Page 9 - 1925-22
P. 9
Pag. 313 C O S I N Z E A N A --------------------------- 30—XI. 1925
de îndrăzneală şi ar fi fost în bra trecut. Câtă asemănare între acele
ţele mele, cu buzele lipite de-ale bucăţele risipite şi viaţa mea fărâ
mele. Dar acea clipă a lipsit... miţată în vântul drumului mare!
A doua zi, tunica s’a întors şi Deodată ieşi dintr’o alee o fată
cu ea am primit şi o telegramă. cu pălăria în mână, cu mersul vioi.
Trebuiâ să plec numai decât acasă. înaintea ei apăru un tânăr care se
Mama mă chema Ia căpătâiul ei. Şi apropia timid. O clipă se cpriră
am Dlecat. faţă în fiţâ. Apoi unul lângă altul,
Chiar în iarna aceia, Lusia s’a se depărtară pe aleea m2re ce du
dus în America la tatăl ei. cea către poarta parcului. I-am pri
Crucea de lemn de pe mormân vit până nu s’au mai văzut. I-am
tul bunicii a putrezit. Părul meu privit cum se duceau cu fiecare pas
din an în an a albit tot mai mult. spre acel niciodată în care s’au dus
Bătrân, am revenit în orăşelul cu şi toate zilele vieţii mele.
amintirea suavă a Lusiei. După o Avuzul cu apa verde acoperită de
cotitură îndelung căutată, parcul frunze, cu piatra mâncată de vreme
mi-a apărui deodată înainte. In în şi îmbrăcară cu muşchi, cu fântâna
tunericul timpului trecut pentru tot din care se prelingeau şuviţe sub
deauna, tăcerea răsura ca în peş ţiri de picături cari nu se mai în
terile cufundate în noapte. Răsună ălţau către cer, plângea în mijlocul
ca în peşterile deasupra cărora a- parcului de altădată.
pasă blocurile munţilor. Ca în peş Că străbunica noastră. Eva, a avut ce a Şi lângă el, pe o bancă, încovo
terile unde nu vezi nimic şi n’auzi avut cu şarpele bibliei, ne-o dovedeşte şi iat deesupra unui băţ în care-şi
decât muzica purtată de ecou a gustul unor Eve moderne, urmaşe a celei sprijinea anii, plângea un bătrân...
vechi — cari reiau vechile relaţii cu lu
şuviţelor de apă ce sar din piatră ciosul animal. Anume în unele părţi, moda,
în piatră, dupăce au străbătut prin eterna suverană — a dat naştere unor cis- *
tre stânci din vâiful muntelui, ca muţe femeeşti din piele de şarpe, cari pe
să se adâncească în cine ştie ce lângă că sunt originale au şi avantajul de-a — Copii mei — închee bătrânul
prinde bine. Numai că preţul lor cam exa
funduri necunoscute. Parcul singu gerat le opreşte deo;amdată răspândirea. — dacă aţi înţelege povestea asta
ratic părea un cimitir părăsit. Un scoasă de sub dărâmăturile unei
cimitir în care nu mai era niciun vieţi 1
loc liber. Soarele care apunea a- oae ce cădeau fără zgomot în avu Nu răspunse nimeni. Pânzele al
runcâ peste frunzişul nemişcat, lu zul adormit. M’am aşezat pe o ban băstrii ale fumului de ţigară plu
mina aceia dulce, gălbue, pe care că. îmi auzeam inima cum băteâ, teau kgănându-se uşor sub o res
n'o poţi înţelege decât atunci când închisă par’că într’o cutie de sticlă. piraţie nesimţită. Frunze veştede
anii au aruncat şi peste viaţa ta Pe jos erau împrăştiate rupturile mânate de vânt, isbeau ca nişte
aceiaşi lumină de-asfinţit. unei scrisori. Păreau rămăşiţile unui aripi frânte în geamurile întunecate.
Am deschis poarta şi am intrat
pe aleea largă ce-1 străbăteâ dela
un capăt la altul. Dar n’am mai
putut merge. M’am rezemat de o CÂNTEC IN VOLT...
tulpină aspră. Sufletul mi-se strân
sese. O adiere de vânt mângâia — Rămâi aici cu mine, mamă dragă,
ramurile şi un foşnet uşor trectâ Şi spune-mi care pajură măiastră
ca o tremurare de aripi pe deasu îmi cântă’ntr'una-acolo la fereastră!?
pra. Sub bolta verde a aleei se în
şirau bănci de lemn. Pe spete zile — Sunt pomii din grădină, dragul mamei,
lor înegrite de vreme se dantelau Clătesc uşor din crengi, şi jiecare
ciopliturile iniţ'alelor acelora ce au le-aşteaptă să te faci voinic şi mare!
crezut în veşnicia unor clipe. Pă
şeam încet între ele. Visam? Se — Ce hohote-s la geamuri, mamă dragă,
întorsese acul timpului înapoi? In Ce stranie lumină ’nsângerată
liniştea ce se întindea peste netezi S’a revărsat pe-afară-aşa deodată i?
mea sufletului, ca pe o apă nemiş
cată, plângeam viaţa care se pier — Sunt mii de flori de sânge, dragul mamei,
duse în gol ca sunetul celei din Ce-au înflont sub geamul tău ... şi fiecare
urmă bătăi în clopotul de alamă, Arată cum'să fii, când vei fi mare!
care se topeşte din mal în mal, din
cedru’n codru, spre valea unde — Dar sus, departe-acolo, mamă dragă,
curg toate ecourile sfârşitului. In Prin miile de crengi tremurătoare
mijlocul parcului am regăsit avuzul. Ce vifor de schintei să fie oare!?
Piatra din care eiâ făcut se măci-
nase de vreme şi se acoperise cu — Nu-i vifor de schintei, nu i dragul mamei,
muşchi. Apa din el eră verde, ne Au răsărit pe boltă mii de stele
schimbată de mult şi acoperită cu Să-ţi lumineze calea către ele!!
frunze căzute din pomi. Pe fântână
se prelingeau obosite picături gre- TEODOR MVRĂŞANU