă mare: „Contra­
la Paris, despre provincialii din Sud bandiştilor! acesta-i
ca despre nişte oameni cât se poate r e z u l t a t u l muncii
de ciudaţi şi molipsiţi de o mulţime voastre !“
de idei vechi.
Stând de vorbă însă cu câţiva după cât se părea, producea o vie foric vorbind, veţi spune, era cam
din oaspeţi, temerile ni se risipiră plăcere celor de faţă, — afară de adevărat.
curând pe deplin. mine bine’nţeles. Era un bolnav plicticos, şi avu-
Sala de mâncare deşi destul de Intr’un cuvânt, nu mă puteam serăm destul chin până să-l împie­
confortabilă şi îecăpătoare, lăsa opri de-a gândi că era destulă ciu­ decăm de-a întrece orice margine.
totuşi de dorit din alte puncte de dăţenie în tot ceia ce vedeam; dar, Mult timp încă, nu voi să mă­
vedere. la urma urmelor lumea e alcătuită nânce decât scăieţi, dar I-am le­
Astfel pardoseala era fără covor; din tot soiul de oameni care au cuit de-această idee stăruind să nu
e adevărat că în Franţa asta se în­ chipuri foarte deosebite de a gândi, mănânce nimic altceva decât asta.
tâmplă des. şi o mulţime de obiceiuri statorni­ Ne’ncetat era ocupat să svârle cu
Ferestrelor le lipseau perdelele, cite. Şi-apoi călătorisem prea mult tocurile ghetelor... aşa... uite... aşa..
obloanele, când erau trase se în­ pentru a nu fi un adept al lui: — Domnule de Kock! ţi-aşi ră­
ţepeneau puternic cu drugi de fier nil admirări. mâne mult îndatorată dacă ai în­
fixaţi în diagonală, în felul obişnuit Astfel luai liniştit loc la dreapta ceta, — îl întrerupse atunci o
de închidere al dughecelor. gazdei mele, şi, înzestrat cu o poftă doamnă bătrână, aşezată lângă ce-I
Băgai de seamă că sala forma, zdravănă, făcui onoare acestui bun ce vorbea.
ea singură, o aripă a castelului şi trai. Păstrează, dacă vrei, loviturile
că ferestrele ocupau astfel trei din Convorbirea în timpul acesta era de picior pentru dta. Mi-ai pră­
laturile paralelogramului, uşa gă* generală şi însufleţită pădit rochia de brocart. E ne­
slndu-se pe a patra latură. După obiceiul lor, doamnele, vor­ apărat trebuitor să împodobeşti
Nu erau peste tot mai puţin de o observaţie într’un mod atât de
zece ferestre. beau mult. grosolan? Prietenul nostru, de faţă,
Masa era minunat servită. Văzui curând că societatea era te va înţelege tot atât de bine şi
Era acoperită cu tacâmuri de ar­ alcătuită aproape în întregime din fără aceestă dovadă fizică. Pe cu­
gint şi supra încărcată cu tot felul de oameni bine crescuţi, şi gazda mea vântul meu, eşti aproape tot atât
lucruri gustoase. era, el însuşi, o comoară de anec­ de mare măgar cât se credea şi
O risipă cu adevărat barbară. dote înveselitoare. acest biet smintit. Intr’adevăr, după
Existau cei drept destule mâncări Părea aşa de bine dispus să vor­ cât văd, sbengiuirile dtale sunt cât
pentru face cinste şi Anakimilor. bească de’ situaţia sa de director se poate de naturaleI
Niciodată în viaţa-mi nu contem- al unei case de sănătate, şi spre — Mii de iertăciuni domnişoară,
plasem o aşa de îngrozitoare pa­ marea mea uimire, însăşi nebunia răspunse domnul de Kock, mii de
radă, o aşa de ciudată risipă din deveni subiectul plăcut de flecă­ iertăciunii Nu gândeam să te supăr.
toate bunurile vieţei, — puţin gust reală al tuturor comesenilor. Domnişoară Laplace, domnul de
într’adevăr în aranjarea serviciului; — Aveam odinioară aici, zise un Kock cere cinstea de a ciocni cu
— şi ochii mei obişnuiţi cu lumina domn mic şi gros din dreapta mea, dumneata.
dulce, au fost dureros orbiţi de un ţicnit care se credea ceainic; şi Şi atunci domnul de Kock se în­
strălucirea mulţimei de lumânări în treacăt fie zis, nu e lucru curios clină, sărută cu politeţe propria-i
din candelabrele de argint, ce fu- că această năzbâtie întră atât de mână, şi ciocni cu dşoara Laplace.
seră puse pe masă, şi împrăştiate adânc în creerul nebunilor? Poate — Ingădueşte-mi prietene, zise
în toată sala, unde să găsise un nu există în Franţa un ospiciu de domnul Maillard adresându-mi-se,
locşor liber. nebuni care să nu poată da un îngădueşte- mi să-ţi trimit o bucată
Serviciul era îmdeplinit de mai ceainic omenesc. Domnul nostru din acest viţel ă la Sainte-Mene-
mulţi servitori foarte harnici, şi pe era un ceainic de marcă engleză, houald.
o masă mare, în fundul sălei, erau şi în toate dimineţile avea grijă să Trei servitori puternici reuşiră
cocoţate şapte sau opt persoane cu se lustruiască el însuşi cu o piele fără nici un accident să depună pe
viori, flaute, tromboane şi o tobă. de căprioară şi alb de spania. masă o enormă farfurie, sau mai
Aceşti cheflii, în răstimpuri, în — Apoi, zise un om înalt din curând o luntre, conţinând ceiace
timpul mesei, mă obosiră cu ne­ faţa mea, am avut nu tocmai de îmi închipuisem să fie:
sfârşite feluri de zgomote ce-aveau mult, un inivid care’şi vârâse în Monstrum horrendum, informe, in-
pretenţiunea să fie muzică, şi care, cap că era un măgar; ceiace meta­ gens, cui lumen ademptum.