Page 5 - 1925-22
P. 5
30—XI. 1925 ---------------------------- ---------- C O S I N Z E A N A - - - - - Pag. 309
vor cuminţi bărbaţii. Dar ei s’au trecerea prin tinda femeilor. Do- — Să nu-i ţii parte tată, că a-
întors tot aşa de luaţi de pe drojdii chiţa se lăuse pe cap, cum e da jungem dujmani, îmi zise Anica
ca şi femeile: le plăcea să le vadă tina Sâmbătă seara. Trecea prin şi şi -căută de treabă.
eşite din cizme. Şi aşa, după răz- casă mai sprintenă parcă, mai uşoară. Mă gândii că fata mea avea drep
boiu, s’au pornit şi alte obiceiuri Şi la toată vorba, râdea mai aprins tate. începui să coroboluesc după
domneşti. Nu o femee ci zece de-o- ca de obiceiu. Părea că mireasma săpunul cel nou alDochiţei. II cău-
dată au venit la biserică sulemenite aceea nouă o aţâţa. Punea piciorul tai în toate colţurile în toate as
cu alb şi cu roşu. Şi ce mirosuri în prag, cu nările în vânt, ca o că cunzişurile. Intr'un ungher al ca
ciudate de săpunuri nouă n’au în prioară pe muchea de stâncă. Îşi merei mă întâlnii cu Anica: îl căuta
ceput să se împrăştie în sfântui lo dădea capul pe spate, şi râdea lu şi ea. Nu l-am putut dibui pe ni-
caş prin fumul de tămâie ! întorceau minos, iar obrajii ei străluceau din căiri. M-am legat înaintea Anicăi
bătrânii şi bătrânele capetele mi peliţa albă şi trandafirie, ca mărul să-i vorbesc Dochiţei, cât-ce voiu
rate şi miroseau în toate părţile, pârguit N’am ce spune: era dră- rămânea între patru ochi cu ea.
părea că adulmecă o nelegiuire. Dar coaica. mai frumoasă ca de obiceiu. Dar nu m‘a lăsat inima să-i tul
cei ce veniseră din bătaie nu-şi în Vedeam că-i mândră de taina ei, bur mulţumirea. O să-i spun dimi
torceau capetele. Ei erau obicinuiţi şi că avea mare bucurie să-şi râdă neaţă, mi-am zis.
:
pe semne cu astfel de mirosuri nouă.de noi, nu din răutate, ci din voe Când o văzui dimineaţa, Doch ţa
Şi, unde nu au început să se gră bună. avea şi buzele înroşite. Voi să treacă
mădească în potica lui Michel să Mă-sa, cum intră în casă, începu în salt pe lângă mine, dar o prinsei
punuri, şi sulemeneli şi sticluţe ! O să adulmece aerul. — Ce miroase de mânecă. Ea se zbătu puţin apt i
magazie întreagă ! La început, vr’o pe-aici ? se opri ruşinată
jumătate de an, le-a ţinut dosite, — Nimic, ţişni repede Doch'ţa. — Aseară te-am apărat, Doch’ţo,
le vindea pe subt mână, dar nu — Chiar nimic, zic eu. asta-i răsplata?
peste mult, femeile şi fetele nu se — Nu mă îmbrobodiţi pe mine! Ea tăcea.
mai ascundeau una de alta, şi maifa Cunosc eu ! Ştiu eu ce-i aici ! Mai — N'ai tu buze roşii dela Dum-
cea nouă eşi la iveală. Vezi fereastra porneşte la drum o Rusalină, strigă sezeu ? Ai nevoie de văpsele ? Vreai
din stânga: e plină numai cu mă mă-sa şi bătu cu mânie din picior. n’ajungi şi tu o Rusalină?
runţişuri de găteală femeiască. Şi, Trebuie să şti, bădiţă Vasilie, că Dochiţa începu să plângă.
mă crezi ori ba, clădirea asta nouă Anica mea aşa a rămas cum o şti: — Ei, iacă! Asta mai lipseşte
s’a ridicat mai mult din marafetu aspră ca un fişpan. acum 1 Du-te şi te spală până nu
rile astea nouă decât din vânzarea — Nu te tulbura Anică, zic eu. te vede mamă-ta. Săpun mirositor
leacurilor. Aşa a spus însuşi jupânul Fata nu-i de vină. lată am adus eu e altceva ! Dar să-ţi vopseşti tu fru
Michel, înainte de-aşi vinde po din grădină o tufă de calapăr, să museţile date de Dumnezeu, e urât
tica. Aşa se laudă şi românul, stă am pe dimineaţă la biserică. şi e păcat*.
