Page 8 - 1925-21

Pag. 296 - - - - - C O S 1 N Z E A N A - - - - - - - - - -----------------------------15—XI. 1925

URMEAZĂ-Ţ! Fără să-mi dau seama, m’am repe­ Dzeu ştie cum şi când, am scăpat;
SBORUL, TE AVÂNTĂ*) zit şi eu pe urmele lui. Dar când Nărodul îmi pierduse urma.
am pus piciorul pe lanţul ulucii şi Tot ocolind grădinile, am văzut
Lui Mihail Dragomwescu voiam .să mă asvârl, am auzit la că ieşisem în capul satului. M’am
spate o înjurătură şi câteva hămă­ oprit o clipă şi m’am aşezat pe
Pe-o mare ’ntinsă de abise, ituri. Ceva mă ţintuia pe loc. O buza unui şanţ, ca să-mi vin în
Cu aripi negre-abia deschise, umbră deşirată alerga cât putea fire. Câinii, unii urlau, alţii hămăiau,
Pluteşte-o pasăre-ostenită spre mine. Câinele îşi înfipse dinţii dar aşa de îndârjiţi, de par’că dă­
Şi ţipă jalnic, — e rănită.
în poala cămăşii şi trăgea ... trăgea duse lupul în ei.
de zor în jos, mârăind şi scuturând Un timp de linişte.
Pluteşte ’ntr'una peste valuri „Huuu... na Suveica.,, na“...
Căci vrea s’ajungă drept la maluri, din cap. răsunau lugubru strigătele nebunului.
Să 'ntindă aripa rănită, Un lac de sudoare îmi scăldase
tot corpul. Strigoiul era acum Ia M’am sculat şi am plecat
Să-adoarmă dusă, — e- obosită.
doi paşi de mine. Am făcut sfor­ Când am ajuns acasă, cântau
Dar malu-aleargă, tot aleargă, ţarea supremă, câinele a rămas cu cocoşii de ziuă...
Şi zarea ’ncepe să se şteargă... un petec în gură şi când am atins Hei, dragoste, ori foc?!...— ră­
Din cer se-aud atuncia glasuri, dincolo de gard pământul, căzând mâne pe gânduri învăţătorul.
Un cor de îngeri care cântă: în patru labe, am auzit un vâjâit,
am simţit un vânt: o lovitură setoasă Ce-am păţit apoi cu mama, când
„Grăbeşte ţi sborul, te avântă, de par, retezase un capăt de ulucă. m’a văzut tot numai o zgârietură
Mai e puţin şi treci de ape — Nu-mi mai scapi tu din ghiare şi cu cămaşa ferfeliţită, nu vă mai
Şi malurile sunt aproape nici mort!... — scrâşneşte nebunul spun. Atâta ştiu, că de-atunci m‘am
călare pe gard. vindecat pentru totdeauna de dra­
E prea’Jârziu, nici o scăpare N’am mai auzit, u’am mai văzut goste !... — sfârşeşte, cu obrajii
De-acum, de-acum ea nu mai are, nimic... Mi-aduc aminte numai că rumeniţi de amintire, Gheorghe Du-
Abia mai bate din aripă m’am ridicat şi-am rupt-o la fugă, mitraşcu,
Alene clipă după clipă, fără să-mi dau seama încotro... — Bravo, Gheorghiţă; vasăzică
Şi corul îngerilor cântă: Deodată, când să sar un şanţ, de-"ştia mi-ai foşti... —isbucnesc
„Grăbeşte-ţi sborul, te avântă, m’am trezit încurcat din nou în în hohote toţi cei cari până aci
Mai e puţin şi treci de ape nişte mladă de sâlcâm. Mă luptam ascultaseră duşi pe gânduri.
Şi malurile sunt aproape“. din puteri să mă desfac. Ghimpii Şi soarele arunca priviri melan­
colice dinspre Apus...
îmi sângerau faţa şi trupul şi-i au-
Dar valurile-acum o poartă
ziam sfâşiindu-mi cămaşa... Apoi,
Uşor, încet, ca pe o moartă
Şi împreună o desmiardă
Prelung, duios, ca să río piardă ..

Şi-o duc departe, peste ape,
Şi ţărmul iată-l, e aproape...
Şi corul îngerilor cântă:
„Urmează-ţi sborul, te avântă...“
AL T. STAMATIAD
*) Din vo’umul de „Poezii“ apărut de-
curând.

— S'a ’ntors nebunul din sat! —
svâcneşte Lenuţa din braţele mele.
Şi sărind în picioare, se lipeşte de
zid. „Fugi!“ — imi şopteşte ea
poruncitor, apoi dispare ca o nălucă
pe scări.
— Hai-di, hai-di!... strigă înă­
Viaţa'Voreadorilor“ de multe ori are desnodăminte tragice. InlJIuptele
buşit si desnădăjduit Angheluţ la inegale cu taurii însălbâtăciţ', o mişcare rău făcută sau o lovitură greşită
mine; şi cât ai zice „mei“ şi sărise poate deveni fatală şi atunci toreadorul sfârşeşte sfâşiat de coarnele taurilor,
în urletele mulţimii agitate. Chipul nostru arată chiar momentul când taurul
gardul. rănit îşi ridică victima în coarne, cu un muget sălbatic,