Page 16 - 1925-23-24

\
Pag. 336 — ■ ---------------- C O S I N Z E A N A --------------------------25—XII. 1926

nu-i admite părăsirea nemurire! de-aceea d-1 Bogdan-Duică zice: femeea, care într’un dialog la Bruno
şi-i întoarce privirea spre fugari*. „Luminosul şi întunecatul, curatul e echivalentă cu materia, apare la
Atât. Basmului i se alătură însă şi necuratul, care se află în fondul Eminescu „chip de lut*. In aceiaşi
noui elemente de fond căci luceafărului nu fac acelaşi dualism ordine de idei a studiului comparat
Eminescu »pornit să arză, hrana persan ce nu se găsia nici la Greci d-1 Bogdan-Duică mai notează şi
focului său^seivea din multe părţi*. nici la Inzi? Deci fondul cel mai alte influenţe mai vagi din parsism
Cunoscător adânc al mitologiilor vast al poemei nu este persan * ?—In şi în alte lucrări ale Iui Eminescu,
vechi, el a înfiltrat în »Luceafărul* acelaş mod, că această influenţă a şi stabileşte chiar şi „o mijire de
său şi elemente mitologice din fost conştientă, deci voită Ia Emi­ afinitate cu Faust, întrucât şi Me-
diferite culturi, elemente cari sunt nescu, d-sa mai dă un amănunt din fistofel tot cu iubirea sexuală îl va
evidenţiate bogat în cursul studiului. parsism în versurile : ispiti pe Faust ca şi Cătălina pe
Trecând prin mitologia greco-romană Tu îmi ceri semne şi minuni Luceafăr*.
de unde Eminescu şi-a întrupat Ce fiinţa mea o neagă *
„Luceafărul* „după chipul şi ase­ ştiut fiind că spiritul bun, Ormuzd Aşadar, delà „Basmul fetei din
mănarea celui greco-roman* împru­ rămâne totdeauna fidel firii sale, grădina de aur* şi până la „Lucea­
mutând chiar şi numele de Hiperion, deci bun. Contrastul bine-rău, lu- fărul* tipărit, avem un drum uriaş.
şi arătând posibilitatea de influenţă mină-întunerec se vede şi în manu­ „Tendinţa de-a preface basmul ro­
prin traducerile nemţeşti, a dainas- scrisul prim al Luceafărului unde mânesc în simbol al simţirei şi al
elor litvane (cântece populare) mito­ Cătălina zice: ideilor sale* apare la Eminescu în
logice, sau cel puţin paralela de Călin nebunul Miron şi frumoasa
gândire arică în mit, de unde se des­ Rămâi în cer şi nu câta fără corp şi Fata din grădina de
prinde ideea: „Că zeului luminei Nevrednica• mi iubire, aur, culminând în Luceafărul care
nu 1 se îngăduie omenescul care-1 iar Cătălin e copil „buzat*. Deci: este sinteza unui enorm material
murdăreşte“, dl Bogdan Duică se urât şi frumos. In general în ma­ filozofic. Din toate aceste influenţe
opreşte mai pe larg asupra influ­ nuscrisele primordiale, fondul f lo- reiese „că ’n fondul Luceafărului,
enţei persane-antice. Cu un simţ sofic în scăderea frumosului însă, în atelierul intelectual în care el
pătrunzător, bazat pe manuscrisele este mult mai direct exprimat se plămădea, plutiau, fierbeau idei
mai vechi ale „Luceafărului“, dsa şi mult mai .precizat decât în multe, un tumult, şi poetul le for­
arată întâiu că Eminescu, atunci textul tipărit. După multă şle­ mula trecător, pentru ca apoi, su-
când a scris că „fiinţa „Luceafărului* fuire, frământare şi prelucrare, înlă­ punându-le trebuinţei de frumos şi
se aseamănă cu soartea geniului pe turând tot ce nu era esenţă, Eminescu ideal, să le aleagă potrivit concep­
pământ*, s’a gândit la Budha şi s’a oprit la forma cea mai frumoasă ţiei finale, efective — care-a tipă-
Plato cuprinşi în versuri, şi indirect nu şi cea mai filosofică însă, a rit-o*.
