Page 9 - 1925-19
P. 9
15—IX. 1925 ---------------------------- C O S 1 N Z E A N A------------------------------------------ Pag. 265
O cercetare mai amănunţită mă — Deasemenea, zise el, mai era Nu trebuies’oiaiîntocmai cespune.
încredinţă că era doar un viţe- un nătărău ce se credea o broască, — O, dar, — spuse o altă per
luş fript întreg, sprijinit pe ge cu care, ca să spun în trecăt, semăna soană din adunare, — am cunoscut
nunchi, cu un măr printre dinţi, foarte mult. Aşi vrea să-l fi văzut iarăşi pe Buffon-Legrand, un alt ipo-
după moda obişnuită în Anglia domnule, — se adresă el mie, — himen extraordinar în felul lui.
pentru a servi un iepure. ţi s’ar fi răcorit inima văzând poza I-se scrintise din dragoste creerul,
— Nu, îţi mulţumesc, — răspun- frumoasă ce-o lua. Domnule, dacă şi îşi închipuia că e stăpân pe două
se-i ca să nu mint, n’am nici o acest om n’a fost o broască, apoi capete. Te asigura că unul din ele
slăbiciune pentru viţel gătit ă la pot să-ţi spun că asta e-o mare ne era acel al lui Cicerone; cât despre
Sointe... cum spuneai? căci de obi norocire pentru el. Orăcăitul lui era celălait şi-l înfăţişa alcătuit din acel
cei nu-mi prieşte. Te-aşi ruga însă aproape cam aşa ceva : O ... o ... al lui Demostene de de-asupra frunţei
să dai ordin să-mi schimbe farfu o ... oac 1 0 . . . o . . . o . . . oac ! până la gură, şi din acel al lordului
ria şi să-mi îngădui să gust puţ'n Era într’adevăr cea mai frumoasă Brougham déla gură pună la sfârşitul
iepure. notă din lume, un si bemol! şi când bărbiei.
Se aflau pe masă, mai pe delă- îşi punea coatele pe masă în felul Să se’nşale n’ar fi peste putinţă,
turi, câteva farfurii conţinând ceeace ăsta, după ce luase unul sau două însă v’ar fi dovedit că avea drep
mi-se părea că e iepure obişnuit, pahare cu vin, şi când deschidea tate, căci era un om de-o mare
gătit franţuzeşte, o mâncnre pe care astfel gura, şi când rostogolea cam elocinţă. Avea o adevărată patimă
pot să v’o recomand. aşa ochii, şi când clipea des din ei pentru arta oratorică, şi nu se putea
— Petrei strigă gazda, — schimbă cu o nemaipomenită iuţeală, — ast stăpâni s’o arate. De pildă, obişnuia
farfuria domnu'ui, şi dăi o bucată fel, vezi, — ei bine domnule, pot să sară pe masă astfel, şi apoi...
din iepurele ăsta de casă. să te-asigur cât se poate de hotărât In acest timp, un prieten al auto
— Din ce? . . . zisei. că ai fi căzut în extaz înaintea ge rului, ce sta alături, îi puse mâna
#
— Din iepurele de casă. niului acestut om. pe umăr şi’i şopti ceva la ureche
— A, nu, mulţumesc. M’am răz — Nu mă’ndoesc, răspunsei. după care celălalt conteni pe ne
gândit. Am să mă servesc chiar eu — Deasemeni, spuse un altul, aşteptate să vorbească şi recăzu pe
cu puţină şuncă. tot astfel fusese şi Petit-Gaillard, ce scaun.
Intr’adevăr, rră gândeam, nu poţi se credea o fărâmă de tabac, şi care — Şi după asta, — zise amicul,
şti ce mănânci la masa acestor oa era desnădâjduit că nu se putea ce-1 ce vorbise încet, — mai era şi
meni din provincie. Nu vreau să lua el însuşi între arătător şi degetul Boulard, titirezul. II numesc titirezul
gust din iepurele lor de casă, pentru mare. pentrucă’ntradevăr fu cuprins, de
motivul că nu sa’r putea servi chiar — II avurăm şi pe jules mania unică’n felul ei, dar nu cu
şi pisică drept iepure. Deshoulieres, care cu adevărat era totul nesocotită, de-a se crede schim
— Şi după aceia, — zise un per un geniu ciudat, şi care încbunea bat în titirez. V’aţi fi strâmbat de
sonaj cu f gura de cadavru care sta la gândul că era un dovleac. Neîn râs văzându-1 rotindu-se. Se’nvârtea
mai departe, reluând firul convor- cetat prigonea bucătarui pentru a-1 ceasuri întregi în loc pe-un singur
birei de unde fusese rupt, — între pune în plăcintă, lucru pe care bucă călcâi, în felul ăsta, uitaţi-vă ...
alte ciudăţenii avurăm într’un oare tarul îl respingea mânios. Cât despre Atunci, prietenul ce fusese oprit
care timp, un bolnav ce se’ncăpăţina mine, nu voi susţine că o tortă un moment mai înaiete, printr’un
să se creadă brânză de Cardoue, ă la Deshoulieres n’ar fi într’adevăr, sfat spus la ureche, îi aduse, la
şi care, pretutindeni se plimba cu una din cele mai gustoase bucate. rându-i, întocmai acelaşi serviciu.
un cuţit în mână, pcftindu-şi prie — Mă uimeşti, zisei. Şi privii — Dar atunci, strigă o doamnă
tenii să taie, numai pentru a gusta, pe domnul Maillard întrebător. bătrână cu glas răsunător, — dom
o bucăţică din coapsa lui. — Ha, ha! făcu acesta, — hi, nul Boulard al dtale era nebun, şi
— Fără’ndoială era un mare smin he, hi, hi, ho, hu, hu ... Minunat, încă ce nebun ! Căci permite-mi să
tit, — întrerupse altă persoană ; dar ce-i drept! Nu trebue să te mire prie te ’ntreb cine a auzit vr’odată
nu-i de asemănat cu un individ pe tene. Amicul nostrn e un original, vorbindu-se de un titirez omenesc?
care cu toţi l-am cunoscut, afară de un poznaş. E ceva absurd.
acest gentleman străin. Vreau să.spun
r.ft* &
de omul ce se lua drept o sticlă cu Biroul „scrisorilor
şampanie, şi care totdeauna o pornea moarte“ din Sta-
din loc cu un poc ... poc 1.. şi
un psşi... i... i... i! în felul ăsta.. tele-Unite, în cari
se lucrează cu
Aici, oratorul, foarte grosolan, după scrisorile şi cole-
părerea mea, băgă degetul cel mare tele rău adresate.
drept, sub falca stângă, îl scoase Anual sosesc în
bruse cu un sgomot semănând cu acest birou peste
explozia unui dop ce sare, şi apoi, 24 milioane scri
printr’o mişcare dibace a limbei sori de acest fel,
deasupra dinţ lor, scoase un şuerat dintre cari în ge
ascuţit care ţinu câteva minute pentru neral funcţionarii
a imita spuma şampaniei. Această reuşesc să inden-
purtare, văzui bine, nu fu tocmai pe tifice un număr d*
placul domnului Maillard, totuşi nu vre- o 800000. In
spuse nimic, şl convorbirea fu relu vrafurile depe me
ată de un omuleţ foarte slab, purtând se sevede „recolta*
o perucă mare.
unei singure zile.
