Page 7 - 1925-22
P. 7
30—XI. 1925----------------------------- C O S I N Z E A N A -----------------------------------------Pag. 311
mai multe se dau, din prostie, după DIN „FLORI ALBE“.
cele mai puţine, — ferindu-se, Ia
sulemenit. Neamul femeiesc e ca
al oilor: sare una în fântână, sar
toate după ea. Dar din s’ăbiciunea ZIUA MORŢILOR...
asta a lor cine se pricepe, trage
folos, lată potica cea nouă e măr Râs curat de crisanteme a 'nflorit
turie. Şti dumneata vorba cântecului: Cu o bucurie albă ’n cimitire,
Rumenele din potică Şi mănunchiuri de lumini şi-au înfrăţit
Faceţi mândra frumuşică, Tremurul de flacără subţire.
Rumenele, ie-le drace,
Face-ţi pe mândra de-mi place. Pe morminte părăsite s'au cernut
Din înalturi licăriri de stele,
Cântecul e încă de pe vremea Şi'n văsduhuri, mulcom sbor au început
noastră, bădiţă Vasilie. Mă gândesc Aripi moi de noapte şi tăcere.
eu: Cum se ştia pe atunci? Am
avut o singură Rusalină, şi chiar ... Şi acum, când liniştiţii trecători
ea stătu puţin în sat. Destul pentru Curg încet prin cimitire pline,
a se naşte cântecul? Ori venise de Risipesc şi eu, smerit, un braţ de flori
pe alte sate, păţite? Sau e un cân Pe un mormânt ce-l port închis în mine...
tec rămas din vremurile de demult,
când, poate, după o altă bătae, a
fost iar o lume ca cea de azi? SUFLE7 UL
Cine ar putea spune? Dar din
Biblionul ce mi-ai trimis, văd cu Un rug cuprins în flacără păgână
multă mâhnire că lumea nu se mi-e sufletul aprins şi ’nvolburat;
schimbă, şi că multe lucruri ce ne în limbi de foc se macină, se sfarmă,
par nouă, sunt vechi de când soa şi geme greu
rele pe cer. când patimile-1 bat.
Şi aşa mă gândesc, când văd cu
mâhnire feţele sulemenite de azi, că Mânat de avânturi calde, v
asta nu va ţinea cât veacul. Va şi oprit
mai trece vreme, năcazurile se vor de plumbul ce-l apasă pe aripă,
înmulţi, un rând de oameni s’or când slobod
coborî subt pământ, şi iar se va când gemând înăbuşit,
ridica un neam frumos cu sufletul, mi-e sufletul un cântec de lumină
curat cu inima, şi atunci se vor ori un sarcastic hohot de ’ntuneric...
topi din fereasta poticii lui Michel
sticluţele cu dresuri: nu va mai fi Şi clipă după clipă,
lipsă de ele. Va mai rămânea vr*o e cântec vag ca tremurul de frunze
Rusalină de sămânţă, să mai scoată ori muget fără margini de furtună,
vr'un cântec nou, pe care l-or şti e strigăt fioros de desnădejde
din copilărie alţi moşnegi ca noi. şi-i chiot revărsat de voie bună...—
Nu-i aşa bădiţă Vasilie? Că dacă
într’o viaţă de’om multe se schimbă ... Ci ’n faţa ta,
de nu le mai cunoşti, viaţa întreagă tot sufletul năvalnic şi aprins,
pare că- i numai din aceleaşi suişuri mi l-am făcut un singur bob de jar
şi coborâşuri făcută. nestins,
înainte cu mii de ani Daliia, o un strop curat şi luminos de soare —
Rusalină de atunci, a tuns părul şi-asemeni unui grădinar,
proorocului Samson şi i-a luat pu fi-l duc pe palmă
terea. N’a păţit’o şi mai prost das cum fi-aşi duce-o floare...
călul Mitrofan, cu o Rusalină de
azi? Să ne mişcăm acum că am
înţepenit, bădiţă Vasilie. O să-ţi VAG...
spun acasă păţania lui Mitrofan.
Ii-am zărit o lacrimă în ochi
Când ai rupt întâiele brânduşe;
In lumina toamnii, jucăuşe
Ţi-am zărit o lacrimă în ochi.
Tremurau în suflet amintiri...
Lunecau în zare funigeii...
Scuturându-şi mulcom clopoţeii
Tremurau în suflet amintiri...
TEOFIL BUGNARIU