la Zooastru, apoi trece la elementele Luceafărului. Puterea genialităţii Iui Eminescu
parsismului cari au lăsat urme Intr’o notiţă de pe marginea ma­ ap3re astfel grandioasă în sinteza
adânci în fondul poemei. Aici arată nuscrisului academic 2257, Eminescu şi în contopirea organică într’un
prea mare asemănare ca să nu fie scrie: „Legenda Luceafărului (mo­ singur tot indivizibil, a atâtor ele­
conştientă a naşterii şl apariţiei „Lu­ dificat şi cu mult.. sfârşitul ă mente filozofice, adunate dintr’atâtea
u
ceafărului lui Eminescu, „care se la Giordano Bruno) . Deci Emi­ culturi. Sufletul poetului era „o mare
aruncă din cer în mare* şi iese ca nescu însuşi anunţă influenţa filo­ de idei, de cunoştinţe, de cultură*
un tânăr cu toiag în mână, cu apa­ sofului Bruno; şi asemănarea dintre: din care el le alegea pe cele mai
riţia lui Zorastru în visul mamei Trăind în cercul vostru strâmt expresive şi mai frumoase şi le
sale: „când lumina se apropie, din ea Norocul vă petrece, „aşeza în creaţmnea sa, aşa de in­
răsări un tânăr frumos, care în Ci eu în lumea mea mă simt tim contopite cu ea, încât abia le
stânga sa ţinea un toiag*. (Semnul Nemuritor şi rece, poţi bănui, chiar dacă şti ceva
„maiestăţii lui Dumnezeu*). Intr’o şi sonetul al 3-lea din Del infinito carte*. Dar ca Eminescu să vor­
variantă Luceafărul apare direct din universo e mondi, unde Bruno „ple­ bească aşa de dispreţuitor de „chi­
cer, deci din lumină. când prin câmpia eterină, lasă în pul de lut*, a trebuit să fie umilit
Altă trăsătură persană e în ver­ spate pe cel nedemn de infinit*, e de el. Şi umilirea apare din co-
surile : evidentă. Două momente mari a respodenţa din acest timp cu Ve-
Vreai poate 'n faptă să arăţi împrumutat Eminescu din Bruno, ronica Micle. De-aceea dl Bogdan-
Dreptate şi tărie ? îndeosebi din cartea „Della causa, Duică zice : „dincolo de Cătălina
m
cari după „ritul persan au un bogat principio ed uno : „concepţia cos­ din basm..., eu văd ceva şi din
înţeles“, raportându-le la spiritele mică, şi complicarea femeii în acea Veronica Micle*.
nemuritoare ale fravashi-lor cari co­ concepţie*. Ca şi pentru celelalte *
borâţi pe pământ luptau contra influenţe, şl pentru aceasta, „Lu­ Iată deci cum s’a zămislit şi ce
răului. ceafărul* tipărit, e mai puţin clar este „Luceafărul* lui Eminescu. Por­
Contrastul pus dela început, decât manuscrisele anterioare. De nit din miezul unui basm popular,
(chiar din însemnarea lui Eminescu) aceea d-1 Bogdan-Duică urmăreşte sporit cu experienţa personală a
în Luceafărul, dintre geniu şi lume, aceste momente în variante. Bruno poetului în lupta sa cu lumea, cu­
sau luceafăr nemuritor şi chip de spune: „In natură sunt două feluri legând elemente din mitologia greco-
lut, ori cum l-am lua, culegând ele­ de substanţe: forma şi materia*. romană şi letică, adăpându-se ca
mente din „Basmul fetei din grădina Materia e veşnică dar formele în dintr’un izvor nesecat din parsism
de aur*, din mitologia greco-romană care ea se manifestă sunt trecătoare. de unde-şi împrumută substratul cel
şi din dainas-ele litvane, radiază mai In variantele Luceafărului mereu mai vast. îmbrăţoşind elementele fi­
accentuat din această influenţă persa­ apar „învelitorile* „fiinţei ce nu lozofiei lui Bruno, şi topindu le toate
nă cu contrastul dintre bine şi rău, şi moare“, evident formele. Tot aşa acestea într’o concepţie organică