Page 13 - 1925-22
P. 13
- - - - - C
Pag. 31? - ■■■■.................-........... O S I N Z E Â N A - - - - - - - - - - 30—XI. 1925
ARDEALUL ŞI BANATUL Examinând cele două curente
DUPĂ UNIRE fundamental opuse, cari stăpânesc
sau se luptă să stăpânească viaţa
D e P . N E M O I A N U
Intr’un timp relativ scurt după popoarelor: Naţionalismul şi Co
„Probleme bănăţene", dl P. Nemo- munismul, d-na Gavrilescu întFun
ianu, neta dat un al doilea volum stil clar şi logic, prezintă în mod
de cercetări politice, economice, istoric, atât doctrina comunistă
culturale şi sociale, de astădată îm cât şi cea naţionalistă. Cercetând
brăţişând întreg ţinutul 'de dincoace rădăcinile socialismului şi ale co
de Carpaţi. Cartea apărută nu de munismului în viaţa omului primitiv,
mult, este o bună sinteză a proble la popoarele vechi, în creştinism,
melor noastre de interes obştesc, şi în evul mediu, în Renaştere, în
viaţa Ardealului şi a Banatului de Rousseau şi revoluţia franceză,ana
după unire, este prezentată şi stu lizând pe scurt sistemele „premer
diată în toate laturile ei, cu o com- gătorilor socialişti: Saint Simon,
petintă de netăgăduit şi cu un spi Proudhon, Stuart Mill etc. şi trecând CULTURALE
rit ascuţit şi pătrunzător. Cercetând prin Socialismul de stat şi socia Dela Redacţie. — Cu bucurie
în partea l-a viaţa materială a lismul de catedră la Cari Max şi
anunţăm abonaţii şi cetitorii noştri
Ardealului şi Banatului în realită Fr. Engels cu internaţionalele şi
că începând cu anul al X-lea „Co-
ţile ei economice, financiare şi manifestul comunist, ajurtge la bol sinzeana“ tot viguroasă şi cu puteri
industriale şi constatând inferiori şevism, forma actuală a comunis tinere, va apărea săptămânal. E
tatea şi neorganizarea noastră te mului integral. Bolşevismul cu toate aceasta o îmbunătăţire la care pentru
meinică în aceste domenii dl Ne- urmările lui şi cu tendinţele de intensificarea vieţii culturale în Ar
moianu spune cu drept cuvânt: „In expasiune, este îndeosebi prezintat deal, am năzuit de multă vreme. Cu
lupta paşnică de după războiu tot în cartea dnei Gavrilescu în cadre mari jertfe şi cu multă cheltuială
elementul românesc este acela care destul de largi, fiind considerat ca
de muncă şi suflet, acum vom în
ţine înainte, rolul de carne de tun. extremul comunismului. Dsa arată
făptui-o. Ne place să credem că
Pe umerii noştri apasă ilegalitatea aici cum s’a depărtat de fapt bol abonaţii şi prietenii noştri, preţuind
economică, cu tot cortegiul ei de şevismul în practică, de ideile so acest fapt, ne vor sprijini. Tot-odată
sarcini.“— In partea a doua e cer cialismului teoretic. Cu cercetarea anunţăm că de Crăciun, Cosinzeana
cetată viaţa sufletească a Ardealu comunismului în celelalte state eu va apărea în număr dublu, în 20
lui şi Banatului în „Aportul politic ropene, autoarea trece apoi la al Decemvrie, cu 24 de pagini, şi cu un
la guvernarea ţării. „Ex'genţele doilea pol al tezei, la Doctrina na conţinut bogat şi variat.
culturale“ cărora administraţia de- ţionalistă. Trecând prin considera- *
acuma nu le satisface şi însistând ţ'uni generale, prin naţ onalismul Un oraş care se deşteaptă şi
asupra fenomenelor sociale. O altă din România şi prin sionism, cer o operă care promite. — Din
lăture, cea a crizei biserceşti şi a cetarea se opreşte în mod larg Aradul pe care îl credeam pierdut
crizei advocaţiale e cercetată în asupra fascismului. Acesta este stu pentru cartea şi slova românească,
două articole concise şi bine docu diat în luptele şi relaţiile lui cu dela o vreme încoace ne sosesc
mentate. Luminos şi logic scrisă, alte curente politice, în istoria şi semne îmbucurătoare. Pe lângă ga
cartea dlui Nomoianu aduce o sin politica lui. Ca femee autoarea n’a zeta zilnică, „Tribuna nouă“, acum
teză bine conturată a problemelor uitat să arete şi atitudinea naţio în urmă, tot mai des se perindă pe
noastre de după unire, şi în viaţa nalistă a femeii, în faţa acestor mesuţele de redacţie, cărţuliile verzi
noastră socială va trebui să se ţină doctrine. La concluzii dna Gavri ale bibliotecii „Semănătorul“, edi
seamă de ea. lescu termină cu „frontul unic an- tate de Librăria Diecezană, şi din
tibolşevic“ care trebue „să apere
DOCTRINA NAŢIONALISTĂ când în când, mai soseşte şi câte
civilizaţia lumii de utopia comunistă“.
ŞI COMUNISMUL un număr din tânără revistă literară
TEZĂ DE DOCTORAT Scrisă clar şi documentată cu o a distinsului poet Al. T. Stamatiad :
De H E N R I E T A V . G A V R I L E S C U bibliografie extraordinar de bogată Salonul Literar. Pentru mişcarea cul
Cartea dnei Henrieta V. Gavri- şi cu un plan distinct, opunând turală din Ardealul post belic, Ara
lescu, preţuită luptătoare naţionalistă, doctrinei comuniste cristalizată în dul ia tot mai pronunţat aspectul
vine după cum o anunţă autoarea bolşevismul rusesc, doctrina naţio unui oraş care se redeşteaptă. Bi
„ca teza celei dintâi femei ce se nalistă cristalizată în fascismul ita blioteca Semănătorul despre care
prezintă să-şi câştige titlul de doc lian, cartea dnei Herieta V. Gavri am mai vorbit aici şi care înain
tor în drept la Facultatea Juridică lescu ce citeşte cu interes de toţi acei tează mereu pe-un drum bine ales,
din Iaşi“. ce se ocupă de aceste chestiuni. T. B. cu avânturi tinereşti, e o dovadă