Page 11 - 1925-23-24

25—XII 1925 C O S I N Z E A N A Pag. 331

Fac câti-va paşi... şi mă opresc
înmărmurit...
Pomul strălucitor de podoabe îşi
tremură luminiţele colorate.
Privesc în jur uluit... şiîntimp-ce
inima îmi palpită grăbită, din piep­
tul fraged isbucneşte un râs argintiu.
E râsul copilului fericit...
Bunicul şi mama zimbesc printre
lacrimi. Tata se apropie dinspre
pom şi ridicându-mă în braţe, mă
sărută pe obrajii îmbujoraţi de
bucurie.
In cuibul cald e atâta fericire...
• Colindătorii curg mereu şi eu
uitat Ia jocurile mele, adorm într’un
târziu, alături de călăreţii de plumb,
Tisipiţi pe covorul moale.
Mă simt ridicat încet şi dus în Cel mai mic câne din lume, bine înţeles nu poate fi decât câne de... salon. Prin
aşternut. greutatea lui de abia 400 grame şi prin micimea lui, se poate instala comod într*o
ceaşcă de ceai, iar la rigoare poate fi Încarcerat alături de oglinjoară şi cutiuţa cu
pudră, chiar in poşeta stăpânei sale.
Copilărie!... Copilărie!!
Bunicul îşi doarme de mult somnul C O L I N D Ă T O R I
de veci, în cimitirul din marginea
satului şi’n părul buclat al copilului Omătul îmbracă, în strai de mireasă
de odinioară, firele arginţii sporesc lot satul. Brodate în chiciură deasă
mereu. Sunt casele albe şi uliţa toată.
Tu tată drag, în seara asta de Copii cât o şchioapă, prin valuri înoată ...
Crăciun stai poate trist, citindu-ţi
molitfele cu glas domol în timp-ce Prin val de zăpadă, pe uliţa mare,
lacrimi calde ţi-se preling de-alun- Ei trec în şiraguri, rostind o cântare.
gul bărbii cărunte. O casă-i primeşte, ca dragostea toată.
Tu mamă blândă, de ce asculţi La alta-i aşteaptă, un lacăt la poartă ...
îngândurată geamătul vântului şi
•de ce îţi duci năframa la ochi? Si pocnet de bice şi glasuri de clopot,
Pare că simt, că vă gândiţi la lot satul cuprinde. E freamăt şi ropot...
mine... I-atâta iubire ş'atâta lumină.
Şi cum stau aşa... cu gândul dus Şi ciucuri de ghiaţă, par flori din grădină.
departe, în seara asta de Crăciun,
Copiii aleargă, prin pocnet şi ropot,
mă cuprinde pe nesimţite un dor S’opresc la fereastră şi sună din clopot.
nespus. Eu, stau lângă vatră, privesc prin zăbrele,
Departe, tot mai departe copilăria...
O amintirile!... Florile dalbe... florile Cum trec fără veste şi zilele mele ... G. VLĂDESCU ALBEŞTI
dalbe...

DEŞERTĂCIUNE ŞI VIAŢĂ
O profeţie neagră-mi aminteşte
Cu glasul ei, adânc, de uragan,
Că tot ce primăvara înjloreşte
Se scutură în toamnă, an cu an...
O! profeţia-aceasta blestemată
Ce'n sufletul meu creşte ne 'ncetat,
Ce-o simt în bucurii şi în păcat
Să fie, Doamne, binecuvântată...

E glasul ce mă pleacă spre pământ
Ca să îi simt deapururi legământul;
Că toţi pierim. Ca iarba şi ca vântul.
Cel mai nou vehicul : Dornier-Wal-\i\ Şi’n teama de-a muri mă înspăimânt...
american aeroplan navă inventat de Dr.
Dornier. Având o mărime considerabilă, Şi însetat de biruinţă
cu locuri pentru 25 persoane în interior, Din răni şi din dureri îmi fac un scut,
aeroplanul-navă poate traversa şi văzdu­
hul şi mările. Când furtuna din văzduh li Şi amintindu-mi tot ce am pierdut
face imposibilă înaintarea, se coboară pe Mă ’mbăt de via\ă şi de suferinţă!
mare şi merge mai departe. CONST. GORAN