Page 4 - 1925-20
P. 4

Pag. 276                                 C  0  S  1  N  Z  E  A  N  A                         âO-X. 1925



                  G     H E O            R G        H I Ţ Ă   M                U S C A L A G                         I U L . . .



                                                               - AMINTIRI -

                                                 de G. VLADESCU-ALBEŞTI



                    L-am  cunoscut  în  viile  vernişte-   şi stropiţi în ^muşdei de unsuroi.  Cânta frumos!
                  nilor.  Eram  flăcăiandru.  Pe  drumul,   Pe  cucoane,  le  presăra  printre   Uneori,  răsuna  livada  de  cânte­
                  care  se  desprinde  din  şoseaua  Bu­  noi,  pe  Postelnic,  în  faţa  ulcelelor  cul  lui,  altădată  cânta  potolit,  aşa
                  zăului,  ocolind  crângul  şi  fabrica  cu  vin,  iar  pe  fete  pe  o  laiţă,  legată   de  potolit  că  abia  puteai  prinde
                  de  cărămidă,  se  zăreau  în  zorii  zilei   de tulpina nucului.       şoaptele.
                  trăsurile  cu  zângănetul  clopoţeilor   —  ,Fetele  în  lume  îşi  au  rostul   Multe cocoane îl sorbeau în ulcica
                  şi  carele  cu  boi,  cu  pocnituri  de   lor.  La  lumină  şi  între  oameni  sunt  cu  înăsprit,  şi-i  turnau  voioase
                  biciu şi freamăt de copite.         tăcute  şi  fricoase,  în  umbra  nucului,  vinul.
                    După  Sântă  Mărie-mică,  cramele  sunt  vesele  şi  sglobii  aşa  cum  tre­  Postelnicul  Piroşcă,  îl  măsura  de
                  îşi  deschideau  uşile,  iar  laiţele  şi  buie'.                       sus  până  jos,  îl  netezea  vesta  de
                  mesele,  pironite  în  bătătură,  prin­  Ochii,  cocoanei  Olimpia,  ascun­  catifea,  cravata  albă,  şi-i  spunea  pe
                  deau  velinţele  curate,  plosca  cu   deau  umbrele  unei  frumuşeţi  trăite  şoptite:... Doina...
                  şireturi  şi  canafi  şi  ulcelele  nouă  şi  în largul tuturor dorinţelor.  Pe  faţa  Muscalagiului,  se  cobora
                  nesmălţuite.                          Ne  prindea  gândul,  ca  o  neîn­  o  lumină  tainică.  Ochii  riegri  scân-
                    Peste  pânza  de  aburi  albaştrii,  trecută  vrăjitoare  şi  fiecăruia  îi  teiau  în  văpaia  de  foc,  şi  în  graiul
                  se  jucau  razele  soarelui,  în  sclipiri  dădea o fărmitură din bucuria ei.  lui domol, picura  tot ce viaţa noas­
                  de salbe.                             Aşa, l-am cunoscut pe „Gheorghiţă   tră prinde, în scurtul ei popas.
                    Culesul  viilor,  pe  acele  vremuri  Muscalagiul'.  înalt  şi  sprinten,  ochii   Bade, dacă tu te duci
                  era  o  sărbătoare.  Şi  culegătorii  şi   două  fărămituri  de  jar  se  aprindeau   Ia-mă şi pe mine
                  stăpânii,  purtau  în  suflet  aceeaşi  în  vâlvătaia  cântecului  şi  se  stin­  Pe poteci, dacă te urci
                  bucurie.                            geau în tăcerea nopţii.                  Eu merg lângă tine.
                    Nu  era  sărbătoare,  pe  timpul  cu­                                    Dorul tău ţi-l port eu bade
                  lesului,  ca  să  nu  întâlneşti  pe  drum                                   Şi ţi-l duc în lume...
                                                      STROFE
                  un flăcăiandru înalt şi sprinten.                                          Tot  sufletul  şi-I  turna  Gheorghiţă
                    Aşa  era  Gheorghiţă  Muscalagiul,   PENTRU-0 TRECĂTOARE...           în văpaia acestei melodii.
                  înalt şi sprinten, vioiu şi glumeţ.  CON ST. QORAN                         Obrajii Postelnicului, prindeau în­
                    Dintre  toate  cramele,  el  alegea                                   viorare şi ochii blânzi lăcrămau.
                  pe  a  Postelnicului  Piroşcă,  om  în­  Acum suntem ca două crengi în floare   Cucoana Olimpia, îi umplea ulcica
                                                      Şfn  glasurile  noastre  sunt  comori,
                  stărit, dar şi deschis la suflet, blând,   $fn  piepturile  noastre  sunt  vâltori   şi-i îndemna pe toţi.
                  ca  o  mamă  şi  luminos  la  chip,  ca   In care dorm dorinţi îmbătătoare...  —  Să trăiască neică Piroşcă...
                  un răsărit de soare...                                                     —  Şi cucoana...
                    Argintul  părului,  nu  I  ar  fi  dat   Şi înfrăţiţi de vise şi păcate   —  Să trăim, — adauga Postelni­
                                                      Paharele de aur le sorbim, —        cul,  —  să  trăim,  ca  acum,  aşa  cum
                  pe  nici-o  tinereţe,  şi  vorba  lui  a-   Şi’n sărutări bolnave ne-adâncim,
                  şezată,  nu  o  schimba  cu  niciun   Cătândune cu mâini înfrigurate.   ne-a  prins  Dumnezeu,  bucuroşi,  să­
                  cărturar.                                                                nătoşi şi veseli.
                    Mama Olimpia, cum îi ziceau toţi,  Dar rând pe rând se stinge orice vis   Fetele  ţineau  isonul  şi  rugau  să
                  tovaraşa Postelnicului, nu avea răgaz.  Şt vor veni amurgurile ’n care,  audă înainte minunea cântecului.
                                                      Cu ochi de ghiaţă vom privi în zare
                     Cu  grija  şi  vrednicia  ei,  dar  mai   Aproape... mai aproape de abis.  Ghiorghiţă  schimba  repede  căra­
                  ales  cu  sufletul  ei,  ştia  să  aşeze  cu                             rea,  şi  începea  în  dragul  lalţei  de
                  rânduială pe toţi şi pe toate.      Pe drumuri lungi, cu tâmplele albite   lângă nuc;
                     Sub  nucul  bătrân,  mult  mai  bă­  Ne vom trezi privind îngânduraţi,   „Doamne lasă-mi gându-n zbor
                  trân  decât  Postelnicul,  era  aşezată   Cum am rămas, mai singuri, mai utaţi,   „Călător pe căi deschise...
                  masa rotundă.                       Ca preoţii în temple părăsite...                    sau
                     Alături,  cotlonul  săpat  în  pământ,                                  „Mugurel, bătut de brumă
                  unde  se  părpălea  pastama  de  capră,   Iar  soarele  ce  ne  îndrumă  'ntr’una,   „Şi uscat de dor.
                                                      El ce ne-aprinse ’ntâia sărutare,
                  şi  clocotea  ceaonul  cu  mălai,  iar   Pe  drumu-i  lung  şi  fără  de  hotare   Cucoanele râdeau iar fetele gura­
                  în  spuză,  se  învârteau  puii  rumeni  Se va ascunde pentru totdeauna!  live, băteau din palme.
   1   2   3   4   5   6   7   8   9