pânul de azi. Dochiţt şi-a furişat spre mine o Am oprit-o în drum, bădiţă Va
Azi sunt multe Rusaline în sat, privire de înţelegere şi de mulţu silie, dar de-atunci mă cam oco
bădiţă Vasilie, nu ca pe vremea mire, dar în aceeaşi clipă a buf leşte. Iar când mă-sa nu e pe acasă,
noastră una singură. Pe Rusalina nit’o râsul. S’a învârtit într’un căl- se căneşte cu toate drăciile acelea,
de odinioară o arătau oamenii cu câiu şi a fugit în curte. şi apoi se spală, dupăce a stat cu
degetul. Iţi mai aduci aminte, bă ceasurile înaintea ciobului de oglindă
diţă? Venise dela oraş unde slu — până-şi jupoiaie peliţa. Şi nu e
jise cinci ani, sulemenită şi împo- decât o broască ! Cine va mai răzbi
poţonată ca o doamnă, şi îşi schim MERII*) cu ea când va fi mare?
base şi vorba de nu se mai înţelegea
cu fetele de seama ei. Vorbea pi Râd merii încărcaţi de mere coapte
ţigăiat, din vârful buzelor, şi-şi pu Mai multe decât frunzele din ram, Iar bărbaţii şi feciorii nu zic ni
sese ochii pe feciorul popii, pe O zână albă le-a vrăjit azi noapte mic. Bărbaţilor le place să le vadă
domnişorul Aurel. De s’au făcui la faţă aurii. albe şi rumenite. Bărbaţii n‘au prea
Dar Rusalina de atunci n’a făcut Dănciucii satului cu ochii vii vorbit-u de rău nici pe Rusalina
mulţi purici în sat. Dacă şi-a mân (Nu şi fac de-ocară ţigănescul neam) cea dintâi, după cât îmi aduc
tuit părăluţele, s’a întors de unde Cu pietre-aruncă ’n merele ce văd aminte. Nu-i aşa, bădiţă Vasilie?
a venit. Şi numai dupăce sV mis Că spânzură în capul lor să cadă; Zimbeşti şi dumneata ! Mândră fată
tuit în străinătăţi, a început satul Chitind un măr de-avalma se repăd a fost Rusalina aceea din vremea
s’o vorbească de rău, de i-a rămas Ghiontiş rostogolindu-se grămadă. noastră !
numele până în ziua de azi. Şi acum Dar dacă femeile vor aştepta până
iată-ne cu satul plin de Rusaline, le vor zice bărbaţii: „opriţi vă“, poţi
de care nu se mai împiedecă nime. şti că nu se vor opri decât în fun
Răul creşte şi-şi întinde braţele sub Râd merii încărcaţi de mere coapte — dul prăpastiei. Ş', iată că am ajuns
ţiri şi nevăzute până în sufletele O zână albă le a vrăjit azinoapte — şi altă slăbiciune, mai mare, a Ru-
cele mai nevinovate. Se ’ndoaie ramarile încărcate salinelor, decât aceea a suleme
N’am pâţit’o ch'ar cu nepoată- De roade grele, binecuvântate. nirilor !
mea, cu Dochita? E o copiiâ încă, Şi parcă frică mi-i de zmei drăceşti Să întrebi pe popa, bădiţă Vasi
ai văzut-o dumneata, bădiţă Vasilie. La noapte să nu vină, ca’n poveşti, lie, să-ţi spună câţi copii din flori
Acum, într’o Sâmbătă seara, simt Să fure toate merele domneşti. botează pe an 1 Acuşi îi întrec pe
eu miros străin în casă, cade prăvă VOLBURĂ POIANĂ cei legiuiţi ! Părintele e scârbit greu,
lie, şi, Dunfnezeu să mă ierte, dela încă din vremea războiului, că tre
o vreme încoace, ca la biserică, la *) Din ciclul de poezii: „Galbenii“. buie să cufunde mereu în apa sfin-