Page 6 - 1925-21
P. 6
Pag. 294 - - - - - C O S I N Z E A N A - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 15—XI. 1925
abia-mi puteam stăpâni r â s u l î n
ţărâna mormântului am mestecat D R A G O S T E , O R I F O C !
un săculeţ de pământ din cele zece
pogoane. Dar au trecut toate, ier do AUREL LOCUSTEANU
te*-! bunul Dumnezeu, că eu l-am
iertat de mult! încă patru-2eci şi După ce-şi adormiseră foamea de marin, proaspăt absolvent de liceu.
nouă de gropi şi apoi... lupi, pricinuită de-un urcuş aşa de Gheorghe Dumitraşcu — cel în
* lung şi de greu, grupul escursio- chestie — să tot fi avut la treizeci
niştilor se rupsese în două. Duduiele de ani. înalt, uscăţiv, faţa lui bron
Dar n’a mai ajuns decât treizeci şi duducuţele trecuseră peste creasta zată transpira un aer de seriozitate
şi patru... Intr’o seară, m’au che
muntelui, la isvorul „cu apă reşe, prea matură. In satul în care dăs
mat să-l spovedesc şi să-i dau gri
cum nu-i în tăt ţinutu’ aista“, cum călia de-aproape nouă ani, nu mai
jania. îl lăuda Moş llie, călăuza; acum li era nimeni care să-l creadă în stare
— Mă duc, părinte — îmi zicea se auzeau râsetele, ca nişte cascade să mai înoade o căsnicie. Fata Popii
cu glas stins, — şi nu mi-am îm de grindină în geamuri. Cealaltă Irimia şi cea a răzăsului Neculai
plinit sărindarele. încă cincisprezece tabără, bărbaţii, se aciuiase sub Budac, se încreţ seră de-abinelea
:
gropi... umbra nepătată a unui buchet de pela coada ochilor, tot trăgându-i
— Nu te supăra, bade Petre, —
brazi, unde trântiţi lenevos într’o nădejdea.
i-am zis, — o să scapi din boală...
rână, se ncinseră Ia taifas. Numai — Ba ferească Dumnezeu! — răs
Şi chiar dac’o fi să mori, cele cin
Moş llie, cu capu-i argintiu des punde învăţătorul; — fiindcă şi eu
cisprezece gropi le potoleşte mila
coperit, stătea rezemat de căru socot că nu-i pe lume om, care să
lui Dumnezeu. Ce-s cinsprezece gropi
cioară, şi privea tăcut Ia căluţu-i nu fi iubit odată barem în viaţă.
înaintea lui?
murg, care ronţăia de zor nişte Numai că cele ce aud din gura
El suspina însă mereu. I-am fă
otavă. Căruţa, calul, omul, această voastră, mi se par curate basme
găduit pe urmă, că o să potolesc trinitate, păreau în creştetul munte
eu lipsa, o să fac şase liturghii (c’- şi năsdrăvănii... S’o fi stricat ea lumea
lui o jucărie cocoţată de nişte copii după răsboi, nu zic; dar mie unuia
atâtea se nimeresc cu cincisprezece în vârful unei grămezi de nisip...
gropi) şi-atunci s’a mai liniştit. nu-mi vine a crede să fie tocmai-
...Ia nu ne mai lega la gard, tocmai aşa de rea...
La despărţire mi-a strâns mâna
bădie Ghiorgiţă; adică vrei să zici — Ee&, da nu ne mai lua acum
cu putere:
că Dta n’ai avut nici-o dragoste?! cu vorba! — îi taie scurt apa Ros-
Rămas bun părinte 1 O să mai se scoală’n picioare Vasilică Ros-
îngropi mulţi morţi, pân’te-oi' în marin, — s’auzim ce-i cu dragostea!
gropa şi pe d-ta, ca şi pe mine,
c’aşa-i soarta omului, popă ori gro CÂNTAREA DURERII Apoi să vedeţi... începe Dumi
par, tot atât. Dar când vei zice traşcu molcom. Era la noi o fetişcană,
frumoasă... de nu-i afiai păreche
„Vecinica lui pomenire*... o să te Dureri adânci, dureri ce ne săpaţi
în şapte sate. Tată-său, Tache al
uiţi în fundul gropii şi par’că te Pe trupuri răni şi *n suflete vâltori,—
lui Vasile, gospodar vestit şi om cu
văd cum o să dai din cap şi o să Voi faceţi din învinşi, învingători
multă vază. Şi-avea nişte ochi Lenuţa,
şueri printre dinţi: Şi înfrăţiţi pe sclavi şi pe’mpăraţi...
căci aşa o chema, şi-un păr... ca
— Ehei, lume lume, se vede c’a
murit badea Petre 1 Şi visători şi păcătoşi şi răi smoala; şi-un trup... ca un Juger
* Ca nişte osândiţi călătorim de trandafir.
* * Când s’a petrecut întâmplarea ce
Pe drumu’n care n’am fi vrut să fim,
L’a petrecut tot satul şi I-am în Gemând sub pumnii grei de plumb vă povestesc, fata n’avea mai mult
gropat lângă mormântul llincăi. [ai tăi. de şaptesprezece ani. Eu, mi se
Două morminte proaspete încă, dar pare, trecusem atunci în clasa cincea
se vor învechi în curând. Poate ar Din suflete ca din fântâni adânci la normală. Venisem acasă de va
trebui să le înoesc eu câte odată, Iu smulgi nemuritoarele cântări, — canţa mare. De mult pusesem eu
dar n’am vreme. Şi-aşa svârliţi de viaţă printre stânci ochii pe ea, dar, nu ştiu cum, pri
Dar când îngrop vre-un om, du Noi ne târâm cu ochii duşi în zări. virile chiorâşe ale unui frate-al ei
pă ce aşează sicriul în groapă, când mai mare, — cam nătărău — par’că-
arunc cea dintâi lopată de ţărână, Din ţipetele care ne orbesc mi tăiau tot curajul... şi rămâneam
mă uit în fundul gropii, oftez una Din lutul ce pe toţi ne-a sărutat, — cu ghesul inimii. Numai când o
şi murmur aşa între dinţi: Cu rana ce pe toţi ne înfrăţeşte vedeam Dumineca jucând cu aiţii’n
— Ehei, lume, lume, se vede c’a Din mii de piepturi către tine creşte horă, par’că mă ’nţepa ceva în suflet;
murit badea Petre! Un imn Dumnezeesc! şi-atunci îmi simţiam sângele svâc-
Şi atât. CONST. GORAN nind în tâmple. Mă pomepeam cy
