Page 5 - 1925-21

15—XI. 1925------------------------- C O S I N Z E A N A ----------------------------------- Pag. 293

— O, ce mai minunăţie de groapă! — Spune-mi, domnule, n’o fi prea
Eu n’am mai simţit nici o jale scumpă?
după morţi, ba, Doamne iartă-mă, Domnul Laioş tuşi odată şi îmi
mă bucuram în totdeaună şi îm zi­ răspunse zâmbind:
ceam : — Nu, P^tre, nu-i scumpă, îţi
— Dac’a murit Iiinca mea, de ce spun eu. Cumpăr-o repede, să nu
să nu moară lumea toată? te ia altul pe dinainte!
Abia după ce îngropau pe mort Acum m’am hotărât. Aveam tn
o luam către cârciumă şi.,. îmi în­ prieten bun în sat şi mi-a împru­
cepeam şi eu bocetul: mutat două sute. Iar a doua zi dis-
Ehei, lume, lume, dimineaţa, am pornit la drum, către
Cum ţl-aş pune nume, oraş. In crucea amiezii am ajuns în
Că eşti ticăloasă, capul oraşului. In dreptul vămii, pe
Şi nenorocoasă ! cine crezi c’am întâlnit? Pe dom­
Iar când se isprăvia băutura, răc­ nul Laioş, care venia dela oraş ţ
n
neam odată din toate puterile: trăsură cu patru cai. I-am dat bună
— O, lume, lume, ziua şi am luat-o aţă către dascăl.
De ce nu te-aprinzi odată? Pe dascăl l’am aflat numărând
Pricepeam acum, de ce câte-odafă bani.
îl vedeam în cimitir, chiar şi când — Ce mai nou pe la Săcătură,
nu făcea gropi. L’am întrebat iar: Petre? — mă întebă dupăce mă
— Bade Petre, d-ta n’ai moşie? pofti să şed pe un scaun.
— Am părinte, ceşti trei coţi de I-am spus c’am venit să facem
pământ, lângă mormântul Ilincăi!... contractul.
Odată., la cinci ani după moartea El mă privi mirat.
Frumoasa Contesă de Seafield care
ei.., era a’ajung şi eu la zece po­ se zice că e logodnica prinţului Ni- — Ce contract? Doar am vândut
goane de pământ, dar m’a scăpat colae al României şi care tn urma moşia...
morţii tatălui ei a moştenit o avere
domnul Laioş de ele... de peste 30,000 OOJ dolari. — Cui?
— Cine-i domnul Laioş? — Lui domnu’ Laioş. A fost azi
— Haida numai! moşia lui domnul Laioş, pământ bun. la mine şi am făcut contractul. A
M’a prins iar de mânecă şi m’a Lucram şi eu două pogoane din ele zis că nu te ţii de târg...
dus la un mormânt îngrădit şi cu pe dijmă. Când la culesul porum- Nu-mi credeam urechilor. Părea
cruce de marmoră. lui, venise să-şi ia partea, mi-a spus că se învârte lumea cu mine. Fără
— Aicea-i 1 Eu i-am săpat ş’ groapa că vrea să-şi vândă moşia. să zic o vorbă, am întors dascălului
lui! — Şi câţi bani ai cere pe ea? spatele şi am pornit spre casă.
Câteva clipe am stat fără să vor­ — l’am întrebat aşa ca într’o doară. Ajuns în sat, m’am dus la cârciu­
bim : eu citeam Inscripţia de pe Mi-a spus şi... vorba vorbă adu­ mă. De-aci în colo, în toate zilele
cruce, iar el îşi umplu luleaua, o ce. Ne-am pus pe târguite. El mai deschideam uşa cârciumii. In vreme
aprinse, slobozi două fumuri şi con­ lăsa, eu mai puneam şi tot aşa şi de patru săptămâni s’au topit toţi
tinuă : iar aşa, dar n’am putut s’ajurgem banii, până într’o groşiţă. Priveam
— Eram intr’al cincilea an de la învoială. Pe lângă sumuliţa ce-o trist fundul lăzii şi aşa-mi venea să
văduvie, când mi-au murit şi pă­ aveam mi-ar mai fi trebuit încă merg la domnul Laioş să-l iau de
rinţii, amândoi într’un an. A rămas două sute bune. gât. Dar m’am dus la mormântu'
o moşioar? frumoasă pe urma lor, — M’oi mai socoti... — i-am zis Ilincăi.
dar a trebuit s’o împart cu soră- însfârşit — şi dac’o fi s’o cumpăr, — Om nebun, — mi-am zis, du­
mea. Ea era măritată, cu cinci co­ în săptămâna viitoare viu la d-ta pă ce mi-am vărsat toate lacrimile.
pii şi bărbatusău stăruia multsâ-i la oraş, să facem contractul. Moşie îţi trebue ţie?
vând şi partea mea. l-am vândut-o Să ştii d-ta, cât am cumpănit eu Aşa-i părinte ! Lângă moşie ar fi
dar banii nu i-am băut, vede-mă treaba asta! Z'ua n’aveam odihnă, trebuit în curând şi o femeie şi
Dumnezeu, nu i-am băut! I am aşe­ noaptea n’aveam somn. Oamenii mă atunci ce s’ar fi ales de mormântul
zat pe fundul lăzii şi o jumătate de desmântau, care de care. După trei Ilincăi? Ştii, două femei deodată,
an nu m’am atins de ei. Dar atunci zile aproape, m’am hotărât să n’o nu pot să încapă în inima omului.
s’a dus dascălul Irimie dela noi, îl mai cumpăr. Atunci mi-a scos naiba Când a murit domnul Laioş, i-am
mutară la o şcoală dela oraş că în cale pe domnul Laioş. I-am spus săpato o groapă frumoasă, cu con-
era dascăl vestit El avea o mo- şi lui cum stă târgul, şi l’am în­ tignaţie. Iar când popa Ilisie la pro­
şioară de zece pogoane, lipită de trebat: hod spunea: „Fie-i ţărâna uşoară“,